De când serviciile divine sunt anunţate prin dangăt de clopot

După promulgarea Edictului de la Milano, din 313, care proclama libertatea cultului creştin, în tot cuprinsul Imperiului roman s-au adoptat noi mijloace pentru anunţarea serviciilor religioase, cum ar fi trâmbiţa, toaca de lemn, toaca de fier etc. Spre sfârşitul secolului al IV-lea îşi făceau apariţia primele clopote, care, potrivit unor izvoare, ar fi fost inventate de Paulin din Nola (353-431). În limba italiană, clopotele se numesc campane, de la numele regiunii în care au fost inventate, iar construcţiile destinate să le adăpostească, campanile (clopotniţe).

Introducerea clopotelor în uzul vieţii bisericeşti s-a petrecut pe la începutul secolului al VII-lea, fiind atribuită episcopului roman Sabinian. Generalizarea utilizării lor a evoluat până prin secolul al VIII-lea, în Apusul Europei, şi până prin secolul al IX-lea, în Răsărit. De atunci, vestirea slujbelor se face paralel prin bătaia clopotelor şi a toacei. Clopotele se execută, în general, din bronz, prin turnare în tipare corespunzătoare. Forma lor este oarecum stereotipă, apărând mai întotdeaun ca nişte pocale aşezate cu gura în jos. Mărimea şi greutatea acestora sunt însă variabile, ele putând cântări de la câteva kilograme până la mii, zeci de mii şi chiar sute de mii de kilograme. De exemplu, „Ţarul clopotelor“, de la Kremlin, care datează din anul 1735, cântăreşte două sute de mii de kilograme şi este cel mai mare clopot din lume. Cele mai vechi clopote din ţara noastră Cele mai vechi clopote din România, care mai există şi astăzi, datează din secolul al XIV-lea şi se păstrează la bisericile de la Sântana Nirajului, Şeica Mare şi Cotmeana. Mai pot fi menţionate, ca vechime, un clopot de la biserica romano-catolică din Cristur (prima jumătate a secolului al XV-lea) şi două de la Cozia, acestea din urmă datând sigur din 1403, şi respectiv, din 1413. Din a doua jumătate a secolului al XV-lea s-au păstrat mai multe clopote, în special cele dăruite de Sf. Voievod Ştefan cel Mare mănăstirilor: Putna, la 1484 şi 1490; Bistriţa, la 1490 şi 1494. Pe acesta din urmă, la cererea voievodului, s-a inscripţionat stema ţării. Şi Mănăstirii Voroneţ ctitorul ei îi dăruia, în 1488, două clopote făcute din bronz, căruia i s-a adăugat argint şi aur, făcându-le să sune cu un timbru grav şi pătrunzător. Din păcate, nici unul dintre aceste clopote nu s-a păstrat intact până-n zilele noastre, toate dogindu-se cu vremea, motiv pentru care au fost scoase din funcţie sau prefăcute de mai multe ori. La dangătele Bugăi răsunau munţii În muzeul Mănăstirii Putna sunt expuse mai multe clopote foarte vechi. Clopotul mare, zis Buga, este executat din bronz şi decorat prin turnare, are 1.565 de kilograme şi datează de la 1484, fiind turnat la porunca ctitorului mănăstirii, Sfântul Voievod Ştefan cel Mare. De-a lungul vremii, acest clopot s-a dogit şi a fost returnat de mai multe ori. Se pare că denumirea acestui mare clopot este, de fapt, o poreclă, determinată atât de proporţiile sale, cât şi de sunetul său. În slavonă, substantivul „bugă“ înseamnă „buhai“ sau taur, deci o fiinţă puternică şi de mari dimensiuni, iar verbul „bugati“ înseamnă a tu-na, a bubui, asemenea dangătelor Bugăi, despre care se spune că făceau să răsune munţii. Legenda spune că clopotul Buga a sunat de la sine în noaptea de 12/13 octombrie 1777, când turcii l-au ucis mişeleşte, la Iaşi, pe Grigore al III-lea Ghica, pentru că protestase împotriva răpirii Bucovinei de către austrieci. Solul bucuriei Un alt clopot aflat în muzeul mănăstirii şi care prezintă interes, datorită, în primul rând vechimii este sale, este Blagovistnicul, care datează de la 1490 şi cântăreşte 318 kg. A fost dăruit tot de Ştefan cel Mare şi este un clopot simplu, turnat în bronz în formă clasică, fără decoraţii. Dogindu-se cu timpul, Blagovistnicul a fost scos din funcţiune, fără să fi fost prefăcut vreodată. Numele său vine din slavonă şi înseamnă „vestitorul de bine“ sau „solul bucuriei“. Cel de-al treilea clopot, piesă de muzeu la Putna cântăreşte 1.150 de kilograme şi a fost dăruit, în anul 1530, de Petru Rareş Mănăstirii Putna. Uşerul a fost returnat la 1885 şi atribuit greşit, prin noua inscripţie românească, principelui Ştefan. Se află în stare de funcţiune, la al doilea etaj al clopotniţei. Cuvântul „uşer“ desemna, în Moldova medievală, funcţia unui anumit dregător, care avea obligaţia să întâmpine, să anunţe şi să conducă solii la domnul ţării. Fiind tras, probabil, cu prilejul sosirii la Putna a unor oaspeţi de seamă, clopotul lui Petru Rareş a dobândit cu vremea acest nume. (sursa principală: site-ul Mănăstirii Putna) ▲ Un clopot de 6.300 kg în turnul Bisericii Negre Cel mai mare clopot din România se află în turnul sudic (înalt de 65 de metri) al Bisericii Negre din Braşov. Boancănul are 6.300 de kilograme. Datorită dimensiunilor sale (peste 89 m lungime), Biserica Neagră este cel mai mare edificiu religios amplasat între Viena şi Istanbul. A primit acest nume în urma incendiului din 1689, când zidurile impozante i-au fost înnegrite de fum. Constituie unul dintre cele mai importante obiective turistice ale Braşovului şi ale Transilvaniei.