„Datorită lui Dumnezeu şi vouă alerg!“

În urmă cu aproape un an, prezentam în paginile ziarului nostru emoţionanta poveste a ieşeanului Cristian Ungureanu. Spuneam atunci că povestea lui este una în care cu toţii ne putem regăsi, în feluri diferite. Este o poveste despre viaţă şi lecţiile ei, despre luptă şi abandon, despre momente în care crezi că ai pierdut totul şi despre clipe imposibil de redat în cuvinte. Mai presus de toate însă, este o poveste despre credinţă şi prietenie.

Cu opt ani în urmă, viaţa ieşeanului Cristian Ungureanu, pe atunci în vârstă de 33 de ani, se consuma, în marea ei parte, într-un serviciu extrem de solicitant. Căsătorit şi tată al unei fetiţe de trei ani, Cristian era manager zonal în cadrul unei companii. "Biroul meu era în maşină. De multe ori, plecam de acasă luni şi reveneam sâmbătă. Acest ritm de viaţă, foarte solicitant, şi-a cerut până la urmă şi plata. Eram din ce în ce mai obosit şi ajunsesem la o greutate de peste 140 de kilograme, dar continuam să privesc mâncarea ca pe o răsplată a efortului pe care îl depuneam. Nu exagerez dacă spun că esenţa vieţii mele stătea atunci în ceea ce mâncam", povesteşte Cristian. Inevitabilul avea să se producă şi, într-o zi în care se afla la birou, a simţit dureri puternice în zona inimii, după care a leşinat. Episoadele de leşin s-au repetat şi, în urma investigaţiilor făcute de medici, i s-a spus că oboseala fizică şi psihică acumulată era atât de mare, încât corpul nu mai poate face faţă. Acela a fost momentul când Cristian a hotărât să-şi schimbe total viaţa şi, totodată, momentul în care a descoperit o senzaţie de care avea să se îndrăgostească iremediabil: plăcerea de a alerga. După aproximativ un an, Cristian slăbise de la peste 140 de kilograme la 80, era într-o formă fizică foarte bună şi ajunsese la performanţa de a alerga neîntrerupt timp de trei ore. Ziua care i-a schimbat iarăşi viaţa "Începusem să alerg distanţe de maraton, de peste 40 de kilometri, şi am vrut să mă verific, să văd stadiul la care ajunsesem. Am participat la concursuri şi, spre surprinderea mea, am obţinut clasări foarte bune. Dar performanţa competiţională e mai puţin importantă în lumea noastră, a iubitorilor acestui sport. Simplul fapt că reuşeşti să termini o cursă de maraton este o performanţă în sine", spune Cristian. Viaţa lui Cristian luase o nouă turnură şi toate lucrurile păreau să se fi aşezat pe un făgaş fericit, până în ziua de 16 aprilie a anului trecut, când a fost pus în faţa celei mai grele încercări din viaţa lui. În timp ce se antrena pentru participarea la EcoMarathonul de la Moeciu, una dintre cele mai grele curse de maraton montan care se organizează în România, Cristian a fost grav accidentat de o maşină şi aruncat 15 metri după impact. Diagnosticul medicilor în privinţa şanselor de supravieţuire a fost unul foarte rezervat, în condiţiile în care cel mai grav afectată era zona capului - fractură cu înfundare de os în zona occipitală dreaptă şi hematoame pe creier. Au urmat operaţii succesive. Practic, în urma accidentului, alergătorul ieşean a rămas fără un sfert din cutia craniană. "În ziua când mi-au fost scoase bandajele nu am avut curaj să mă uit în oglindă. Când am făcut-o, a doua zi dimineaţă, nu m-am mai putut controla şi am izbucnit în plâns. Arătam ca un monstru şi nu ştiam cum va fi viaţa mea de acum încolo", îşi aminteşte Cristian. Au urmat controale după controale, deoarece creierul alergătorului ieşean era grav afectat, paralizii temporare şi zile întregi de dureri postoperatorii. "Toată această experienţă m-a apropiat mult de Dumnezeu" Cursa de la Moeciu de anul trecut nu l-a mai prins la start, dar prietenii au alergat şi s-au rugat pentru el. Dragostea familiei şi a prietenilor a fost mai puternică decât durerea şi, în ciuda prognosticurilor rezervate şi a riscului ca oricând să se întâmple ceva neprevăzut, alergătorul ieşean a început, uşor-uşor, să îşi revină. "Un moment extraordinar a fost după prima intervenţie pe care am suferit-o pe creier. Mă simţeam foarte rău şi îmi era şi extrem de frică, iar soţia mea a venit la spital împreună cu duhovnicul nostru, părintele Iustinian Rareş. Am vorbit mult şi părintele mi-a dat, la sfârşit, Acatistul Sfântului Nectarie Taumaturgul, la care m-am rugat în fiecare zi de atunci. Toată această experienţă m-a apropiat mult de Dumnezeu şi, datorită acestei apropieri, mi-am găsit liniştea de care aveam nevoie pentru a trece de grelele încercări ce mă aşteptau", povesteşte Cristian. Acum un an, exact în ziua în care se alerga EcoMarathon-ul montan de la Moeciu, Cristian se afla pe masa de operaţie şi nu se întreba decât dacă va mai putea alerga vreodată. "Eram pe masa de operaţie, unde corpul mi se "îmbogăţea", cu o tablă şi 12 şuruburi. Am fost robul acestei întrebări încă opt luni de zile, perioadă în care am mai trecut prin trei operaţii pe creier şi una de refacere a cutiei craniene. După toate aceste încercări, răspunsul Lui Dumnezeu la întrebarea mea a fost "Da, vei mai putea alerga"", spune acum Cristian, care, după toate suferinţele pe care le-a îndurat fără să-şi piardă încrederea în Dumnezeu, în familie, în prieteni şi în puterile lui, şi-a văzut visul împlinit şi, săptămâna trecută, a alergat din nou cei peste 42 de kilometri ai probei de maraton montan de la Moeciu. "Din momentul în care am primit confirmarea de start, am fugit de parcă în spatele meu se prăbuşea pământul. Nu mai vedeam pe nimeni, alergam bucuros, alergam furios şi disperat, până ce sufletul mi-a fost liniştit de greutatea primei urcări pe munte. Atunci am înţeles că totul e real şi am început să simt din nou bucuria de a trăi mişcarea. Am terminat cursa după aproape cinci ore şi jumătate, iar fericirea pe care o simţeam mi-a fost înmiită de primirea călduroasă a prietenilor mei din această lume şi a faptului că şi copilul meu a alergat la acest maraton. Nu ştiu cum să vă mulţumesc tuturor celor care m-aţi ajutat, cu o vorbă, cu un gând bun, cu o fărâmă de speranţă, dar vă spun aşa: Datorită lui Dumnezeu şi datorită vouă alerg!"