Cuvântul ierarhului: Bucuria mântuirii în slujbele Naşterii Domnului

Înalt Preasfinţite Părinte Mitropolit Laurenţiu, slujbele oficiate la marile sărbători au o frumuseţe aparte. Prin ce se disting cântările liturgice şi rugăciunile din cadrul slujbelor rânduite la Crăciun?

Marile sărbători împărăteşti ale Bisericii sunt pentru creştini tot atâtea prilejuri de a mărturisi liturgic credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos, Cel întrupat, răstignit, înviat şi înălţat, Mântuitorul lumii. Precum într-o familie venirea în lume a unui copil e aşteptată cu ardoare, în acelaşi fel Biserica, marea familie creştină, odată cu apropierea Crăciunului, se umple de bucuria venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu. E bucuria coborârii lui Dumnezeu la om, e fericirea vederii, auzirii, pipăirii Lui, pe care Biserica o păstrează în imnele acestei sărbători. De ce este atât de actuală şi inepuizabilă această bucurie an de an? Pentru ce creştinismul nu încetează a sărbători în fiecare an pe 25 decembrie venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu? Este oare Crăciunul doar o simplă amintire, o repunere în scenă a unor evenimente şi fapte trecute din istoria mântuirii? Este Crăciunul un simplu eveniment istoric, comemorat şi repetat la infinit asemenea unei zile naţionale? Care este taina bucuriei perpetue pe care ne-o dăruieşte Dumnezeu an de an?

Răspunsul la toate aceste întrebări ni-l oferă semnificaţia tainică a cultului Bisericii, în cadrul căruia omul se întâlneşte cu Hristos, cu Hristos cel răstignit şi înviat, cu Hristos în Care sunt concentrate toate evenimentele iconomiei mântuirii. Întâlnirea cu Hristos prin Duhul Sfânt este taina bucuriei fiecărei sărbători. Noi, acum, nu doar cugetăm la Hristos şi la tot ce a făcut El pentru noi, ci intrăm în legătură cu El prin cântări şi rugăciuni, ne împărtăşim de El prin Jertfa Euharistică, prin Sfintele Taine. Această maximă apropiere a lui Hristos de noi ne aduce în inimi bucuria fiecărui eveniment al vieţii Lui pământeşti pe care prin harul Sfântului Duh îl trăim ca mereu actual, mereu nou şi înnoitor pentru viaţa noastră. În Biserică putem astfel reitera întreaga viaţă a lui Hristos prin Sfintele Taine, după cum spune Sfântul Nicolae Cabasila, iar această împreună- călătorie a lui Hristos cu noi prin întreg cultul Bisericii este o tainică realitate care aduce în inimile noastre bucuria fiecărui praznic împărătesc.

Cântările Crăciunului folosesc prezentul continuu tocmai pentru a exprima actualitatea bucuriei acestei întâlniri perpetue cu Hristos prin cult. Astfel, în prima catavasie a praznicului, preluată din Cuvântarea la Arătarea Domnului a Sfântului Grigore Teologul, noi cântăm: "Hristos se naşte, măriţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul şi cu veselie lăudaţi-L, popoare, că S-a preamărit".

Cântările de la praznicul Naşterii Domnului au un profund substrat teologic. Cum actualizăm în viaţa noastră, prin cult, aceste învăţături de credinţă?

Prin cântările acestei sărbători, prin frumoasele colinde care răsună în aceste zile, Biserica vrea să ne prezinte sintetic şi poetic întreaga iconomie a mântuirii, împlinită de Mântuitorul Iisus Hristos. Ceea ce textul cultic vesteşte este explicat şi comentat în scrierile Sfinţilor Părinţi. Toţi marii Părinţi ai Bisericii vorbesc despre misterul negrăit al iubirii lui Dumnezeu arătat în istoria mântuirii neamului omenesc şi împărtăşit credincioşilor la fiecare sărbătoare a anului bisericesc. Din iubire Dumnezeu l-a făcut pe om după Chipul Său, spune Sfântul Vasile cel Mare, pentru a împărtăşi acestei fiinţe raţionale şi libere iubirea Sa, pentru ca prin asemănare să cunoască pe Cel asemenea, adică pe Creatorul său, şi să răspundă acestei iubiri pentru ca astfel chipul să ajungă la asemănare.

Adâncul tainei iubirii lui Dumnezeu s-a arătat deplin la venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu, ca Dumnezeu în trup, Care vorbeşte cu blândeţe şi cu bunătate cu cei care au aceeaşi natură umană ca şi El.

În Persoana Mântuitorului Iisus Hristos sunt concentrate toate evenimentele iconomiei mântuirii, iar prin amintirea lor în cadrul cultului, ele sunt actualizate prin harul Sfântului Duh pentru cei ce le amintesc. Noi, acum, cugetând la Hristos şi intrând în legătură cu El prin cântări şi rugăciuni, ne împărtăşim de dragostea Lui arătată nouă prin toate actele iconomiei Lui mântuitoare şi totodată suntem contemporani cu El în drumul Său împlinit pe pământ pentru noi, sau, mai bine spus, El se face contemporan cu noi în acest drum străbătut de El. Această împreună călătorie a lui Hristos cu noi prin întreg cultul Bisericii este o tainică realitate care aduce în inimile noastre bucuria fiecărui praznic împărătesc.

Cum trebuie să prăznuim, ca simpli credincioşi, această mare sărbătoare?

Primii creştini, imitând pilda Mântuitorului, obişnuiau să anticipeze şi să aştepte fiecare sărbătoare şi fiecare duminică prin priveghere de toată noaptea, care era împlinită prin săvârşirea Dumnezeieştii Liturghii. În felul acesta, ei dădeau expresie vie credinţei lor, care nu poate să nu fie şi a noastră, căci toată viaţa creştinului este o jertfă, o imitare a vieţii Mântuitorului, un drum, o neîncetată trecere dinspre noapte spre zi, dinspre întuneric spre lumină, de la păcat spre sfinţenie, de la întristare la bucurie, de la foame şi post, la ospăţ şi îndestulare duhovnicească, de la lume la Împărăţie, de la vremelnicie la veşnicie. În timp ce păgânii şi necredincioşii îşi petreceau, atunci ca şi acum, zilele şi nopţile în excese, desfrâu şi veselii fără de cuviinţă, creştinii au privegheat şi priveghează în post şi rugăciune nopţile sfinte care preced întâlnirea la Sfintele Liturghii cu Hristos Domnul, prin Cuvântul, Trupul şi Sângele Său dumnezeiesc.

În acest fel, noi creştinii priveghind dăm mărturie că nu trăim doar viaţa lumii, ci avem în noi de la Sfântul Botez viaţa lui Dumnezeu, care nu e ca viaţa lumii. Aşa cum nici pacea, bucuria, iubirea şi fericirea lui Dumnezeu dăruite nouă în Hristos şi în Biserica Lui nu sunt ca pacea, bucuriile, iubirile sau fericirile trecătoare, mărginite şi egoiste ale acestei lumi.

Iar acest lucru nu trebuie să-l uităm mai ales în lumea noastră tot mai secularizată, în care sensul şi trăirea creştinească a sărbătorilor se uită parcă tot mai mult în favoarea sărbătorilor mincinoase ale consumului, distracţiilor şi plăcerilor egoiste. La acestea suntem îndemnaţi zi de zi prin mass-media şi reclame de tot felul, care ne ţin legaţi în sclavia simţurilor, iar în preajma marilor praznice ale creştinătăţii ele ne propun o intensificare nebunească a dezmăţului şi desfrâului.\