Cultul Sfântului Ierarh Nicolae la români
După cultul Maicii Domnului, cel al Sfântului Nicolae este cel mai îndătinat la poporul român. Pentru români, Sf. Nicolae este cel care aduce iarna, este bucuria copiilor, iar în vremurile voievodale la praznicul său, domnitorii făceau danii la biserici şi mănăstiri. Sf. Nicolae a fost patronul unor domnitori luptători, precum Vlad Ţepeş, ctitorul Comanei, sau Mihai Viteazul, cel care a ridicat Mănăstirea Mihai Vodă din Bucureşti. Acelaşi domnitor întregitor este cel care pe la 1599 aducea mâna dreaptă a Ierarhului Nicolae în capitala Ţării Româneşti, care astăzi se află la Biserica "Sf. Gheorghe Nou". Încă de pe la începutul Evului Mediu, Sf. Nicolae a fost patronul bisericilor sau mănăstirilor de pe lângă curţile domneşti sau boiereşti. Hramul acestui sfânt îl găsim la biserica domnească din Curtea de Argeş, Târgşor sau Iaşi, a celei de la Densuş, de la Dealu-Târgovişte sau Probota. Tot aşa, de la începuturile modernităţii în spaţiul românesc, Sf. Nicolae a fost ocrotitorul unor bresle şi mahalale bucureştene prin bisericile "Tabacu", "Postăvari", "Albă" sau "Dintr-o zi".