Criza ecologică ameninţă viaţa pe Pământ

La ora actuală, orice om poate vedea că mediul înconjurător care susţine viaţa şi existenţa noastră pe acest pământ este într-un accentuat declin. Mai mult ca niciodată, poluăm pământul, apele şi atmosfera într-un ritm care nu va mai permite vreodată revenirea la starea de la care am plecat. Într-un studiu recent, se estimează că dacă ritmul accelerat de poluare şi de alterare a mediului înconjurător se va menţine la nivelul actual, în mai puţin de un secol, peste 40% din speciile de vieţuitoare de pe Pământ vor dispărea.

Toate aceste noi provocări pe care începem cu toţii să le conştientizăm au fost denumite generic "Criza ecologică". Criza ecologică nu este un fenomen care priveşte o anumită regiune de pe glob, o anumită ţară, ci este o ameninţare reală pentru viaţa şi sănătatea tuturor. O posibilă cauză a crizei ecologice a fost identificată, de mai mulţi sociologi şi oameni de ştiinţă, în ignoranţa şi neştiinţa crescândă a oamenilor. Omul modern trăieşte rupt de natură şi de fenomenele fireşti care altădată îi ordonau viaţa şi ofereau sens muncii sale. Pentru omul de odinioară natura era încărcată de semnificaţie şi el întotdeauna ştia, citind semnele şi manifestările ei, când să cultive pământul pentru a avea recoltă bună, cât şi cum să ia de la ce-i oferea natura, astfel încât aceasta să nu fie secătuită. Noaptea avea semnificaţia odihnei şi a repaosului nu numai pentru om, dar şi pentru natură. Natura poate fi bază a solidarităţii umane Astăzi se poate vedea că pe măsură ce oamenii se adună în mari concentrări urbane, în megalopolisuri de milioane de locuitori, zonele pustii şi deşertul arid se extind până lângă casele noastre, semn că dezvoltarea noastră înseamnă secătuirea mediului înconjurător. Omul s-a rupt de natură şi nu o mai poate înţelege. Petrecem ore întregi în faţa televizorului sau a calculatorului fără să mai luăm aminte la spectacolul naturii care încă se mai petrece. Într-un experiment recent, unor elevi de 16-17 ani din America li s-a arătat în primă fază imagini cu logourile unor firme şi produse. În proporţie de peste 90%, copiii au recunoscut 2.000 de logouri, toate obiectul publicităţii televizate. În a doua parte a experimentului, tinerilor le-au fost arătate imagini cu animale, legume şi fructe, specifice spaţiului sau habitatului natural din vecinătatea caselor lor. Foarte puţini dintre ei au recunoscut şi au numit corect elementele din poze. Ceea ce odinioară era cunoscut firesc şi natural de toţi, astăzi nu mai face parte din viaţa noastră. Ignoranţa şi neştiinţa ne-au făcut să nu mai fim conştienţi de extraordinarele legături de viaţă care există între fenomenele naturii şi noi înşine. Părintele Dumitru Stăniloae spunea că solidaritatea umană se manifestă prin faptul că toţi oamenii întrupează în ei natura, nu separat, ci fiecare în totalitate, şi de aceea ea primeşte manifestările şi intenţiile fiecăruia. Dacă cineva o alterează şi o poluează, lucrarea lui rea şi intenţia negativă se răsfrâng asupra tuturor, de aceea omul trebuie să se raporteze cu responsabilitate şi grijă la natură. Abordarea superficială Teologul Georgios Mantzaridis spunea că ştiinţele nu pot rezolva această criză deoarece ele consideră că ea ţine numai de planul fenomenelor naturale sau istorice, iar combaterea ei se încearcă numai prin mijloacele ştiinţei şi tehnologiei. Această abordare nu permite nici descoperirea cauzei crizei ecologice şi nici combaterea ei, deoarece se folosesc aceleaşi principii care au dus la criză. În acest fel este firesc nu numai să nu se rezolve nimic, dar să se întâmple şi reproducerea ei la o scară şi mai mare. "Criza ecologică este legată de întregul vieţii personale şi sociale a omului. Cultul comodităţii, lipsa de respect faţă de lucruri, risipa iraţională, lipsa măsurii, iresponsabilitatea, nedreptatea, exploatarea, câştigul murdar, eudemonismul, care se manifestă pe toate planurile vieţii şi activităţii umane, sunt factori care o provoacă. Criza ecologică dă la iveală criza ştiinţei, a tehnologiei, a economiei, a politicii, a justiţiei, a moralei, a religiei. Este expresia cea mai de pe urmă a crizei interioare a omului, precum şi a tuturor formelor de activitate şi manifestare a lui. Ea poate fi caracterizată drept metastază în creaţie a crizei spirituale şi morale a omului", explica teologul grec. Rezolvarea problemei se face la nivel personal, nu instituţional În acest context, Biserica este chemată să facă mărturia "creaţiei celei noi", a lumii restabilite de Mântuitorul Iisus Hristos, a lumii înviate, care deşi este aşteptată, este în acelaşi timp prezentă prin lucrarea Bisericii în viaţa cotidiană. Prin credinţa în Dumnezeu şi păstrarea poruncilor, omul îşi află adevărul şi raporturile corecte cu aproapele şi lumea materială. Părintele Dumitru Stăniloae spunea că, astfel, omul intră în legătură şi armonie cu raţionalitatea creaţiei, cu raţiunile sădite de Dumnezeu în ea. Avva Dorotei, vorbind despre poziţia credinciosului faţă de lucruri, spunea: "Păzirea conştiinţei faţă de lucruri stă în a nu se folosi cineva rău de un lucru, în a nu strica vreun lucru sau a-l arunca, ci chiar de vede vreunul aruncat, să nu-l treacă cu vederea, fie el cât de neînsemnat, ci să-l adune şi să-l pună la locul lui". Cuviosul Isaac Sirul definea astfel "inima milostivă": "Arderea inimii pentru toată zidirea, pentru oameni, pentru păsări, pentru dobitoace, pentru toată făptura". "Răspunsul final al Bisericii la criza ecologică nu este dat la nivel moral sau social, oricât de folositoare ar fi aceste teze şi eforturi ale ei pentru ocrotirea şi conservarea lumii. Nu este dat, simplu, prin măsurile practice pe care le poate promova, ba chiar nici prin purtarea morală corespunzătoare, care să insufle grija pentru ocrotirea mediului. Răspunsul final al Bisericii este dat la nivel ontologic şi se bazează pe principiul persoanei, care de altfel determină întreaga ei viaţă. Împlinirea omului ca persoană se realizează nu doar prin raportarea sau aducerea lui însuşi la Dumnezeu, ci a întregii creaţii care îl şi iconizează", arăta Georgios Mantzaridis.