Colindele de Crăciun - izvor de lumină şi bucurie
Biserica a instituit un post de şase săptămâni, în care ne aflăm acum, ca pregătire pentru sărbătoarea Naşterii Domnului sau Crăciunului, pentru a avea în sufletele noastre spaţiu şi timp pentru primirea Celui care este mai presus de spaţiu şi timp, Iisus Hristos Care S-a făcut Om din iubire pentru oameni.
Slujbele liturgice şi textele biblice care se citesc în această perioadă vorbesc despre pregătirea omenirii, prin strămoşii, profeţii şi drepţii Vechiului Testament, ca să primească pe Fiul lui Dumnezeu "Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri, S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut Om", cum se spune în Crezul Bisericii noastre Ortodoxe.
Bogăţia teologică şi spirituală a textelor liturgice din Postul Crăciunului şi din ziua sărbătorii Crăciunului vine din Sfintele Scripturi şi din scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii care au meditat îndelung şi profund la taina iubirii lui Dumnezeu pentru oameni arătată nouă prin Întruparea şi Naşterea Fiului Său Cel ce S-a făcut Om din iubire pentru oameni, S-a smerit pe Sine, ca să ne înalţe pe noi la viaţa şi slava veşnică.
Inspirate din această bogăţie a cântărilor liturgice bisericeşti, colindele sunt expresia cea mai vie a culturii teologice şi duhovniceşti populare a românului creştin ortodox. Ele sunt un memorial şi o prelungire a Liturghiei şi a slujbelor de Crăciun auzite în biserică. Ele sunt ecou şi rodire a slujbei şi sfinţeniei Bisericii în sate şi oraşe, în casele creştinilor, întrucât inimile credincioşilor au devenit biserică, peşteră din Betleem transformată în sălaş primitor pentru cer, casă de oaspeţi în care Pruncul este preamărit de magi înţelepţi!
Colindele se cântă în cor, împreună, în stare de comuniune pentru că persoanele care le cântă, copiii, tinerii sau vârstnicii, reprezintă cetele de îngeri care au cântat la Naşterea Mântuitorului Hristos în Betleem: "Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, pe pământ pace, între oameni bunăvoire" (Luca 2, 14). Colindele se cântă în cor, în comuniune, şi pentru că ele reprezintă credinţa Bisericii, iar Biserica este adunarea oamenilor în iubirea Preasfintei Treimi.
Dar colindele se cântă în cor nu numai împreună cu oamenii din vremea noastră, ci şi în cor cu strămoşii, cu generaţiile trecute. "Astăzi cu strămoşii cânt în cor colindul sfânt şi bun, Tot moş era şi-n vremea lor bătrânul Moş Crăciun". Cu alte cuvinte, colindele sunt deodată eveniment contemporan, nou, dar şi tradiţie veche.
Colindele sunt statornicie şi prospeţime. Ele reprezintă legătura vie a credinţei Bisericii şi a iubirii ei faţă de Hristos-Domnul, ca răspuns al oamenilor la iubirea lui Dumnezeu Cel veşnic Care S-a făcut Om.
În colinde se arată familiaritatea oamenilor cu Dumnezeu-Copilul, cu Pruncul Iisus, Cel ce este "mititel înfăşăţel în scutec de bumbăcel". Apropierea maximă a lui Dumnezeu de oameni, prin Întruparea Fiului veşnic, îi face pe aceştia să se apropie de Dumnezeu. În colinde se cântă taina lui Dumnezeu Care coboară din ceruri şi vine pe pământ, Se naşte din Fecioară într-o peşteră, pentru că Dumnezeu doreşte să sfinţească şi să mântuiască lumea (umanitatea şi natura) din interiorul ei, cu acordul libertăţii ei. Fiul lui Dumnezeu Se face Fiul Omului, Se sălăşluieşte între oameni. El vine la noi, pe pământ, în casa şi sufletul nostru, pentru ca noi să putem intra în casa cea cu multe locaşuri a Tatălui din ceruri, aşa după cum ne spune Mântuitorul când zice "în casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt" (Ioan 14, 2).
Colindele au darul de a revigora în Biserica lui Hristos conştiinţa misionară, întrucât misiunea de a vesti iubirea lui Dumnezeu prin cuvânt şi faptă este o vocaţie a tuturor creştinilor.
