Crăciunul - Nașterea Fiului lui Dumnezeu
Crăciunul, un cuvânt foarte des folosit în această perioadă. Ne pregătim atât de mult pentru Crăciun... dar ce este Crăciunul? În ce constă marea pregătire? Cât facem pentru sufletul nostru și mai ales pentru ce?
Crăciunul înseamnă Nașterea Domnului, realitate mărturisită de Biserică prin cântarea „Hristos Se naște, slăviți-L!” Acesta este îndemnul Bisericii adresat nouă tuturor și nu „rafturile magazinelor sunt pline, goliți-le” sau „înghesuiți-vă la casele de marcat ca să prindeți reduceri”...
Crăciunul este mai mult despre Cineva decât despre ceva... Cine este Hristos Care Se naște? Este Fiul lui Dumnezeu datorită Căruia și astăzi am deschis ochii, putem merge, gândi, purta conversații logice. Este Dumnezeul datorită Căruia ne putem bucura de familiile noastre, este Cel Care ne-a auzit atunci când L-am strigat, Care ne-a mângâiat și ne-a fost alături atunci când am plâns... Este Cel Căruia îi datorăm venirea noastră pe lume.
Așadar, Fiul lui Dumnezeu Se naște! Pentru mine, pentru tine, pentru noi..., ca să ne fie bine nu 50, 60 sau 100 de ani, ci veșnic. Ce Dumnezeu avem! Fericiți sunt aceia care conștientizează.
E clar că nu vom exclude darurile făcute în această perioadă și nici masa pregătită cu dragoste și osteneală de mâinile dibace din fiecare gospodărie, dar trebuie să realizăm prioritatea sărbătorii și ce se ascunde de fapt sub arhicunoscutul cuvânt Crăciun.
Așadar, nu neglijăm pregătirile exterioare, dar nu ne axăm în totalitate doar pe ele. Ce facem pentru suflet? Pentru că sufletul rămâne viu, el va merge, fie că vrem sau nu, în veșnicie. Bine ar fi, așa cum facem curățenie în propria locuință, să facem curat și în tinda popriului suflet, apelând cu încredere la Taina Spovedaniei. Pentru a putea fi pe deplin iertați trebuie ca la scaunul de spovedanie să mergem cu părere de rău pentru păcatele săvârșite, cu hotărârea fermă că nu dorim să ne mai întoarcem la ele și cu încredere că Atotmilostivul Dumnezeu, cu obișnuita Sa iubire de oameni, ne va dărui iertarea. Apoi să urmăm cu bucurie, încredere și nădejde drumul ce duce spre unirea deplină cu Mântuitorul Iisus Hristos, prin Taina Sfintei Împărtășanii.
Pentru ca în inimile noastre să nu-și facă loc egoismul, ne putem implica în acte de caritate, oferind semenilor noștri nu doar bunuri materiale, ci și timp din timpul nostru. Vizitele la orfelinate, la familiile necăjite cu mai mulți copii, ori la căminele de bătrâni pot face adevărate minuni. Pot aduce lumină în privirile și inimile lor. Să ne gândim câtă emoție poate aduna un zâmbet pe chipul oamenilor necăjiți. Este suficient atât de puțin pentru ca lumea să fie mai bună...
Sărbătoarea Crăciunului nu este doar o perioadă și nici un simplu moment de sezon, ci o stare a sufletului. Crăciunul presupune prețuirea păcii și a bunăvoinței, dăruirea cu toată ființa, bucuria comuniunii în momentul împodobirii bradului alături de toți membrii familiei. Câtă împlinire și înălțare a ființei omenești aduc sfintele slujbe săvârșite în această perioadă binecuvântată, mai cu seamă Sfintele Liturghii, unde omul se transfigurează și se face mai bun, mai blând, mai îngăduitor... mai copil. Când se transformă omul mare în copil? Omul mare este un copil în fiecare clipă, doar că mult prea preocupat fiind și prins în vâltoarea acestei lumi, uită să lase și grijile deoparte și să trăiască frumos, gingaș, curat.
De fiecare dată când colindăm, resimțim bucuria copilăriei. Colindele reușesc să însuflețească viața duhovnicească a comunității, bucuria colindatului fiind nemărginită. De cum se lasă seara, copiii se adună și pornesc colinda. Chiar dacă ninge sau este ger, micuții se adună în cete și pornesc ca să vestească Nașterea Mântuitorului. Gazdele își deschid atât porțile caselor, dar și porțile sufletului, răsplătind efortul colindătorilor și apreciind frumoasele datini străvechi.
Colinde precum „Steaua sus răsare”, „Trei crai de la Răsărit”, „O, ce veste minunată”, „Bună dimineața la Moș Ajun”, „Astăzi S-a născut Hristos”, „Praznic luminos” amintesc de Nașterea Domnului, dar și de bucuria omenirii la auzirea veștii celei bune. Colindatul, atât la sat, cât și la oraș, rămâne și astăzi o manifestare a bucuriei duhovnicești a comunității, a copiilor și tinerilor care colindă, dar și a celor care-i primesc pe colindători.
Să ne propunem să facem văzute lucrurile care contează cu adevărat. Să spunem lumii, prin felul nostru de a fi, ce înseamnă Crăciunul, ce influență benefică au slujbele și cântările Bisericii, să arătăm cum se trăiește frumos, să ne lăsăm purtați de mesajul colindelor, într-o lume care pare demult uitată. Doar Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, ne poate dărui un Crăciun cu adevărat fericit! (Prof. Antoaneta Nicoleta Popa)