Cum răspunde organismul la factorii de stres

Stresul caracterizează o reacţie complexă extrem de intensă şi relativ durabilă a unei persoane în momentul confruntării cu noi şi dificile situaţii existenţiale. Atât stresul acut, cât şi cel cronic au consecinţe pe termen lung. Astăzi vom vorbi despre consecinţele stresului acut asupra organismului.

Răspunsul organismului la stresul acut (la o ameninţare imediată, cunoscută în mod obişnuit sub denumirea de "răspuns de fugă sau luptă") este o reacţie de adaptare prin care organismul este capabil să facă faţă unei situaţii de urgenţă. În situaţii diferite, se observă răspunsuri diferite ale organismului, dar rezultatul final este acelaşi: supravieţuirea. Ca răspuns al organismului la stresul acut apar, în primul rând, modificări metabolice, cardiovasculare şi respiratorii. Răspunsul metabolic constă în creşterea nivelului glicemiei. Răspunsul cardiovascular şi respirator constă în creşterea activităţii cardiovasculare pentru a mări mobilizarea glucozei şi a oxigenului spre ţesuturile care au cea mai mare nevoie de acestea: cordul, creierul, muşchii scheletului. În orice situaţie stresantă apare şi o diminuare a perceperii durerii (analgezie). Diminuarea percepţiei durerii sub acţiunea stresului este explicată fie prin eliberarea, la nivelul creierului, a unor sub-stanţe cu efecte asemănătoare morfinei, numite opioide endogene (enkefaline şi beta-endorfine), aceste substanţe având rolul de a inhiba procesarea informaţiilor senzoriale asociate cu durerea, fie prin eliberarea altor neuro-transmiţători, cum ar fi glutamatul, care pot să inhibe procesarea stimulilor dureroşi independent de opioidele endogene. Stresul acut determină şi modificarea atitudinii comportamentale, care este asociată cu o stare crescută de frică (anxietate): creşterea vigilenţei (a atenţiei), creşterea reactivităţii la stimuli. Stresul acut poate induce şi inhibarea proceselor inflamatoare sau a infecţiilor. Inhibarea inflamaţiei în condiţii de stres acut este un meca-nism adaptativ prin care se opreşte un proces care este dureros şi care poate limita posibilităţile de mobilizare (mobilizarea fiind importantă pentru răspunsul de luptă sau de fugă). În condiţii de stres acut apare o secreţie crescută de glucocorticoizi, ceea ce poate afecta reversibil memoria de scurtă durată.