„Binele trebuie săvârșit în orice vreme”

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învăţătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală în Duminica a 27-a după Rusalii. Preafericirea Sa a explicat Evanghelia lecturată (Luca 13, 10-17), ce relatează minunea vindecării femeii gârbove, subliniind faptul că textul evanghelic ne învață că binele trebuie săvârșit în orice vreme.

Patriarhul României a subliniat că această Evanghelie este rânduită spre citire în Postul Nașterii Domnului deoarece oferă bogate învățături și semnificații duhovnicești în puţine cuvinte: „Deși scurtă ca text, această Evanghelie este totuși foarte bogată în înțelesurile ei duhov­nicești. În primul rând, înțelegem că femeia aceasta, deși era gârbovă de 18 ani, venea totuși în fiecare sâmbătă la sinagogă. În al doilea rând, înțelegem că Domnul Iisus Hristos nu este nepăsător când oamenii suferă. El vindecă neputința și alină suferința. Vindecă boala dăruind oamenilor sănătate trupească și sufletească, mai ales dacă ei au credință vie și smerită. De fapt, această femeie gârbovă, suferindă și smerită, nu a cerut nimic de la Hristos Domnul, pentru că ea purta durerea bolii sale în smerenie și tăcere. Trupul ei era gârbov, aplecat spre pământ, dar sufletul ei era îndreptat spre cer în stare de rugăciune. Deși nici ea și nici altcineva din sinagogă nu I-a cerut lui Iisus să o vindece, totuși, din multă milă și compasiune față de această femeie suferindă, El a vindecat-o în văzul tuturor celor adunați în sinagogă. Înțelegem așadar că Dumnezeu dorește și săvârșește vindecarea omului chiar și atunci când omul nu mai cere în mod stăruitor vindecarea sa. Dumnezeu, Cel ce cunoaște viața și suferința fiecărui om, dar și credința, smerenia și răbdarea lui, alege locul și timpul când îi eliberează pe oameni de boală și suferință. Din această lucrare milostivă și minunată a Domnului Iisus Hristos înțelegem că Dumnezeu lucrează în viața omului când dorește El și cum dorește El, iar modul Lui de lucrare este unul pedagogic sau înțelept. Chiar dacă întârzie să răspundă la cererea omului, ori răspunde într-un mod diferit decât așteaptă omul, Dumnezeu lucrează totdeauna pentru mântuirea oamenilor. Uneori El nu răspunde când este rugat de om, iar alteori El îl cheamă pe om când nu este așteptat. În orice caz, El îi iubește pe toți oamenii, chiar dacă nu gândește ca toți oamenii, ci ca Dumnezeu, adică mai presus de gândirea omenească obișnuită”, a spus Preafericirea Sa.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidențiat mai întâi virtuțile femeii gârbove, care au fost apreciate de Mântuitorul Iisus Hristos și pentru care Domnul i S-a adresat cu apelativul „fiică a lui Avraam”: „Femeia gârbovă este numită de Iisus «fiica lui Avraam», deoarece este fiică a credinței. Domnul Iisus Hristos vindecă în mod minunat această femeie gârbovă, nu doar pentru că El cunoștea suferințele ei îndelungate de 18 ani, ci mai ales pentru credința ei puternică, smerenia ei profundă și îndelunga ei răbdare. De aceea, Domnul Iisus a numit-o «fiica lui Avraam», care înseamnă fiică credincioasă și împlinitoare a voii lui Dumnezeu, deoarece Avraam este considerat a fi părintele credinței, iar cine este fiu sau fiică a lui Avraam înseamnă că are o credință puternică, o credință verificată în timp, prin necazurile și greutățile vieții. Credința aceasta este statornică sau neclintită în orice situație, nu doar când oamenii primesc daruri de la Dumnezeu, ci și când El permite ca ei să treacă prin încercări. Aceasta este, de fapt, credința lui Avraam, care a lăsat țara sa de origine și a mers spre o parte necunoscută, ascultând de Dumnezeu, călătorind spre un loc necunoscut, ci doar făgăduit sau promis. Prin credință, Avraam vedea pe Dumnezeu cel nevăzut și pregusta ceea ce i-a fost promis ca binecuvântare, după cum ne spune Epistola către Evrei (11, 8)”.

În continuare, Întâistătătorul Bisericii noastre a subliniat că Evanghelia acestei duminici ne pune înainte chipul femeii gârbove ca pe un model de credință, smerenie și răbdare, evidențiind profunzimea virtuților ei și puterea vindecătoare a întâlnirii cu Hristos: „Vindecarea femeii gârbove în Evanghelia de astăzi ne descoperă înțelesul adânc al ridicării naturii umane păcătoase, pe care Domnul Iisus Hristos o dezleagă, o eliberează de robia satanei din legătura neputințelor trupești, adică o vindecă și o mântuiește. Așadar, vindecarea femeii gârbove ca ridicare dintr-o legătură nevăzută și apăsătoare reprezintă în mod tainic lucrarea mântuitoare a Domnului Iisus Hristos ca vindecare și sfințire a naturii umane gârbovite de păcat și aplecate spre moarte. Din Evanghelia de astăzi învățăm că femeia gârbovă avea multă credință, adâncă smerenie și îndelungă răbdare, de aceea suferea în tăcere, fără să cârtească, fără să se revolte, fără să se plângă, fără să ceară mila cuiva. Trupul ei era gârbov, dar sufletul ei era drept. Trupul ei era aplecat spre pământ, dar sufletul ei era îndreptat spre cer în rugăciune către Dumnezeu. În ziua în care Fiul lui Dumnezeu, Cel ce S-a făcut om din iubire pentru oameni, a vindecat-o, ea a început să slăvească pe Dumnezeu. Astfel, la virtuțile ei mari - credință puternică, smerenie profundă și răbdare îndelungă -, se adaugă și calda ei recunoștință ca preamărire adusă lui Dumnezeu. Îndată ce a simțit binefacerea vindecării trupului, ea L-a slăvit pe Dumnezeu vindecătorul, mulțumindu-I”.

Prin urmare, femeia gârbovă devine un mare dascăl pentru noi toți: „Ea este pentru noi o lumină, mai ales în această perioadă a Postului Nașterii Domnului, ca timp de pregătire pentru primirea Pruncului Iisus în peștera sufletului nostru. Din cauza păcatelor, sufletul omului devine întunecos și rece, dar se luminează și se încălzește prin rugăciune, post și milostenie, prin spovedanie și împărtășanie. În felul acesta putem să ne întărim credința, să cultivăm smerenia, să înmulțim rugăciunea, să sporim răbdarea în timpul încercărilor și să dăruim milostenie celor nevoiași. De asemenea, să nu uităm să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru faptul că suntem în viață, că suntem iubiți de El chiar și atunci când trecem prin necazuri, boli și ispite. În această perioadă a Postului Nașterii Domnului, iubirea milostivă a lui Hristos ne cheamă să vizităm și să ajutăm bolnavii, bătrânii, săracii, oamenii neajutorați și singuri. Noi ne numim creștini pentru că purtăm numele lui Hristos, dar suntem creștini buni dacă devenim milostivi. Când săvârșim multe fapte de milostenie, cei ce se bucură de ele preamăresc pe Hristos Domnul pentru bunătatea Lui, care se arată lor prin oamenii binevoitori și milostivi, trimişi de El ca să-i ajute. Astfel, oamenii milostivi devin mâinile iubirii milostive a lui Hristos lucrătoare în lume”, a concluzionat Părintele Patriarh Daniel.