Cuvântul parohului: Zidirea unei biserici, timp de căutare a sfinţeniei

Jertfa zidirii unei biserici este un drum sinuos, greu de străbătut, dar plin de împliniri. Sunt momente de chemare şi regăsire a sinelui, de linişte şi zbatere, de zbucium. Dincolo de satisfacţia realizării unui vis dorit al comunităţii, mai departe de ziduri zărim bucuria că nimic nu a fost în zadar.

 

Zidirea unei biserici, mai presus de toate, este un timp de căutare a sfinţeniei, când preotul păstor de suflete are la îndemână toate mijloacele pentru a-şi aduna oile în staulul său, cu „fluierul cel păstoresc“. Acum este clipa tainică când Duhul Sfânt găseşte larg deschise inimile credincioşilor. Acum este momentul când preotul îşi poate înscrie fiii duhovniceşti în cartea veşniciei.

 

 

Privind în urmă cu nostalgie la cei opt ani care s-au scurs de la începutul primelor slujbe săvârşite în parohia nou înfiinţată, încredinţată spre păstorire, realizez acum necesitatea îndemnului apostolic de a stărui cu timp şi fără timp în propovăduirea Sfintei Evanghelii, de a căuta cu prioritate împărăţia cerurilor. Dincolo de a avea în curând biserică şi alte anexe gata de sfinţire, înţeleg că această jertfire materială nu a fost decât motivul de a restaura în matca sa originară binecuvântarea lui Dumnezeu în sufletele creştinilor.

 

 

Deşi este o parohie relativ mică (aproximativ 200 de familii), acest aspect fiind, poate, unul de speriat pentru un tânăr preot, acest lucru poate fi un avantaj pentru dinamismul şi eficacitatea împlinirii unor precepte moral-duhovniceşti. La nivelul comunităţii noastre, ne-am străduit ca locul şi timpul să fie marcat cu semnul prezenţei lui Hristos. Astfel, am implementat un program săptămânal liturgic precis, în afara duminicilor şi sărbătorilor: vinerea - Sfântul Maslu şi sâmbăta - Sfânta Liturghie şi Parastas pentru cei adormiţi. Organizăm şi o serie de activităţi cultural-religioase, filantropice şi sportive, pentru a constitui începutul şi fundamentul unei autentice vieţi religioase.

 

 

Am încercat ca timpul postului să fie împlinit şi binecuvântat cu diferite momente spirituale, specifice perioadei respective.

 

 

La Crăciun, în Postul Naşterii Domnului, an de an, susţinem această acţiune de a merge cu copiii, îmbrăcaţi în costume populare, la toate gospodăriile din sat, pentru a vesti colindul sfânt şi bun. Fiecare aşteaptă colindătorii în pragul casei, pregătiţi cu daruri tradiţionale.

 

 

În Postul Adormirii Maicii Domnului, când se retrage acasă majoritatea familiilor, de la muncă, din străinătate, mergem în toate casele din parohie şi săvârşim agheazma. Este un moment de reîntâlnire, de revedere cu toţi fiii satului, care simt acest dor de casă şi de cele sfinte. Este momentul când le adresăm invitaţia să se spovedească şi să participe, la finalul postului, la Prohodul Maicii Domnului.

 

 

În prima săptămână din Postul Paştelui, majoritatea credincioşilor participă în fiecare după-amiază la slujba Canonului cel Mare. Întrucât, la sat, există tradiţia ca la începutul acestui post fiecare familie să aducă o jertfă pentru cei adormiţi, le-am făcut invitaţia ca milostenia lor să fie binecuvântată în fiecare seară cu rugăciunile Sfântului Andrei Criteanul; şi a fost foarte bine recepţionată.

 

 

În săptămâna a doua şi a treia a Postului Mare organizăm, în cadrul cercului pastoral, Sfântul Maslu de obşte, la şapte biserici. Urmează timpul sfinţirii caselor cu agheazmă, dar şi perioada cea mai intensă, când majoritatea îşi face canonul de rugăciune, se spovedeşte şi se împărtăşeşte. O parte, tinerii în special, împrumută şi lecturează cărţi de la biblioteca parohiei. Ultima săptămână este, prin excelenţă, timp de rugăciune. Deniile sunt slujbele la care participă constant majoritatea tinerilor şi copiilor; şi aceasta, pentru că fiecare, prin rotaţie, cunoaşte exact ceea ce trebuie făcut: activitate la strană, curăţenie în biserică ori diferite activităţi liturgice în altar.

 

 

Ştiu că modalităţile de a creşte nivelul spiritual într-o parohie sunt multiple şi variate. Am încercat sumar să prezint câteva, care au devenit parte din viaţa parohiei noastre.

 

 

Simt, uneori, cât de greu este să fii şi preot, şi duhovnic, şi manager-contabil, şi părinte, şi soţ, dar tocmai aici apare mulţumirea sufletească şi se vede înţelepciunea acestei vieţi: cum ai gestionat talanţii încredinţaţi de Bunul Dumnezeu spre înmulţire!