Chemarea Sfintei Învieri nu are graniţe
Departe de casă, printre străini, românii nu-şi uită tradiţiile şi obiceiurile, mai ales de marile praznice ale creştinătăţii. De la IPS Nicolae, Arhiepiscopul ortodox român al celor două Americi, şi PS Siluan, Episcopul românilor ortodocşi din Italia, am aflat cum s-au pregătit să întâmpine şi cum au celebrat românii din diaspora Sfintele Paşti şi în ce măsură sărbătoarea îşi mai păstrează semnificaţia şi profunzimea spirituală şi cea autentic românească.
În comunităţile de peste mări şi ţări, Biserica este cea care adună românii la un loc şi nu-i lasă să se înstrăineze de neam, de limbă, de strămoşi.
Familia creştină a românilor ortodocşi din SUA şi Canada
Ca în fiecare an, românii din SUA şi Canada au participat la sfintele slujbe din zilele Paştelui la Catedrala „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Chicago. Tot acolo şi-au adus prinosul rugăciunilor la Deniile din Săptămâna Patimilor. Pentru întâmpinarea Sfintelor Paşti, românii de peste Ocean s-au pregătit „după cum au învăţat acasă, în ţară. În primul rând, este pregătirea prin post, pe care fiecare o urmează după râvna pentru cele sfinte şi dragostea de Dumnezeu. Apoi, tot mai mulţi se gândesc la spovedanie. Ne-am străduit să urmăm rânduiala Bisericii Ortodoxe din Postul Sfintelor Paşti, respectiv să împlinim slujbele din această perioadă: Canonul Sfântului Andrei Criteanul, Liturghia Darurilor înainte sfinţite. I-am îndemnat pe credincioşi să se pregătească pentru împărtăşirea la Liturghia Darurilor care s-a săvârşit seara, după rânduială. Sunt mulţi care ascultă şi împlinesc“, a spus Înaltpreasfinţitul Nicolae, Arhiepiscopul ortodox român al celor două Americi.
De asemenea, Înaltpreasfinţia Sa a făcut referire la obiceiurile tradiţionale culinare, păstrate şi perpetuate de la o generaţie la alta de vrednice gospodine. Chiar dacă trăiesc la mii de kilometri distanţă de vatra străbună, de pe mesele românilor strămutaţi nu lipsesc cozonacii, pasca, ouăle roşii, drobul de miel. Voia bună şi speranţa îşi fac loc mai cu seamă atunci când copiii şi tinerii se întrec în gingăşie şi isteţime la serbările pregătite special cu ocazia sfintelor sărbători. „Pentru mulţi români ortodocşi, SUA sau Canada nu mai reprezintă «departe de casă» sau «printre străini», ci casa şi familia lor. Pe lângă aflarea unui rost personal şi familial, şi-au aflat casa duhovnicească, care este parohia ortodoxă pe care o frecventează. Aceasta este familia lor creştină, unde petrec sărbătorile împreună cu fraţii de aceeaşi credinţă. Şi aceasta este dovada împlinirii misiunii noastre în multe oraşe de pe continentul american. De aceea ne străduim să ne păstrăm tradiţiile creştine şi ortodoxe şi obiceiurile româneşti legate de sfintele sărbători“, a încheiat IPS Arhiepiscop Nicolae.
Praznicul Învierii - afirmare a propriei identităţi creştine
În Italia, slujba Învierii s-a săvârşit, ca de obicei, în parcul din incinta sediului Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, de la Roma, în prezenţa credincioşilor care frecventează în mod obişnuit slujbele de la Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului“, care are şi statut de mănăstire (de maici). „Praznicul Învierii capătă pentru cei aflaţi pe meleaguri străine o conotaţie şi mai profundă, constituind un moment de trăire şi de afirmare a propriei identităţi de «creştin», moartea şi Învierea Domnului stând nu doar la temelia credinţei noastre, ci şi la temelia naşterii noastre «din nou» - «din apă şi din Duh», când am gustat, prin cele trei afundări, moartea şi Învierea lui Hristos, cele trei zile petrecute de El în mormânt şi biruinţa Sa asupra morţii“, a precizat Preasfinţitul Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei.
Preasfinţia Sa consideră că pregătirea acestui luminos praznic nu se reduce doar la aspectul gastronomic - care îşi păstrează şi el propria semnificaţie, păstrându-se şi transmiţându-se, la rându-i, cu multă grijă -, ci are în vedere redobândirea sensului şi conţinutului autentic, de „curăţire a simţirilor pentru a vedea pe Hristos“ strălucind în propria inimă, în propriul suflet, în propria viaţă, „cu neapropiata lumină a Învierii“, după cum se arată în Canonul Paştilor.
Despre bucuriile duhovniceşti ale românilor stabiliţi în Italia
„Bucuria noastră de păstori este să vedem o mulţime de suflete care de ani de zile sau uneori chiar din copilărie nu se mai spovediseră, venind, împinşi parcă de un glas lăuntric, să-şi deschidă odaia cea lăuntrică şi să-şi curăţească haina sufletului, înnoind astfel întemeierea Botezului şi primind din nou, prin pocăinţă şi iertare, haină luminoasă de la Cel ce Se îmbracă cu lumina ca şi cu o haină.
Bucurie mare este să vedem feţele săracilor şi pribegilor, a celor înfrânţi de viaţă şi eşuaţi la marginea societăţii, transfigurate de lumina şi de bucuria învierii, ca ale unora care au regăsit demnitatea aceea dinlăuntru, pe care o dă Harul Botezului, arvuna Duhului, ce se înnoiesc prin Învierea Domnului Care i-a socotit pe toţi aceştia fraţii lui cei mai mici.
Bucuria de pe feţele celor care sunt privaţi de libertatea lumii acesteia şi care fac din penitenciar adevărat loc de penitenţă, de întoarcere spre Dumnezeu şi spre moştenirea Sa cea nepreţuită, loc de renaştere la o viaţă nouă, adaugă o nuanţă aparte la trăirea acestui praznic al iertării şi al înnoirii.
Bucuria celor care, zi şi noapte, veghează la căpătâiul bolnavilor şi bătrânilor care, din patroni necunoscuţi le devin semeni şi aproapele pentru care se roagă şi pe care adesea îi petrec în ceasul morţii, primeşte conotaţii unice în lumina învierii Celui Care neputinţele noastre a luat şi bolile noastre le-a purtat.
Lumina învierii se preface în mângâiere şi în bucurie, uscând lacrimile de pe obrajii fiicelor care sunt nevoite să-şi lase acasă părinţii bolnavi şi să îngrijească părinţi străini şi ale mamelor care s-au văzut silite să-şi smulgă de la sân propriii copii şi să îngrijească copii străini, pentru că Cel înviat poartă de grijă de părinţi şi de fii, precum a purtat grijă de propria-I Maică şi de Ucenicul cel iubit, încredinţându-i unul altuia, la picioarele crucii Sale.
Bucurie mare este să vedem mulţimea de copii, purtaţi în braţe, sau de acum mărişori, care, împreună cu părinţii lor, vin să primească Lumina şi să se adape din Izvorul nestricăciunii ce izvorăşte, precum laptele din sânul mamei, din coasta lui Hristos Cel înviat.
Fie ca aceste gânduri să se prefacă în mângâiere şi neclintită încredere că Dumnezeul nostru care a prefăcut întristarea în bucurie, suferinţa în biruinţă şi moartea în Înviere, poate, prin Înviere, să preschimbe perspectiva întunecată ce se arată la orizontul existenţei noastre actuale în răsărit de viaţă nouă, cu perspectivă veşnică“, sunt cuvintele PS Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei.