Cum se vede viața la 58 de ani
Sunt vârste și vârste. Sunt vârste la care privești înainte plin de speranțe și sunt vârste la care te uiți înapoi, încărcat de experiență. Dar sunt și vârste la care nu prea știi încotro să te uiți. Ai putea „privi înapoi cu mânie”, ca personajele din piesa de teatru cu același titlu a lui John Osborne, atunci când vezi că „tinerii furioși” ai zilelor noastre te privesc atunci când te întorci din concediu pentru o nouă stagiune precum îl priveau personajele negative din celebrul film „Greu de ucis” pe detectivul John McLane (interpretat de Bruce Willis) de fiecare dată când acesta se întorcea la locul acțiunii, deși toți se așteptau să fie mort.
Un sondaj realizat de Departamentul muncii și al pensiilor din Marea Britanie, care a analizat opiniile a peste 2.000 de persoane, consideră că bătrânețea apare atunci când oamenii ating vârsta de 59 de ani 2 luni și 2 săptămâni. Mie asta mi se va întâmpla duminică, 13 octombrie 2024, pe la ora 24:00. Până atunci… încerc să mă mențin în formă. Fac sport. Practic Karate Kyokushin. Sunt sportiv legitimat la Budo Gym Club „Docan Dojo”. Peste două luni sper să dau examen pentru centura maro (cea care precede centura neagră). Când am povestit asta colegilor mei, am avut o revelație mistică. Am văzut aceleași fețe pline de scepticism pe care probabil le-a văzut și Lazăr din Betania atunci când a ieșit viu din mormânt.
Dar să nu dramatizăm. Mă simt totuși departe de celebra glumă: „ - Cum te simți la 58 de ani? - Ca un nou-născut! - Adică? - N-am păr în cap, nici dinți și trebuie să-mi schimb scutecele”. Nu mă simt deloc așa. Dimpotrivă, 58 de ani poate fi vârsta unor mari realizări, de exemplu în 1622, la 58 de ani, Galileo Galilei scrie prima lui carte „Il Saggiatore”. La o scară infinit mai mică, la 58 de ani și eu am scris prima mea piesă de teatru „E vina ta”. În 1937, la 58 de ani, Einstein, proaspăt venit din America, primește de la Universitatea Princeton un spațiu pentru a-și continua cercetările. La o scară infinit mai mică, și eu îmi continui cercetările în al doilea an ca doctorand la UNATC București, cu teza „Tehnici de discurs pentru vorbitorii din domeniul teologic”.
Conform unor teorii moderne ale raționalizării prin laicizare, în România, odată ce-ai trecut de 45 de ani, ești considerat dinozaur. Și conform acelorași teorii, dinozaurii trebuie să dispară. Cel mai bun răspuns este cel al lui Dan Spătaru, cântăreț care cu muzica lui a încântat milioane de români: „Da, suntem dinozauri. Dinozaurii erau puternici. Noi nu suntem ca șopârlele. Dinozaurii mai au ceva de spus și după ce mor!”.
În rest… lăsând la o parte latura profesională, împreună cu soția mea, Alina, actriță a Teatrului Evreiesc, care fiind cu 15 ani mai tânără decât mine este chiar tânără, ne bucurăm de evoluția micilor noștri „pui de dinozaur”, de la cea mai mare, Ana-Maria - 20 de ani, studentă în anul III la Facultatea de Jurnalism, care va judeca probabil acest articol cu cinismul tinerei generații, dar și cu profesionalismul care o caracterizează și pe care îl dovedește în fiecare sâmbătă și duminică, prezentând în direct de la 8:00 la 12:00 (împreună cu Alex Mușat) emisiunea „Weekend fără Snooze” la Radio Seven (snooze înseamnă moțăială în engleză), la puiul mijlociu „de dinozaur”, Andrei - 13 ani, clasa a VII-a, pasionat de mașini, istorie și geografie și care probabil la anul ne va depăși în înălțime, și nu în ultimul rând la Anastasia, mezina familiei - 11 ani, clasa a V-a, iubitoare de animale, harnică și înțeleaptă, cea pe care ne bazăm toți la nevoie, căci - vorba aceea - „urma scapă turma” (de dinozauri).
Dacă în orice domeniu profesionistul este persoana care reușește să stabilească un echilibru între viața personală și cea profesională, atunci pot să spun că la 58 de ani văd viața prin ochii unui profesionist.
În tinerețe e bine să privim înainte cu speranță, pentru ca la bătrânețe să ne putem uita înapoi cu înțelepciune, dar între aceste două vârste e foarte bine să ne uităm în toate părțile cu mare atenție și cu luare aminte, cu multă luare aminte. Doamne ajută!