Ca şi odinioară, Hristos vine astăzi la noi în multe forme, ca un colindător sau ca un pelerin necunoscut, prin chipurile smerite ale oamenilor fără adăpost, ale copiilor şi bătrânilor abandonaţi, ale săracilor şi bolnavilor, ale oamenilor singuri şi întristaţi, flămânzi şi neajutoraţi.
De aceea, mai ales acum, când în jurul nostru este multă suferinţă şi sărăcie, singurătate şi neajutorare, să aducem, prin cuvânt şi faptă, ajutor şi bucurie, încurajare şi speranţă, aşa cum ne învaţă Sfânta Evanghelie şi Sfânta Biserică.
În această perioadă a sărbătorii Naşterii Domnului auzim colinde multe şi frumoase despre Moş Crăciun, deşi mai nou apare în societate şi un fel de Moş Crăciun secularizat şi comercial, simbol al consumismului şi al materialismului individualist. Totuşi, adevăratul înţeles al lui Moş Crăciun se află în iubirea părintească a lui Dumnezeu-Tatăl, iubire care se arată în lume prin naşterea Fiului Său Celui veşnic, Mântuitorul lumii. "Moş Crăciun e Tatăl vostru şi e Dumnezeul nostru", ne spune un vechi colind din tradiţia străbună românească (colindul Sfântului Andrei).
Moş Crăciun vine dintr-o ţară îndepărtată - de obicei se spune că vine din Nord, de acolo unde este frig şi întuneric mai mult, adică în mod simbolic el vine de acolo unde e transcendenţă şi mister, inaccesibilitate şi nepătrundere a înţelesurilor. Însă Moş Crăciun străbate întunericul şi frigul într-un mod minunat şi aduce lumină şi căldură interioară în suflete, prin iubirea sa milostivă, smerită şi darnică.
Prin aceasta, Moş Crăciun ne mai arată că iubirea lui Dumnezeu-Tatăl este mai tare decât întunericul păcatului şi decât răceala sau frigul înstrăinării omului de Dumnezeu şi al înstrăinării oamenilor unii faţă de alţii.
Moş Crăciun cel bun este iubirea lui Dumnezeu - Tatăl Cel Bun, "Părintele luminilor", de la Care vine "toată darea cea bună şi tot darul" (cf. Iacov 1, 17), Cel Care ne-a dăruit pe Fiul Său ca Mântuitor (cf. Ioan 3, 16).
Astfel, Moş Crăciun, care personifică iubirea Tatălui ceresc, ne îndeamnă să fim buni, să răspundem la bunătatea lui Dumnezeu cu bunătatea noastră faţă de El şi faţă de semeni, să răspundem prin rugăciune de mulţumire şi prin fapte bune, prin daruri ale recunoştinţei faţă de Dumnezeu şi prin daruri ale iubirii noastre faţă de copii, dar şi faţă de săraci şi străini, bolnavi şi bătrâni, orfani şi călători.
Felicităm pe organizatorii concertului de colinde al Patriarhiei Române, intitulat Răsăritul cel de Sus, pe toţi colindătorii şi participanţii la acest eveniment devenit deja tradiţie, dorindu-le tuturor Sărbători fericite cu sănătate şi bucurie!
† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Cuvânt rostit la Concertul tradiţional de colinde al Patriarhiei Române Răsăritul cel de Sus, luni, 17 decembrie 2012
Patru coruri au slăvit Naşterea Domnului
Luni, 17 decembrie, a avut loc în Aula Magna "Teoctist Patriarhul" din Palatul Patriarhiei tradiţionalul concert de colinde "Răsăritul cel de Sus", organizat de Centrul de presă Basilica, în colaborare cu Centrul de conferinţe al Palatului Patriarhiei şi Biroul de protocol al Patriarhiei Române. Concertul de colinde a fost deschis de către Corala "Nicolae Lungu" a Catedralei patriarhale, după care au urmat Grupul psaltic "Tronos" al Catedralei patriarhale, Corul de copii şi tineret "Symbol" al Patriarhiei Române şi Corul "Dimitrie Suceveanu" al Protoieriei II Capitală. La concert, alături de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, au participat IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului, PS Ciprian Câmpineanul şi PS Varlaam Ploieşteanul, Episcopi-vicari patriarhali, PS Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, membri ai Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc şi ai Permanenţei Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, preoţi, profesori şi credincioşi. (I. Buşagă)