Competența profesională dublată de empatie, cheia succesului în actul medical
Sfinții Părinți ai Bisericii vorbesc adesea despre cele dumnezeiești în termeni medicali. „Biserica este spital, nu tribunal”, ne amintește Sfântul Ioan Gură de Aur. Sfântul Ignatie Teoforul spune că Euharistia este „leacul sau medicamentul nemuririi care se dă creștinilor spre dobândirea vieții veșnice”. Numitorul comun al celor două, Biserica și spitalul, este împlinirea dorinței de vindecare a oamenilor. Despre vindecare, boală și îngrijirea celor care sunt internați în spital am vorbit cu Mihaela Petre, asistentă-șefă la un important spital din București, dar care predă la Școala Postliceală Sanitară de pe lângă Seminarul Teologic „Nifon Mitropolitul” din București.
Sunteți asistentă-șefă la Institutul Cardiovascular de Urgență „Prof. Dr. C.C. Iliescu” din București. Orice luptă (iar în spital se duce o luptă continuă cu boala, cu moartea, e o luptă a binelui cu răul) nu se câștigă doar cu generalii (medicii), soldații (asistentele) sunt, de fapt, și ei foarte importanți. Asistentul medical este o persoană atentă la nevoile celor din jur și căreia îi pasă de pacienți, este interfața între medic și lumea pacienților, este soldatul disciplinat care traduce metalimbajul medical într-un limbaj al vindecării. Care sunt calitățile pe care ar trebui să le cultive o asistentă medicală?
În primul rând, un asistent medical e obligatoriu să dețină bune abilități de comunicare - el/ea trebuie să comunice atât cu pacientul, cât și cu ceilalți colegi, cu medicii, dar și cu familia/aparținătorii pacientului; fără o comunicare eficientă, pacienții se pot simți neglijați sau dezinformați cu privire la actul medical și acest lucru poate crește șansele de apariție a diferitelor erori medicale. În al doilea rând, empatia. O asistentă medicală bună se axează pe nevoile pacientului în procesul de îngrijire, nu respectă doar un protocol sau anumite proceduri de rutină. Empatia, aflată astăzi pe cale de dispariție, este cea mai importantă calitate, care te face să te pui în slujba semenilor, alături de dorința de a face bine.
O bună rezistență fizică - deși este unul dintre aspectele adesea subestimate, rezistența fizică este o calitate extrem de importantă: asistentul medical este implicat în procesele de mobilizare a pacienților, plus că parcurge zilnic distanțe impresionante, urcă scări, cară aparatură medicală etc. Apoi, atenția la detalii este, de asemenea, de cultivat. Asistenta este cea care observă cu o cât mai mare acuratețe semnele și simptomele pacienților, răspunsul lor la tratament sau anumite modificări în comportamentul acestora. Simțul umorului - poate o să ziceți că exagerez, dar lucrul cu oamenii, mai ales cei aflați în situații vulnerabile, necesită și un simț al umorului. El ajută la menținerea unei atitudini pozitive și la o apropiere de sufletul pacienților. Anii de experiență m-au învățat că un zâmbet, o glumă, o încurajare spusă cu umor pot schimba destine. O bună relație cu timpul - este iar o calitate importantă. De cele mai multe ori, personalul medical are în grijă mai mulți pacienți, gestionează, în paralel, mai multe situații critice. Trebuie să știe, întotdeauna, când să intervină și când să îi dea pacientului intimitatea de care are nevoie. Și nu în ultimul rând, o asistentă medicală nu se oprește niciodată din învățat - poate sună demodat, dar evoluția tehnologiei și noile descoperiri din domeniul științei obligă personalul medical, indiferent de vârstă, poziție și experiență profesională, să învețe continuu.
Și în acest context, cred că învățământului sanitar îi revine un rol extrem de important în formarea viitorilor asistenți, care să dobândească toate aceste calități și care să se adapteze unui sistem aflat într-o continuă dinamică.
