De ce se dezleagă la peşte în perioada Penticostarului
Miercurea şi vinerea, în perioada cuprinsă între Învierea Domnului şi Cinzecime sau Rusalii, este „dezlegare la peşte“. Aceasta reprezintă o problemă liturgică de actualitate, deoarece interesează pe mulţi dintre credincioşii Bisericii noastre, în primul rând pentru faptul că această precizare liturgică a fost generalizată şi introdusă în mai toate calendarele bisericeşti, începând din acest an. Lămuririle tipiconale indicate în „Rânduielile bisericeşti“, precum şi celelalte menţiuni (ca de pildă, „dezlegările la peşte“) din calendarul bisericesc au drept scop uniformizarea rânduielilor liturgice, menţionate de altfel în diverse tipicuri, cărţi bisericeşti sau de slujbă.
Gândirea strălucită a Sfinţilor Părinţi poate fi sesizată chiar şi în modul în care aceştia au ştiut să aşeze rânduiala postului, plecând tocmai de la praznicul care aduce cu sine îndulcirea din toate „bunătăţile cele pământeşti“ (cf. „Rânduiala mesei“, în Ceaslov, Bucureşti: EIBMBOR, 2001, p. 133), şi anume Învierea Domnului. Cât de uluitoare sunt îndemnurile Sfântului Ioan Gură de Aur din „Cuvântul de învăţătură“ din „Sfânta şi luminata zi a slăvitei şi mântuitoarei Învieri a lui Hristos, Dumnezeul nostru“: „De este cineva binecredincios şi iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest praznic frumos şi luminat (...). De s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum răsplata (...), intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru: şi cei dintâi, şi cei de al doilea, luaţi plata. Bogaţii şi săracii împreună bucuraţi-vă. Cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi, cinstiţi ziua. Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi. Masa este plină, ospătaţi-vă toţi. Viţelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustaţi toţi din ospăţul credinţei; împărtăşiţi-vă toţi din bogăţia bunătăţii. Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat împărăţia cea de obşte“. (Penticostar, Bucureşti: EIBMBOR, 1999, p. 24-25). Dacă observăm cu atenţie rânduiala Postului Mare (care precedă Paştile), dar şi modul postirii în perioada Penticostarului (care începe cu Învierea Domnului), vom constata că cele două rânduieli liturgice sunt reglementate în funcţie de importanţa covârşitoare a marelui praznic. Cele legate de Postul Mare au în vedere pregătirea specială pentru întâmpinarea cuviincioasă a Învierii Domnului, iar cele din perioada Penticostarului scot în evidenţă bucuria imensă care cuprinde întreaga făptură odată cu Învierea. Asprimea Postului Mare pe de o parte, precum şi „mângâierea“ din perioada Penticostarului (modul mai puţin aspru al postirii şi „dezlegările la peşte“, miercurea şi vinerea) pe de alta îşi găsesc raţiunea în afirmaţia Mântuitorului: „Iar ei au zis către El: Ucenicii lui Ioan postesc adesea şi fac rugăciuni, de asemenea şi ai fariseilor. Iar ai Tăi mănâncă şi beau. Iar Iisus a zis către ei: Puteţi, oare, să faceţi pe fiii nunţii să postească, cât timp Mirele este cu ei? Dar vor veni zile când Mirele se va lua de la ei; atunci vor posti în acele zile“ (Lc. 5, 33-35). Aşadar, am putea afirma că motivul primordial în baza căruia Sfinţii Părinţi au rânduit „dezlegările la peşte“ miercurea şi vinerea, în perioada Cincizecimii, adică până la Înălţarea Domnului şi apoi până la Cincizecime şi Duminica Tuturor Sfinţilor, îl reprezintă tocmai răspunsul Mântuitorului către cărturari şi farisei (cf. Lc. 5, 33-35). De altfel, cele patruzeci de zile până la Înălţare sunt ultimele zile în care Mântuitorul - Mirele Bisericii - mai este împreună cu apostolii pe pământ.
