Cuvântul parohului: Viaţa unei parohii din Rădăuţi

Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva“, unde slujesc şi în jurul căreia ne desfăşurăm toate activităţile din Rădăuţi, a fost sfinţită în luna mai a anului 2005 de Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi din care a făcut parte şi pr. Nicolae Vârtea, protopop al Protopopiatului Rădăuţi. Biserica noastră este prevăzută şi cu demisol, care a fost amenajat în aşa fel încât el poate fi şi loc pentru slujire, dar şi spaţiul de unde facem cunoscut cuvântul evanghelic „flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc“, locul unde primesc hrană un număr mai mare sau mai mic de persoane (30-40) cu venituri modeste. Acest spaţiu a apărut din dorinţa familiei Olarean, cea care a ridicat şi împodobit întreg sfântul lăcaş, aceasta contribuind şi în prezent la achiziţionarea produselor alimentare de care este nevoie pentru pregătirea unor astfel de mese. Avem în dotare şi o bucătărie, unde, în cadrul unei acţiuni de voluntariat, credincioase ale parohiei pregătesc cele necesare. Îmi este greu să vorbesc în puţine cuvinte despre dimensiunea profundă a ridicării unui lăcaş de închinăciune, despre momentele de concentrare intensă, emoţiile, grijile, zbuciumul, tensiunea pe care le încearcă preotul slujitor, dar şi cei care îi sunt alături în toate pregătirile, lucrări care uneori trebuie finalizate contra cronometru... Şi apoi, cum vezi că se ridică casa Domnului, încetul cu încetul... Aş putea să compar aceste momente cu acelea din viaţa familiei, cu acela pe care îl trăieşte o mamă, când aduce pe lume un prunc. Îndrăznesc să mulţumesc pe această cale arhim. Nectarie Clinci, stareţul Mănăstirii Sihăstria Putnei, şi întregii obşti pentru ajutorul dat şi implicarea în jertfa pentru fratele mai mic. După bucuria de a avea pe IPS Pimen în mijlocul nostru, încununând astfel nenumăratele popasuri pe şantierul de lucru, a urmat emoţia primei Liturghii în noua biserică, în care totul este nou. Mărturisesc că a trecut aproape un an de atunci şi abia acum putem a spune că am ajuns să ne cunoaştem ca cei care facem parte şi, în acelaşi timp, slujim Biserica lui Hristos, Domnul nostru. Ceea ce este special în expresia bisericii, ca artă picturală, este faţada de la intrarea dinspre apus, care este în totalitate realizată în mozaic. Acest lucru face ca biserica să fie deosebit de prezentă în ochii tuturor trecătorilor, ca manifestare exterioară a ceea ce este ea în taina liturgică. Chemarea la slujbele rânduite se face prin cele trei clopote, ultimul achiziţionat având o greutate de 980 kg, realizat de o firmă din Baia Mare. Clopotul este deosebit atât prin sonorizarea lui, cât şi prin ornamentaţia exterioară deosebită.

Pe plan misionar-pastoral, ne străduim să împlinim cuvântul Evangheliei prin diferite activităţi pe care le organizăm împreună cu enoriaşii. Avem, astfel, posibilitatea să-i sfătuim pe fiecare, în parte, să-şi asume rolul de mădular responsabil al Bisericii, să fie atenţi la gestul şi starea lor în raport cu cei de lângă ei. Am organizat mai multe pelerinaje la care au participat de fiecare dată în jur de 70 de persoane, atât în ţară, cât şi în străinătate. Am poposit la M-rea Râmeţ, la M-rea Sâmbăta de Sus, la M-rea Prislop, de asemenea am învăţat o lecţie de istorie la Aiud, la Osuarul din Valea Robilor; la Kiev ne-am închinat sfintelor moaşte de la Lavra Pecerska; la Niculiţel şi Halmiris am cerut putere şi renaştere spirituală pentru noi şi neamul nostru de la primii martiri pe pământ românesc, din primele secole ale erei creştine. Vara trecută am organizat o expediţie la munte, cu elevii din parohie. Am evadat astfel din cotidian, în încercarea de a aduce linişte şi profunzime sufletelor, privind la taina unui fir de iarbă, cântând în jurul focului de tabără, „igienizând“ unele poieni, dar şi dând curs unor discuţii care încep cu sintagma „De ce?“, între noi sau cu propriul sine. Am reuşit ca, în ultimul pelerinaj din Dobrogea, un grup de 10 elevi să poată fi cu noi fără a suporta vreun cost, ca o răsplată pentru prezenţa lor, duminică de duminică, la Liturghie. În momentul de faţă, am început repetiţiile pentru formarea unui cor pe trei voci, care cere însă multe repetiţii, perseverenţă.