Asociația „PATMOS” Onești va dezvolta, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, un mecanism de sprijin la domiciliu pentru persoanele vârstnice, adulții cu dizabilități și alte persoane vulnerabile care nu se pot deplasa pentru a beneficia de hrană. Proiectul „Masa aproapelui” este finanțat de Consiliul Județean Bacău și prevede furnizarea a cel puțin 1.500 de porții de hrană caldă.
Studenți teologi în vizită la Penitenciarul Timișoara
Studenții din anii III și IV ai Facultății de Teologie Ortodoxă din Timișoara, însoțiți de părintele lect. dr. Marius Florescu, au vizitat marți, 10 martie, Penitenciarul din Timișoara, aflat în imediata vecinătate a facultății. În biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din incinta penitenciarului s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu, din sobor făcând parte părintele dr. Florin Avram, capelan al penitenciarului, și diaconul Vasile Spisländer. Au participat deținuți aflați în custodia penitenciarului și studenți teologi care au dat răspunsurile la strană. După slujbă, studentul Lucian Ușvat a susținut o cateheză despre importanța Sfântului Maslu în viața duhovnicească. Celor prezenți li s-au oferit fructe achiziționate prin grija unor studenți teologi. „Această experiență misionară a fost bine primită de studenții teologi, care astfel au putut să vadă pe teren practic misionar-pastoral cunoștințele teoretice dobândite la cursul de misiologie”, ne-a transmis pr. Marius Florescu.



.jpg)
