Credinţa ca investiţie culturală în viitor

A trecut, iată, un an de la canonizarea mitropolitului Simion Ştefan de la Alba Iulia, liderul Bisericii românilor ardeleni de la mijlocul secolului al XVII-lea. Evenimentul în sine al canonizării a adus cu sine nu doar emoţia unui eveniment liturgic major, ci în primul rând regăsirea unui chip înnobilat de credinţă şi preschimbat în icoană, iar odată cu această îmbogăţire benefică a memoriei liturgice este afirmată centralitatea unui model, cel al omului care îşi afirmă credinţa ca investiţie culturală în viitor. Viaţa lui Simion Ştefan, despre care evenimenţial ştim foarte puţin, se confundă până la urmă cu biruinţa cultuală şi culturală a limbii române prin gestul temerar al editării pentru prima dată a Noului Testament în anul 1648. Programul cultural al vlădicii Simion Ştefan se poate întrezări printre rândurile bine cunoscutelor sale prefeţe la Noul Testament şi Psaltirea de la Alba Iulia.

 

Celebra sa formulă "Bine ştim că cuvintele trebuie să fie ca banii, că banii aceia sînt buni carii îmblă în toate ţările; aşea şi cuvintele, acealea sînt bune carele le înţeleg toţi" ne dezvăluie un spirit cultural pragmatic şi vizionar: "Comparaţia cuvintelor cu banii, centralitatea ideii de circulaţie pe care o exprimă frapează prin ceea ce astăzi am numit pragmatismul abordării; o viziune atentă la realităţi şi aplicată lor într-un mod caracteristic mai degrabă spiritualităţii protestante, dornice de achiziţii lumeşti de merite în vederea mântuirii din ceruri" (Ovidiu Pecican). Într-adevăr, formula pare frapantă pentru un lider ortodox doar dacă nu abandonăm imaginea răutăcioasă a unei ortodoxii confundate cu un somn contemplativ. La începuturile modernităţii noastre, Biserica şi cărţile sale de cult au constituit agora în care au circulat mesajele clare de emancipare culturală şi locul concretizării primei noastre elite capabile să pună la cale un program cultural şi politic. Faptul că acest lucru s-a realizat într-un context confesional delicat şi sub impulsuri venite dinspre spiritul pragmatic şi iluminist al Reformei care dorea comunicarea credinţei, adică Scriptura, predica şi cateheza în limba poporului reprezintă deja un loc comun al exegezei istorice. Pariul lui Simion Ştefan pe comunicarea clară şi pe forţa de emancipare culturală pe care aduce cu sine circulaţia cuvintelor pretutindeni înţelese a avut o valoare similară cu aceea a unei unificări monetare: "mitropolitul Simion Ştefan a pariat pe forţa circulantă şi unificatoare a limbii. Astfel, împlinind un deziderat reformat, acela al traducerii Noului Testament în română, la 1648, conducătorul din Alba Iulia al bisericii românilor ardeleni a pus în circulaţie culturală şi spirituală românească un puternic instrument unificator de limbă şi, implicit, de cultură printre românii ortodocşi, contribuind la crearea unui nou curs al istoriei noastre" (Ovidiu Pecican). Moneda culturală a devenit cuvântul limpede înţeles în tot arealul locuit de români şi, astfel, ideea de limbă literară a început să se impună şi să biruiască conştiinţele. Nu trebuie uitat nici contextul ori aşteptările populare în care s-au impus aceste idei novatoare: o sete de cuvânt sfânt manifestată într-un efort al obştilor parohiale de a se dota cu cărţile de cult cele mai noi şi cele mai bogate în înţeles, în special cele biblice şi cele omiletice.

 

 

Inovaţia introducerii limbii vorbite de români ca vehicul cultural al accesului la Scripturi într-un context al manifestării confesionalismului protestant s-a dovedit până la urmă, prin exerciţiul de moderaţie şi stoicism al mitropolitului Simion Ştefan, un act cultural de excepţie, o investiţie în viitor. Modelul său ar trebui să fie urmat astăzi prin investiţia culturală în viitor, adică în copii şi tineri, prin şcoală şi Biserică, prin cultură şi cateheză.

 

 

Astfel, figura mitropolitului ardelean canonizat în anul mântuirii 2012 va rămâne una dintre cele mai pragmatice personalităţi culturale şi bisericeşti din perioada noastră premodernă de şlefuire identitară.

 

 

 

 

"Viziunea noastră pentru fiecare copil, viaţa în toată plinătatea ei,

 

 

Ruga noastră pentru fiecare suflet, voinţa de a o împlini."

 

 

 

 

Ca sfânt, el poate fi asumat ca un patron al bibliştilor, cateheţilor, lingviştilor şi filologilor. Mitropolitul şi sfântul nostru cărturar transilvănean ne-a lăsat doar moaşte culturale: exemplarele din Noul Testament şi Psaltirea de la Alba Iulia înmiresmate de lumina ochilor şi amprentele celor care s-au bucurat de lectura lor sfinţitoare.