Centrul de Pelerinaj „Sfânta Parascheva“ din Iaşi vă invită la pelerinaje externe - Cetatea eternă în epoca modernă (II)
În călătoria noastră, menită să ne descopere Roma, vă invităm să faceţi cunoştinţă nu numai cu fenomenala concentraţie de istorie, legende şi monumente, ci şi cu viaţa de zi cu zi a italienilor de astăzi. Până acum, am găsit la Roma o bogăţie incredibilă de comori arheologice, arhitecturale şi artistice datând din timpurile etruscilor şi romanilor până astăzi: morminte etrusce, biserici de la începuturile creştinismului, turnuri medievale, palate renascentiste, bazilici baroce.
Astăzi continuăm călătoria noastră ajungând la Tivoli, micul oraş situat la 30 km de Roma, ca apoi, revenind în capitala fascinantă a Italiei să descoperim împreună de ce serile petrecute la Roma sunt unice. În Verailles-ul împăraţilor romani Aproape de Cetatea eternă, la poalele Apeninilor, se află micul orăşel Tivoli, numit multe secole Villa Adriana. A fost construit în jurul parcului de aici din porunca lui Hadrianus, fiul adoptiv al lui Traian şi un important împărat roman care a făcut numeroase reforme administrative. Tot el a dus o politică militară defensivă, reuşind să apere tot ceea ce cuceriseră înaintaşii. Interesant este că, o dată retras la Villa Adriana, în ultimii ani ai vieţii, a pus să se construiască aici cam tot ceea ce a văzut şi i-a plăcut în peregrinările prin Grecia şi Egipt. Aşa au apărut: un teatru grec, o academie, o mică vale artificială cu un canal ce reproducea, la scară redusă, Valea Nilului, precum şi numeroase monumente istorice: Templul Vestei, Sanctuarul lui Hercule, Catedrala „Sfântul Silvestru“. Acestora li s-a adăugat, ulterior, Villa Gregoriana, reşedinţă a papilor, şi Villa dâEste, renumită printr-o frumoasă grădină amenajată în stil Italian. Pretutindeni în oraş sunt fântâni şi cascade, ca într-un basm cu zâne şi palate împărăteşti. Dintre toate, Fântâna orgii hidraulice, cu orga niciodată reparată, care cântă datorită jeturilor de apă, este cea mai admirată. Dar nu numai ea cântă. În felul lor, toate cele peste o sută de fântâni din Tivoli o fac cu graţie şi rafinament. Tot aici vom admira sute de peşti de toate culorile şi de toate naţiile ce zburdă în trei vase mari purtând numele de Trei Viviere. Este şi aceasta o altă minune a Romei ce poate fi admirată toată ziua, dar mai ale noaptea, când atmosfera devine aproape ireală datorită jocului de lumini. În Roma fiind, să facem cum fac romanii Şi pentru că vorbim deja de night life, călătorul va afla destul de repede că serile petrecute la Roma sunt unice. La restaurant, locuitorilor Romei le place să înceapă seara în jurul orelor 21.00, luând cina cu prietenii. De obicei, acest lucru ţine până aproape de miezul nopţii. Ideale pentru turişti sunt, din acest punct de vedere, barurile din centru, precum: Campo dei Fiori şi Piazza Navone. Bar del Fico, din centrul istoric, este un alt loc stilat, plin de lume boemă, unde cocktail-urile pot fi servite fie în sălile interioare, fie în spaţiile frumos amenajate de afară. Jonathans Angel, alt bar din centrul istoric, unde se poate servi un meniu variat, este, de asemenea, foarte frecventat de turiştii străini. Aşadar, să nu ezităm să ne oprim pentru un „caffe“ într-una din frumoasele „piazza“; să ne plimbăm pe străzile cu iz patriarhal sau modernist, constituite într-un adevărat labirint; să admirăm magazinele elegante de lângă Piazza di Spagna. Plimbarea prin Roma, fie ziua, fie noaptea, este destul de nesigură, turiştii trebuind să dea dovadă de grijă la bagajele de mână mai ales în metrou şi în autobuzele aglomerate. Însă traversarea străzilor rămâne o activitate curajoasă, întrucât regulile mai mult le fac …automobiliştii, care deseori circulă haotic. E bine deci ca turistul să se asigure că efectuează traversarea în siguranţă şi că şoferii din intersecţie sau cei care trebuie să oprească la semafor i-au înţeles clar intenţiile. Roma este un oraş care luptă bine cu temperaturile înalte pe care „Global warming“ ni le aduce de la an la an tot mai mari. Sunt multe zilele toride, când temperaturile urcă vertiginos între orele 11-17. Totuşi oraşul rezistă foarte bine datorită numeroaselor sale parcuri - adevărate oaze de verdeaţă - , teraselor acoperite şi umbrite, adăposturilor răcoroase de pe străzile cu clădiri înalte, fântânilor şi pieţelor largi. Pretutindeni se poate savura o îngheţată delicioasă sau se poate bea un suc natural. În muzee este aer condiţionat, aşa că acestea constituie un loc bun pentru retragere la orele amiezii. Oraşul poate fi explorat în voie, mai ales în timpul verii, când majoritatea teatrelor şi cinematografelor sunt închise. În special în august când, de regulă, italienii îşi iau concediu toată luna şi pleacă la munte, la mare sau în străinătate. Oricum, în vara romană pe care ne-am propus să o petrecem la Roma, avem destul timp, oricând şi oriunde, în locaţiile ei turistice sau de pelerinaj, să ne bucurăm de atmosfera animată a oraşului. Cu o condiţie însă: „în Roma fiind, să facem cum fac …romanii“.