De-ale credinţei, pe internet

Cum sunt un vajnic pierzător de timp pe internet, ispită oribilă a zilelor noastre, care mă luptă serios de tot, am avut ocazia să constat modificările apărute în conştiinţa postatorilor pe internet a diferitelor materiale cu tematică religioasă. Bloggeri de bine şi de mai puţin bine îşi dau cu părerea pe spaţiile lor electronice despre credinţă şi despre orice are legătură cu Biserica.

De la o oarecare indiferenţă a apărut militantismul de ambele extreme: unii (Doamne, iartă-mă!) zici că sunt îndrăciţi, aşa de rău urăsc Biserica şi preoţii, alţii militează pentru credinţă, dar, pe lângă lucrurile frumoase şi corecte pe care le susţin, mai adoptă şi un ton atât de anarhic, agresiv şi talibanesc, împrăştiind duşmănia, lipsa simţului ierarhiei şi seminţele neascultării, încât îmi aduc aminte de o vorbă care spune că a vrea binele cu violenţă înseamnă a face răul, adică drumul spre iad e pavat cu dalele superbe ale intenţiilor nobile. Să le luăm pe rând. În perioada sfinţirii caselor din preajma Bobotezei au apărut discuţii aprinse pe tema asta. Unii parcă văd în preotul cu agheasma în mână un periculos atentator la liniştea lor, zici că vine să le ia porcul din frigider sau să le golească seiful de bani, să le fure rinichii pentru a-i vinde bogătaşilor pe moarte. Am găsit o întreagă discuţie pe tema sfinţirii caselor: dacă "agheasma are garanţie", de parcă ar fi un produs ca oricare altul şi dacă nu-i bună să poată fi preotul reclamat la Oficiul pentru Protecţia Consumatorului; de ce consideră preotul că trebuie să fie primit în orice casă şi stă prea aproape de uşă; "de ce nu dă chitanţă după sfinţire" şi altele asemenea. Bineînteţeles, fiecare îşi pune mintea la contribuţie să găsească mijloace savante pentru a opri atacatorul, invadatorul liniştii caselor. Idei fel de fel, unele - hai să le spunem cu îngăduinţă - haioase, cum ar fi "să te dai drept mormon şi să-i spui preotului că vrei să ai o discuţie cu el", altele simple urâciuni de genul: "să deschizi uşa în chiloţi şi să-i spui preotului că nu-l primeşti". De parcă dacă ai fi îmbrăcat normal şi l-ai refuza, ar intra peste tine cu forţa. După acest tip de postări pe internet apar şi comentatorii. O pleiadă de tineri şi foarte tineri (se vede din felul în care se exprimă), care nu-şi dau rând la prostii, care de care mai mizerabile. O dezlănţuire de ură, de zici că Iisus Hristos - Iubitorul de oameni - ar fi cel mai crunt adversar al acestor tineri, parcă le-a bătut echipele de fotbal favorite, i-a torturat zilnic, le-a luat mâncarea de la gură de sărbători. Parcă îl vezi pe Cel Rău râzând, ţinându-se cu mâinile de burtă, când aceşti copii şi tineri, în majoritatea lor, se întrec în a arunca cu zoaie în Biserică, în preoţi, şi unii dintre ei şi-n Dumnezeu. Dacă încerci să spui ceva bun, de cele mai multe ori eşti catalogat drept habotnic, incult, om simplu, adică prost. Apărătorii cu probleme Cealaltă parte, la fel de interesantă ca manifestări, este formată din apărătorii credinţei. Da, fac multe lucruri bune, susţin şi teze corecte, dar uneori exagerează. Şi dacă în cazul celor despre care am zis anterior o rezolvi mai uşor, cu apărătorii de pe internet ai credinţei chiar nu e de glumă. Fiindcă sunt oameni maturi şi cu carte multă, nu nişte simpli puştani înfierbântaţi şi teribilişti. Ei apără credinţa din toată inima, săracii, sunt gata să moară pentru ea, îl iubesc pe Hristos până la capăt, dacă li s-ar cere jertfa supremă nici o clipă n-ar pregeta, însă au o mică problemă: unora nu le plac oamenii care conduc Biserica! Ei ştiu mai bine ce comunicate trebuie să se dea vizavi de nu ştiu ce probleme, ştiu care ierarh e vrednic de funcţia pe care o ocupă şi care nu, au toate răspunsurile în mânecă, doar că, fatalitate, n-au la dispoziţie decât un blog sau un site. Este adevărat că au şi mult, foarte mult timp liber. Mă întreb din ce-or trăi, dacă serviciu n-au şi toată ziua sunt pe net, că eu n-aş putea să scriu cât ei şi să duc atâtea campanii de aţâţare şi revoltă nici pe bani serioşi. Câte unul ştie bine de tot cum este mai bine în privinţa calendarului bisericesc, cum trebuie să fie, căci aşa nu e bine. Alţii vor să schimbe ierarhi, să ungă domnitori, să târnosească biserici. Să schimbe proiecte, să dea comunicate, să modifice apoi modificările. Din păcate, internetul, cel puţin pentru mine, este o cruntă dezamăgire. Fiindcă, dincolo de posibilitatea de a te informa, accesând diverse publicaţii şi încă vreo câteva chestiuni, este în prea mare măsură un butoi de ignoranţă, agresivitate, mizerie, ură, păreri neasumate, incultură, balast pentru orice om serios care caută ceva de calitate. E foarte greu să ajungi la o informaţie la prima mână, te înglodezi în referinţe la referinţe, în citate din amintiri, multe hârjoneli, cancan, atacuri şi blasfemii, un spaţiu de pierdut timpul preţios. Atât de preţios, încât ne vom da seama cu adevărat numai când nu-l vom mai avea deloc. " Câte unul ştie bine de tot cum este mai bine în privinţa calendarului bisericesc, cum trebuie să fie, căci aşa nu e bine. Alţii vor să schimbe ierarhi, să ungă domnitori, să târnosească biserici. Să schimbe proiecte, să dea comunicate, să modifice apoi modificările."