Unitate în diversitate
Faptul că toţi fiii Bisericii sunt chemaţi să se bucure de Înviere (atât cei ce s-au ostenit, cât şi cei ce s-au ostenit mai puţin sau chiar deloc), după cum aminteşte Sfântul Ioan Gură de Aur, ne îndreptăţeşte să susţinem că diversele tendinţe, potrivit cărora „dezlegările la peşte“ în miercurile şi vinerile Cincizecimii (indicate de râduielile bisericeşti) ar privi numai pe aceia care s-au ostenit şi au ţinut tot Postul, nu sunt deloc îndreptăţite. Trebuie să amintim că, Biserica noastră a statornicit întotdeauna rânduielile sale cu dreaptă socoteală şi cu iconomie (pogorământ), spre a trezi în conştiinţa credincioşilor marea grijă şi iubire a lui Dumnezeu pentru om. Cu toate acestea, nu trebuie să ignorăm râvna acelor credincioşi ai Bisericii, care, din diferite motive sau poate din dorinţa de a păstra „vechea pravilă“, aleg să ţină rânduiala postului, chiar şi în aceste zile de dezlegare. Atitudinea acestora din urmă, dar şi aceea a credincioşilor care, potrivit indicaţiilor din calendarul bisericesc, „dezleagă la peşte“ în miercurile şi vinerile Cincizecimii, sunt lămurite magistral de către Sfântul Apostol Pavel, care ne arată adevărata semnificaţie a postirii: „Dar nu mâncarea ne va pune înaintea lui Dumnezeu. Că nici dacă vom mânca, nu ne prisoseşte, nici dacă nu vom mânca, nu ne lipseşte. Dar vedeţi ca nu cumva această libertate a voastră să ajungă poticnire pentru cei slabi. Căci, dacă cineva te-ar vedea pe tine, cel ce ai cunoştinţă, şezând la masă în templul idolilor, oare conştiinţa lui, slab fiind el, nu se va întări să mănânce din cele jertfite idolilor? Şi va pieri prin cunoştinţa ta cel slab, fratele tău, pentru care a murit Hristos! Şi aşa, păcătuind împotriva fraţilor şi lovind conştiinţa lor slabă, păcătuiţi faţă de Hristos. De aceea, dacă o mâncare sminteşte pe fratele meu, nu voi mânca în veac carne, ca să nu aduc sminteală fratelui meu“ (I Cor. 8, 8-13) (Apostolul din Duminica a XXXV-a după Pogorârea Sfântului Duh, a Lăsatului sec de carne). Ceea ce este foarte important de menţionat în acest context este că libertatea credincioşilor de a alege una dintre cele două căi ale postirii trebuie să fie prin excelenţă rod al iubirii aproapelui, după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel: „... şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte. Primiţi-l pe cel slab în credinţă fără să-i judecaţi gândurile. Unul crede să mănânce de toate; cel slab însă mănâncă legume. Cel ce mănâncă să nu dispreţuiască pe cel ce nu mănâncă; iar cel ce nu mănâncă să nu osândească pe cel ce mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit. Cine eşti tu, ca să judeci pe sluga altuia? Pentru stăpânul său stă sau cade...“ (Romani 13, 14; 14, 1-4) (Apostolul din Duminica Lăsatului sec de brânză).
„Rânduielile bisericeşti“ din calendar
Calendarul bisericesc, ca principiu liturgic, care hotărniceşte limitele în care se desfăşoară viaţa liturgică a credincioşilor (monahi şi mireni), conţine o seamă de precizări tipiconale şi rânduieli bisericeşti care au drept scop uniformizarea rânduielilor liturgice, menţionate de altfel în diverse tipicuri, cărţi bisericeşti sau de slujbă. Iniţiativa uniformizării rînduielilor şi practicilor liturgice ale Bisericii noastre este îmbucurătoare şi ea vine să împlinească nevoile credincioşilor dornici de a cunoaşte pravila bisericească, de vreme ce aceştia nu mai au la îndemână şi nu mai pot cerceta lesne tipicurile şi diferitele cărţi de cult sau pravile bisericeşti. Uniformizarea cultului implică, pe de o parte, păstrarea uniformităţii în tipic, iar pe de alta respectarea rânduielilor tradiţionale, principii de care Sfinţii Părinţi au ţinut întotdeauna seamă, pentru a nu se crea confuzii în rândul credincioşilor. De asemenea, Biserica a căutat dintotdeauna să îi pună în temă pe credincioşi, prin diferite mijloace şi metode, ori ce câte ori a îndreptat şi generalizat practici liturgice şi rânduieli bisericeşti. În ceea ce priveşte uniformizarea precizărilor tipiconale legate de zilele când are loc „dezlegare la peşte“, aceasta s-a făcut în calendarul bisericesc sub diferite forme: atât prin menţionarea directă, între paranteze, „dezlegare la peşte“ sau utilizând ca semn grafic un peşte (semnificaţia acestui semn va fi redată în unele calendare într-o legendă). În unele calendare bisericeşti (de perete) din acest an, „dezlegările la peşte“ sunt indicate sub ambele forme. Trebuie să amintim că îndrumările privind „dezlegările la peşte“, în perioada Penticostarului, nu apar în calendarele bisericeşti vechi, deoarece credincioşii Bisericii noastre erau bine informaţi, având acces la tipicuri şi cărţile bisericeşti care cuprindeau aceste îndrumări tipiconale.
