Cum recunoaştem semnele gastritei cronice

Gastrita cronică se defineşte din punct de vedere anatomo-patologic prin procese inflamatorii cronice, localizate sau difuze ale mucoasei şi ale submucoasei gastrice, având drept rezultat atrofia sistemului glandular secretor.

Cauzele gastritelor cronice sunt multiple, putând fi sistematizate în două grupe principale: favorizante şi precipitante. Cauzele favorizante sunt genetice, endocrine, imunologice sau alergice. Cauzele precipitante sunt cele care, în oarecare măsură, pot fi influenţate. Dintre acestea putem enumera greşelile alimentare cantitative şi/sau calitative (mese neregulate, excese alimentare, alimente reci sau iritante, abuzul de grăsimi prăjite, afumături, dulciuri concentrate). De asemenea, nu trebuie neglijată utilizarea unor droguri recunoscute drept ulcerigene (aspirina, cortizonul, tetraciclina). Infecţiile respiratorii trenante, refluxul bilo-pancreatic în stomac, suferinţele hepato-biliare cronice, pancreatitele cronice, insuficienţa renală, poliartrita reumatoidă sunt afecţiuni care pot sta la baza apariţiei gastritei cronice, determinând tulburări de motilitate (evacuare accelerată), tulburări secretorii şi modificări ale mucoasei gastrice. Simptomatologia clinică a gastritelor cronice este necaracteristică. Unii dintre bolnavi sunt asimptomatici, iar alţii prezintă un sindrom dispeptic caracterizat prin: - dureri epigastrice sau senzaţie de plenitudine epigastrică, precipitată de greşeli alimentare sau stări conflictuale; - apetit diminuat sau absent, sau preferenţial pentru unele alimente, sau repulsia faţă de altele (grăsimi, lapte, carne); - vărsături cu miros acru, în cantitate mare sau redusă, care apar din cauza gravităţii tulburărilor funcţionale, motorii şi secretorii gastrice; - greţuri, arsuri epigastrice; - scădere în greutate; - în perioada pre şi pubertară apar transpiraţii, paloare, tahicardie. Simptomele clinice evoluează în episoade neregulate, cu durată şi incidenţă variabilă, iar în timp poate fi permanentă. Complicaţiile posibile pot fi: malnutriţia, malabsorbţia, anemia, ulceraţiile, hemoragia digestivă superioară. Sunt strict interzise alimentele iritante Ca tratament igienico-dietetic se recomandă un regim de viaţă ordonat, cu respectarea orelor de somn şi veghe, evitarea eforturilor fizice şi psihice. Odihna activă, dar şi un psihic echilibrat au un rol important atât pentru menţinerea apetitului, cât şi pentru grăbirea procesului de vindecare a gastritei. Regimul alimentar va fi variat şi compus din alimente bine tolerate. Vor fi evitate alimente iritante pentru stomac: sosuri, conserve, condimente iritante pentru stomac, rântaşuri, dulciuri concentrate. Dintre alimentele permise amintim: lapte, carne de vită şi pasăre fiartă, grăsimi vegetale, unt proaspăt, ou fiert, supă de legume. Administrarea meselor se va face fracţionat, la ore regulate, urmate de repaus şi, eventual, comprese calde pe regiunea gastrică. Ca regim alimentar, se va începe cu un regim lacto-făinos pe o perioadă de 6-7 zile, apoi se va adăuga supa de legume, carnea fiartă şi oul fiert. Tratamentul cauzelor bolii constă în îndepărtarea factorilor care determină iritarea sau ulcerarea mucoasei gastrice. Vor fi eliminate alimentele sau lichidele prea reci sau prea fierbinţi, condimentele, medicamentele. Nu trebuie uitată eliminarea focarelor de infecţie dentară, sinusurile edemo-amigdaliene. Tratamentul bolii trebuie să fie recomandat de medic şi constă în combaterea stazei gastrice şi a refluxului duodeno-gastric. De asemenea, urmăreşte