Sunteți și formator, transmiteți din experiența dvs. generațiilor mai tinere. Ce materii predați în cadrul Școlii Sanitare Postliceale de pe lângă Seminarul Teologic din București?
Cursanților de la școala sanitară de la anul I și III le predau următoarele discipline: management și legislație sanitară, igiena, prevenirea și controlul infecțiilor, etică profesională și multiculturalitate, obstetrică, ginecologie și nursing specific.
Cât de greu este să fiți un model pentru cursanții acestei școli? Cum se îmbină teoria cu practica?
Nu este greu, pentru că le vorbesc din suflet și îmi bazez teoria pe o importantă experiență practică. Cursanții noștri învaţă, în cadrul unei echipe, să organizeze, să acorde şi să evalueze asistenţa medicală necesară, pe baza abilităţilor şi competenţelor dobândite. Cunoștințele teoretice, pe care le asigură un corp profesoral bine pregătit, se completează cu ore de practică, ce se desfășoară în instituții sanitare partenere. Acolo, viitorii asistenți văd efectiv cum se face educația sanitară, care sunt protocoalele de lucru de la fața locului, ce ar trebui să facă în cazurile grave de primă urgență, de reanimare și transfuzie sanguină, dar și cum să comunice cu pacientul, care sunt responsabilitățile într-o situație mai puțin obișnuită și cum să îl asigure pe pacient, dar și pe aparținător, că beneficiază de cea mai bună îngrijire.
Spitalul ca loc de muncă unde vă desfășurați activitatea zi de zi este un mediu stresant. Aici, medicii și asistentele se întâlnesc cu neputințele omului, cu durerile lui. Nimeni nu vine la spital pentru că e fericit și sănătos. Cum face o asistentă să nu se rutineze, să nu devină impasibilă la suferința umană, pe care o vede la orice pas?
Așa cum le spun și cursanților mei, trebuie doar să ne punem în `papucii” pacientului și să dăm dovadă nu doar de empatie, ci și de compasiune. Compasiunea descrie simpatia și mila (în cel mai bun sens al cuvântului) pe care le nutrim pentru situația și trăirile unei persoane, în timp ce empatia ne ajută să ne punem în locul celor care suferă și să împărtășim în mod direct tristețea acestora. O perspectivă empatică îți dă posibilitatea de a oferi informații și sfaturi valoroase, care pot ajuta persoana să dezvolte noi mecanisme de apărare în fața bolii. Compasiunea ne ajută să ne implicăm chiar și atunci când suntem epuizați sau când nu mai avem soluții, pentru a aduce alinare, pentru a rezolva probleme și a-l face pe pacient să treacă mai ușor peste suferință. Empatia și compasiunea sunt diferite, însă ambele ne ajută să devenim persoane mai bune cu ceilalți. Nu poți fi un bun asistent medical, oricâtă pregătire teoretică ai avea, dacă nu îți permiți să arăți compasiune, dacă nu poți oferi confortul și sprijinul necesar celor care au nevoie, atunci când au nevoie. Implicarea ta poate face diferența dintre viață și moarte!
Medicina holistică spune astăzi că în spatele oricărei boli se ascunde o suferință sufletească. Cum percepeți, în calitatea dvs. de cadru medical, legătura dintre suflet și trup? Poate personalul medical să abordeze, în discuțiile cu pacientul, latura spirituală a suferinței lui?
Sănătatea omului este expresia îmbinării complexe dintre aspectul fizic, chimic, mental, emoțional și spiritual al vieții și existenței lui. De fapt, specialiștii instruiți în medicina holistică abordează sănătatea și vindecarea din perspectiva ființei umane ca un TOT unitar. Asistentele medicale sunt alături de pacient din toate punctele de vedere: vorbesc cu el, cu familia lui, îl fac să înțeleagă cauzele bolii și posibilitățile de vindecare. De cele mai multe ori, tot asistenta este cea care îl ajută să treacă dincolo, cheamă preotul sau anunță aparținătorii. Nu trecem nepăsători prin experiențele oferite de spital. Orice caz ne modelează și pe noi și ne schimbă perspectiva.