„Dacă îţi spun că te iubesc, înseamnă că nu vei muri niciodată“

Cuvintele Domnului cu privire la Taina Căsătoriei, precum şi prezenţa Sa la nunta din Cana Galileii au adus o nouă percepţie asupra scopului acesteia. Dintr-o legătură naturală, întărită de iubire, dar care nu păstra deloc în iudaism amintirea vieţii veşnice şi ajutorarea reciprocă a soţilor pentru a ajunge la aceasta, căsătoria devine o creştere mutuală spre eternitate şi dobândirea mântuirii.

Sfinţii Evanghelişti au subliniat aceste două aspecte în relatările lor legate de Taina Cununiei şi care cuprind raportarea Mântuitorului la aceasta. "Până când moartea ne va despărţi" În cursul analizei sale cuprinzătoare cu privire la pasajele nou-testamentare legate de Taina Cununiei, Eric Fuchs afirmă la un moment dat că Sfântul Evanghelist Luca se dovedeşte destul de radical în relatările sale. Vom reda acum fragmentul la care se face referire: "Şi apropiindu-se unii dintre saducheii care zic că nu este înviere, L-au întrebat zicând: Învăţătorule, Moise a scris pentru noi: Dacă moare fratele cuiva, având femeie, şi el n-a avut copii, să ia fratele lui pe femeie şi să ridice urmaş fratelui său. Erau deci şapte fraţi. Şi cel dintâi, luându-şi femeie, a murit fără de copii. Şi a luat-o al doilea, şi a murit şi el fără copii. A luat-o şi al treilea; şi tot aşa toţi şapte n-au lăsat copii şi au murit. La urmă a murit şi femeia. Deci femeia, la înviere, a căruia dintre ei va fi soţie, căci toţi şapte au avut-o de soţie? Şi le-a zis lor Iisus: Fiii veacului acestuia se însoară şi se mărită; iar cei ce se vor învrednici să dobândească veacul acela şi învierea cea din morţi, nici nu se însoară, nici nu se mărită. Căci nici să moară nu mai pot, căci sunt la fel cu îngerii şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. Iar că morţii înviază a arătat chiar Moise la rug, când numeşte Domn pe Dumnezeul lui Avraam, şi Dumnezeul lui Isaac, şi Dumnezeul lui Iacov. Dumnezeu deci nu este Dumnezeu al morţilor, ci al viilor, căci toţi trăiesc în El" (Lc. 20:27-38). Acest pasaj este unul dintre cele mai lungi care fac referire la Taina Cununiei. Este adevărat că aici avem o relatare cu totul specială, legată în principal de natura căsătoriei. Teologii romano-catolici au interpretat acest pasaj drept unul în care Mântuitorul desfiinţează rolul Căsătoriei în Împărăţia cerurilor. De aceea, în slujbele Cununiei care aparţin confesiunilor creştine din Occident se păstrează fraza "până când moartea ne va despărţi". Însă întrebarea noastră era: În ce constă mai clar radicalismul Sfântului Evanghelist Luca de care vorbeşte Eric Fuchs? Există un radicalism al Sfântului Luca? Eric Fuchs identifică unele dovezi în favoarea părerii sale. Sfântul Evanghelist Luca este singurul care aminteşte căsătoria între motivele aduse de cei care refuză să participe la Cina Domnului, un element care transpare clar din pasajul respectiv: "Al treilea a zis: femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni" (Lc. 14:20). Pe de altă parte, tot Luca este singurul care pune căsătoria în cadrul lucrurilor la care putem renunţa pentru dobândirea Împărăţiei cerurilor: "Şi El le-a zis: adevărat grăiesc vouă: nu este nici unul care a lăsat casă, sau femeie, sau fraţi, sau părinţi, sau copii pentru împărăţia lui Dumnezeu, şi să nu ia cu mult mai mult în vremea aceasta, iar în veacul ce va să vină, viaţă veşnică" (Lc. 18:29). Pe lângă aceste argumente, Eric Fuchs mai aduce încă unul, care din punctul nostru de vedere este exagerat, şi anume că Sfântul Luca lasă impresia în relatarea răspunsului Mântuitorului la întrebarea saducheilor că este mai simplu să dobândim Împărăţia cerurilor fără a fi căsătoriţi. Acest argument ni se pare forţat deoarece contextul nu suportă o asemenea interpretare. Cu toate acestea, Fuchs însuşi decide să abandoneze la un moment dat teoria sa legată de radicalismul forţat al Sfântului Luca atunci când afirmă că: "Ne afăm la începutul unui perioade de gândire care urma să devină foarte populară în istoria ulterioară a Bisericii. Această gândire va fi păstrată de anumiţi creştini care, pentru a dovedi mai bine noutatea Împărăţiei cerurilor, s-au considerat chemaţi la un ascetism conjugal şi sexual foarte riguros. Această suspiciune care apare în cursul Evangheliei lui Luca aduce ideea că, probabil, căsătoria poate fi un obstacol pentru realizarea unei vieţi creştine adevărate. Luca pare să întrupeze o atitudine care caracterizează comunităţile de creştini provenite din păgâni din primul secol şi care erau asaltate de imoralitatea lumii eleniste şi, totodată, influenţate de tradiţiile ascetice ale acesteia" (Sexual Desire and Love. Origins and History of the Christian Ethic of Sexuality and Marriage..., p. 68). În esenţă, ideea lui Eric Fuchs nu este total greşită, dar cercetătorul dovedeşte o lipsă de echilibru în interpretarea pasajului lucan. Căsătoria, din punct de vedere ortodox, nu poate fi considerată în sine drept un obstacol spre dobândirea Împărăţiei cerurilor atât timp cât păstrează sensurile sale corecte. Dacă un cuplu refuză să Îl asculte pe Dumnezeu şi se închide într-un egoism perpetuu, respingând posibilitatea procreării şi afişând o iubire idolatră care nu mai ţine cont de absolut nimic, căsnicia în sine nu este obstacolul spre mântuire, ci propriile patimi. De asemenea, un cuplu care împlineşte poruncile Domnului din Evanghelie nu va considera niciodată propria căsnicie drept un obstacol pe calea măntuirii. Este adevărat că în cursul istoriei creştine avem mai multe exemple de cupluri care au decis să meargă la mânăstire împreună, dar nu putem face reguli din excepţii. La ce se referă de fapt Sfântul Luca? Atunci când Mântuitorul răspunde întrebării saducheilor, El este preocupat de două aspecte: afirmarea eliminării afectelor după moarte, precum şi puritatea care există în interiorul cuplului odată cu venirea vieţii veşnice. Afectele (foamea, setea, somnul, sexualitatea) dispar atunci când trecem la cele veşnice. Aceste manifestări au apărut odată cu căderea omului în păcatul originar şi vor cunoaşte un sfârşit. Însă nicăieri nu afirmă Hristos o dizolvare a căsniciei. Pasajul din Evanghelia Sfântului Apostol Luca nu poate fi interpretat în această direcţie. Este ca şi cum am afirma că iubirea intensă dintre două persoane va fi întreruptă de momentul morţii. Căsnicia nu se încheie odată cu moartea, iar moartea nu ne desparte pentru ca, în Împărăţia cerurilor, să suferim brusc o pierdere a amintirilor plăcute care ne leagă. Ne declarăm împotriva acestei interpretări care scapă din vedere scopul esenţial al căsniciei creştine: iubirea veşnică. Aşa cum spunea cunoscutul teolog şi filosof francez Gabriel Marcel: "Dacă îţi spun că te iubesc, înseamnă că nu vei muri niciodată." De aceea, considerăm că Sfântul Apostol Luca a dorit, prin relatarea sa, să precizeze două aspecte: dispariţia manifestării sexuale în Împărăţia cerurilor, datorată sublimării afectelor noastre şi, pe de altă parte, înveşnicirea cuplului. Atunci când Mântuitorul afirmă că "vor fi ca îngerii", nu încearcă să arate că oamenii vor uita complet de dragostea lor de cuplu. El se referă pur şi simplu la puritatea dragostei lor, care se va manifesta într-o manieră foarte spiritualizată. Confesiunile creştine din Occident au interpretat pasajul într-o manieră legalistă, care ia lucrurile foarte literar. Din nefericire, această interpretare pierde romantismul şi speranţele iubirii de cuplu într-o înveşnicire şi nemurire a sa. Însă, dacă Dumnezeu, la finalul veacurilor, va dori să păstreze ceva din întreaga lume în stare pură, oare va respinge El iubirea dintre soţi ca fiind nevrednică de a fi înveşnicită? Ne manifestăm îndoiala în această privinţă, cu atât mai mult cu cât El a binecuvântat din belşug nunta petrecută în Cana Galileii şi asupra căreia ne vom îndrepta atenţia în materialul următor.