Actualitate şi uniformizare
Referitor la precizarea „dezlegare la peşte“ pe care o întâlnim în calendarul bisericesc, din păcate nu s-a scris foarte mult, deşi modul înţelegerii ei a fost unul diferit. Spunem aceasta gândindu-ne în primul rând la indicaţiile consemnate în calendarele diferitelor eparhii, în sensul că unele precizează anumite zile când „se dezleagă la peşte“, altele nu. Ceea ce este însă foarte important de subliniat este faptul că modul înţelegerii acestei precizări liturgice este unul esenţial şi că uniformizarea acestuia era necesară, fapt pentru care, începând cu acest an, mai toate calendarele bisericeşti conţin îndrumări exacte privind „dezlegările la peşte“ din cursul anului bisericesc.
De altfel, Biserica a gândit şi a pregătit prin măsuri corespunzătoare nu atât introducerea acestor precizări, cât mai ales generalizarea acelor rânduieli pe care mănăstirile, dar şi mare parte dintre preoţii de mir, cunoscători ai pravilei bisericeşti, le-au păstrat dintotdeauna, cum ar fi, de exemplu, „dezlegările la peşte“ în miercurile şi vinerile Cincizecimii, potrivit Tipicului celui Mare al Sfântului Sava.
Principiul iconomiei în Biserică
Despre „dezlegările la peşte“, indicate în aşa-numitele „rânduieli bisericeşti“, ar trebui să spunem că ele fac parte dintre acele rânduieli care au la bază în primul rând principiul iconomiei (pogorământului), pe care Biserica îl aplică în anumite împrejurări. Cu toate acestea, anumite precizări tipiconale nu au fost aplicate şi înţelese la fel în toate mănăstirile, lăsând astfel stareţilor posibilitatea de a hotărî în privinţa lor. În ceea ce priveşte „dezlegarea la peşte“ în miercurile şi vinerile din perioada Penticostarului, Tipicul cel Mare al Sfântului Sava, Ceaslovul cel Mare, Penticostarul, precum şi alte cărţi bisericeşti amintesc în unanimitate că, pentru monahi, „dezlegare la peşte“ se face în fiecare luni din această perioadă, în miercurea înjumătăţirii Praznicului Cincizecimii şi la odovania Praznicului Învierii (miercuri înainte de Înălţare). Toate aceste dezlegări (pogorăminte) au la bază principiul iconomiei şi ele au fost arătate în chip limpede de Părinţii Bisericii; este vorba de ceea ce cărţile de cult numesc „mângâierea fraţilor“. În baza aşa-numitului principiu al iconomiei, dar şi al unui alt principiu („cum vrea cel mai mare“), stareţii mănăstirilor puteau „dezlega la peşte“ în miercurile şi vinerile Cincizecimii şi pentru monahi, lucru pe care, de altfel, îl exprimă lămurit şi Tipicul Sfântului Sava: „... iar unii dezleagă şi în celelalte miercuri şi vineri ale Cincizecimii“. Aceşti „unii“ îi include în primul rând pe aceia care puteau să hotărască în privinţa acestor „dezlegări la peşte“, adică pe stareţii mănăstirilor.
