„Credința în Iisus Hristos este izvor de viață veșnică”
În Duminica a doua după Paști, a Sfântului Apostol Toma, 23 aprilie 2023, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală, care și-a sărbătorit ocrotitorul spiritual. Preafericirea Sa a vorbit despre mărturisirea de credință a Sfântului Apostol Toma referitoare la Învierea și dumnezeirea Mântuitorului Iisus Hristos, despre viaţa și virtuţile Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, precum și despre istoria paraclisului, obiectiv de referinţă din Ansamblul Patriarhal de pe Colina Bucuriei.
În cuvântul de învățătură, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a tâlcuit pasajul evanghelic rânduit, de la Ioan 20, 19-31, explicând că Sfântul Apostol Toma a fost vindecat de îndoială spre o încredințare mai puternică și o mărturisire a adevărului Învierii Mântuitorului cu mai multă ardoare: „El nu a mărturisit doar adevărul Învierii lui Hristos, ci a mărturisit și dumnezeirea Sa. A văzut cu ochii trupești trupul înviat care purta semnele cuielor și semnul suliței care a străpuns coasta Mântuitorului. Aceasta a fost cunoașterea lui Hristos ca om. A mărturisit ceea ce nu a văzut, și anume dumnezeirea lui Hristos Cel înviat, care nu se vede cu ochii trupești, dar se mărturisește prin credință. De aceea, Toma zice: «Domnul meu şi Dumnezeul meu!». Pentru un evreu care era de secole obișnuit în tradiția sa să mărturisească faptul că Dumnezeu este nevăzut, necuprins și neapropiat sau neatins, adică inaccesibil, a spune acum aceste cuvinte, după ce atinge un trup limitat, însemna o revoluție în gândirea și simțirea lui Toma, ca evreu. Dumnezeu, nefiind cuprins, limitat și nefiind văzut, nu poate fi mărturisit pe baza cunoașterii, simțurilor, ci numai prin credință. Credința este această capacitate spirituală de a vedea prezența și lucrarea lui Dumnezeu dincolo de vederea trupească sau fizică”.
În continuare, Patriarhul României a tâlcuit semnificația cuvintelor Mântuitorului adresate Sfântului Apostol Toma: „Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” (Ioan 20, 29): „Fericiți sunt cei care cred fără să aibă nevoie de dovezi materiale, pentru că, de fapt, credința este un dar al lui Dumnezeu de a vedea duhovnicește prezența și lucrarea Sa în Biserică și în lume. Sfântul Apostol Pavel, ca bun cunoscător al credinței poporului evreu, menționează că cele văzute din lumea aceasta sunt limitate și trecătoare. Cele nevăzute, însă, sunt veșnice. Deci, Dumnezeu este nevăzut, pentru că este nelimitat, netrecător și veșnic, iar toată lucrarea Sa sfințitoare este nevăzută cu ochii trupești, dar văzută prin credință. Această vedere duhovnicească a prezenței și lucrării lui Dumnezeu, pe care o oferă credința, este mărturisită de Sfinții Apostoli, care L-au văzut pe Hristos Cel înviat și au crezut. Toată Biserica își bazează credința pe mărturia dată de Apostoli, care L-au văzut pe Iisus cu ochii trupești, dar apoi L-au propovăduit în popor și între neamuri. Au crezut popoare multe pe baza binevestirii Evangheliei lui Hristos de către Apostoli. De aceea, toate comunitățile creștine întemeiate de Sfinții Apostoli au trăit adevărul Învierii lui Hristos prin simțirea prezenței lui Hristos în comunitatea care crede în El, se roagă Lui și se împărtășește cu Trupul și Sângele lui Hristos”.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidențiat, totodată, că prin credință cunoaștem realitățile duhovnicești: „Rostul credinței nu este acela de a satisface o curiozitate, de a cunoaște lucruri necunoscute în mod obișnuit, ci rostul credinței este dobândirea vieții veșnice. Bucuria dobândirii vieții veșnice este dată în arvună, cu anticipație, în Sfintele Taine ale Bisericii. De aceea, Sfintele Taine, ca arvună a bucuriei din Împărăția cerurilor a Preasfintei Treimi, sunt începutul fericirii veșnice. Sfânta Euharistie, ca Sfântă Taină, este arvună a cinei din Împărăția Preasfintei Treimi. Dincolo, după învierea cea de obște, când și trupurile înviate din morți vor participa la bucuria sufletelor unite cu Hristos, se va primi deplina bucurie a unirii omului cu Dumnezeu în Iisus Hristos. Evanghelia de astăzi ne arată că, de fapt, credința în Iisus Hristos este izvor de viață veșnică”.
Întrucât în această zi a fost pomenit și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, unul dintre ocrotitorii paraclisului istoric din Reședința Patriarhală, Întâistătătorul Bisericii noastre a vorbit despre chinurile pe care le-a îndurat Sfântul Mare Mucenic Gheorghe pentru Domnul Hristos, explicând că este unul dintre cei mai populari sfinți creștini atât în Răsărit, cât și în Occident. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat, de asemenea, faptul că Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a fost cinstit în mod deosebit de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare: „Sfântul Ștefan cel Mare a trimis un steag al Moldovei cu chipul Sfântului Gheorghe la Muntele Athos, la Mănăstirea Zografu, pe care a ctitorit-o. Acolo, steagul respectiv are pe margine scrisă o rugăciune a lui Ștefan cel Mare adresată Sfântului Gheorghe. Din cuprinsul rugăciunii se vede o legătură duhovnicească între domnitor și Sfântul Gheorghe, pentru că Sfântul Ștefan cel Mare a simțit de multe ori pe câmpul de luptă ajutorul sfântului”.
„O bijuterie a Reşedinţei Patriarhale”
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a amintit şi faptul că Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este ocrotitorul spiritual al multor lăcaşuri de rugăciune din România, printre care şi paraclisul istoric din Reşedinţa Patriarhală: „Acest paraclis este ocrotit de Sfântul Gheorghe, deși, la început, primii ocrotitori au fost Sfinții Împărați Constantin și Elena. Întrucât paraclisul a fost terminat de către domnitorul Gheorghe Duca, între anii 1673 și 1678, a primit ca hram principal pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. După aceea, s-a adăugat hramul «Daniil Prorocul» în timpul Mitropolitului Daniil al Ungrovlahiei și domnitorului Nicolae Mavrocordat, când s-a pictat paraclisul acesta în stil brâncovenesc. Aici s-a înființat și Mănăstirea «Sfânta Cuvioasă Parascheva», care a fost transferată din oraș pentru maicile ostenitoare la Reședința Patriarhală. Acest paraclis este o bijuterie a reședinței, așa cum a fost numit, «giuvaierul» Reședinței Patriarhale, și este un loc de rugăciune, meditație și un loc în care avem păstrate o mulțime de moaște de sfinți, pe care le oferim pentru pelerinaje la diferite biserici atunci când serbează hramul și nu au moaște în proprietatea lor”.
La final, Patriarhul României i-a felicitat pe toţi cei care poartă numele Sfântului Gheorghe şi derivate din acest nume, dorindu-le tuturor sănătate şi mântuire, pace şi bucurie.