combaterea durerilor, administrarea de alcaline, psihoterapie şi medicaţie sedativă. Tratamentul simptomatic se adresează durerilor, greţurilor, vărsăturilor. Curele balneare cu ape bicarbonate sodice şi sulfuroase (Olăneşti, Slănic Moldova) au efecte antiacide şi antiinflamatorii. Portia de sanatate Tip: categorie 1 pe rand Dictionar medical - treonină: acid aminat indispensabil (adică nesintetizabil de către organism, care trebuie să-l primească prin alimentaţie), având funcţie de alcool; - trepanaţie: tehnică chirurgicală constând în practicarea unui orificiu într-un os. O trepanaţie poate fi practicată în diferite oase, ca în mastoida din spatele urechii, pentru a efectua evacuarea puroiului format într-o mastoidită. Dar acest termen se aplică în mod deosebit în cazul deschiderii chirurgicale a craniului (craniotomie). Aceasta este indicată pentru îndepărtarea corpilor străini, pentru golirea unui hematom sau a unui abces, pentru o operaţie în cazul unei tumori; - treponematoză: boală infecţioasă contagioasă provocată de o treponema, bacterie din genul Treponemu. Cea mai cunoscută dintre treponematoze este sifilisul, boală transmisibilă sexual, provocată de Treponema pallidum. Penicilina este foarte eficientă în tratamentul treponematozelor; - triceps: muşchi cu trei ligamente la un capăt; - trichiasis: inflexie a genelor spre ochi, ceea ce provoacă o iritaţie a corneei. Un trichiasis este asociat adesea unui entropion (răsucire a marginii pleoapei spre interiorul ochiului), uneori este legat de vârstă. Atunci când genele deviate nu sunt prea numeroase, ele pot fi îndepărtate cu o pensetă sau se poate practica o electroliză ciliară, care constă în arderea foliculilor pentru a limita şi chiar a împiedica creşterea lor. Trichiasisurile importante necesită un tratament chirurgical; - trichineloză: boală parazitară cauzată de infectarea cu un vierme minuscul, numit trichinella spiralis. Omul se infestează mâncând carne de porc, de mistreţ, uneori şi de cal, insuficient pregătită termic. Simptomele apar după câteva zile sau săptămâni de la ingestia cărnii: febră ridicată, diaree, oboseală, dureri şi crampe musculare; - tricocefal: vierme parazit lung, care trăieşte în intestinul gros al omului, hrănindu-se cu sânge; - tricocefaloză: boală parazitară benignă, cauzată de infestarea tubului digestiv cu un vierme mic, tricocefalul sau trichuris trichiuru; - tricoepiteliom: mică tumoră benignă cutanată, formată plecând de la rădăcina unui fir de păr. Nu este justificat decât în caz de reală jenă estetică; el constă atunci în distrugerea leziunilor prin electrocoagulare sau cu ajutorul laserului cu dioxid de carbon; - tricofiţie: boală de piele contagioasă, provocată de o ciupercă parazită şi caracterizată prin căderea părului; - tricomicoză: infecţie a tijei perilor cu un bacil aparţinând genului Corynebacterium. Tricomicoza este favorizată de o hiperhidroză (transpiraţie excesivă) şi de lipsa de igienă. Necontagioasă, ea se semnalează prin minuscule bule albe în jurul perilor din regiunea axilară, care devin închise la culoare şi rugoase. Tratamentul constă într-o bună igienă şi în aplicaţii de antiseptice timp de o săptămână, completate, la nevoie, de rasul perilor; - tricotilomanie: dorinţă patologică şi obsesivă de a-şi smulge părul; - tricuspidă (valvă): valvă a inimii situată între atriul drept şi ventriculul drept. Permite trecerea sângelui din atriul drept în ventriculul drept; - trigemen: a cincea pereche de nervi cranieni, care asigură sensibilitatea feţei şi inervarea muşchilor maxilari inferiori.