Cum Îl iubesc pruncii pe Dumnezeu

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 82-83

„(Sfânta Muceniță Filofteia), această sfântă fecioară și mielușea iubită a lui Hristos era de neam româno-bulgar, născându-se pe la începutul secolului al XIII-lea (c. 1206), în orașul Târnovo, vechea capitală a Bulgariei. Tatăl său era lucrător de pământ, iar mama sa, de origine valahă, era casnică.

După ce dădu fiicei sale o aleasă creștere duhovnicească și o legă cu inima de dragostea lui Hristos, mama se mută la viața veșnică, lăsând copila orfană în grija tatălui ei. Apoi el, recăsătorindu-se, a lăsat-o pe fericita Filofteia în grija mamei vitrege. Dar, ca de obicei, copila era adeseori asuprită, pedepsită și chiar pârâtă la tatăl ei, pe motiv că n-o ascultă, ci merge prea des la biserică și că risipește averea casei, dând-o milostenie la copiii orfani și săraci. Pentru aceasta era certată de tatăl ei.

Însă fecioara Filofteia nu se tulbura, nici nu punea la inimă aceste ispite ce i le făcea satana prin invidia mamei vitrege, pentru a o îndepărta de la faptele cele bune, pe care le învățase de la buna ei mamă. Ci, dimpotrivă, pe măsură ce creștea, Filofteia mergea mai des la slujbele Bisericii, împărțea hainele ei bune și mâncarea la copiii săraci care îi ieșeau în cale, iar acasă se ruga și postea mereu. Căci trei erau faptele ei bune care o încununau: rugăciunea, fecioria și milostenia.

Când avea numai 12 ani, a binevoit Dumnezeu s-o învrednicească pe fericita Filofteia de cununa muceniciei și de bucuria Împărăției cerești într-un chip ca acesta. Fiind toamnă și tatăl ei lucrând la câmp, Filofteia era trimisă zilnic de mama vitregă să-i ducă de mâncare pe ogor. Dar fericita obișnuia să împartă câte puțin din mâncare la copiii săraci care îi ieșeau în cale. Observând tatăl ei că mâncarea nu-i ajunge, (...) pornindu-se cu mânie de fiară, din îndemnul diavolului, a aruncat cu barda ce o purta la brâu asupra Sfintei Filofteia și, tăind-o la picior, în puțină vreme, din cauza rănii, fericita și-a dat sufletul în mâinile preadulcelui ei mire Iisus Hristos.”

(Cuvinte ale sfinţilor români, pr. Narcis Stupcanu)