Tipicul cel Mare al Sfântului Sava
Tipicul cel Mare al Sfântului Sava, tipărit la Iaşi, în anul 1816, în limba română, dar cu caractere chirilice (reeditat la Suceava, în anul 2002) este cea mai importantă carte bisericească în care sunt menţionate „dezlegările la peşte“ în perioada Penticostarului. De aici, aceste îndrumări liturgice vor fi preluate mai pe urmă şi de alte cărţi bisericeşti: „Iar în miercurile şi vinerile toatei Cincizecimi dezlegăm călugării la untdelemn şi la vin, iar mirenii şi la peşte. Afară de miercurea înjumătăţirii şi de miercurea odovaniei Paştilor, că în acele două zile dezlegăm la peşte şi la vin, iar unii dezleagă şi în celelalte miercuri şi vineri ale Cincizecimii“ (Tipicon, Suceava - Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, Editura „Bucovina Istorică“, 2002, p. 46). „Dezlegările la peşte“ au la bază un principiu pe care îl găsim, de asemenea, în Tipicul Sfântului Sava, şi anume: „când la monahi este dezlegare la vin şi la untdelemn, la mireni este dezlegare şi la peşte“.
Ceaslovul cel Mare
După Tipicul Sfântului Sava, Ceaslovul cel Mare este cartea de cult care lămureşte cel mai bine rânduiala „dezlegărilor la peşte“ din perioada Penticostarului: „Deci, sosind strălucita zi a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, se face dezlegare la toate cele de hrană, până în Duminica Tomei, adică monahii dezleagă la brânză, ouă şi peşte, iar mirenii şi la carne. Apoi, de luni după Duminica Tomei, până în Duminica Pogorârii Sfântului Duh, lunea se mănâncă peşte, şi miercurea şi vinerea untdelemn, iar mirenii şi peşte. Iar în miercurea înjumătăţirii praznicului şi a odovaniei Paştilor, dezlegăm cu toţii la peşte. Iar din Duminica Pogorârii Sfântului Duh, până în Duminica tuturor Sfinţilor, dezlegăm în toate zilele la brânză, ouă şi peşte, iar mirenii şi la carne“. (cf. Ceaslovul cel Mare, Alexandria: Editura Biserica Ortodoxă, 2003, p. 772)
Printre cărţile bisericeşti care conţin precizări legate de „dezlegările la peşte“ în perioada Penticostarului, se numără şi cartea de cult folosită de strană în această perioadă - Penticostarul. Din păcate, el nu precizează foarte exact rânduiala cu privire la aceste dezlegări. „Miercuri, în săptămâna a patra după Paşti - înjumătăţirea Praznicului Cincizecimii“ (Penticostar, p. 150), se menţionează: „La masă se face mângâiere fraţilor“ (Penticostar, p. 165). Această precizare nu aminteşte dacă este sau nu „dezlegare la peşte“. „Miercuri, în săptămâna a VI-a după Paşti - odovania Praznicului Paştilor“ (Penticostar, p. 236), întâlnim singura menţine clară privind dezlegarea la peşte în perioada Cincizecimii: „În mănăstiri, la masă se face fraţilor mângâiere mare, cu peşte“ (Penticostar, p. 243). O ultimă carte bisericească care aminteşte de „dezlegările la peşte“ în perioada Penticostarului este Îndrumătorul bunului creştin: „2. Dezlegări la peşte (...) precum şi în zilele de miercuri şi vineri dintre Duminica Tomei şi a Tuturor Sfinţilor“ (arhimandrit Gherontie Ghenoiu, Îndrumătorul bunului creştin, Mânăstirea Sfântul Nicolae-Sitaru, 1997, p. 56). Indicaţiile Îndrumătorului sunt, de fapt, o preluare a rânduielilor prevăzute de Tipicul Sfântului Sava.
Rânduiala postului, în viziunea Bisericii
Rânduiala postului în Biserica Ortodoxă se fundamentează în primul rând pe îndrumările Sfinţilor Părinţi, care au căutat să pună în armonie principiile credinţei creştine cu acelea ale trăirii duhovniceşti. Această rânduială a fost aşezată şi în calendarul bisericesc din două motive: pentru a scoate în evidenţă importanţa ei capitală, dar şi din dorinţa de a-i face părtaşi cunoaşterii ei pe credincioşii Bisericii. Precizările liturgice legate de zilele în care se dezleagă la peşte ţin, fără îndoială, tot de rânduiala postului şi de modul în care Părinţii au înţeles postul, adică de faptul că el reprezintă o unitate, un întreg, care nu-şi pierde integralitatea prin aceste dezlegări. Cu alte cuvinte, nu se posteşte fragmentat. Mai mult chiar, în concepţia lor, peştele este considerat ca mâncare de post în aceste circumstanţe. Structurile actuale ale posturilor nu pot fi gândite, din păcate, în alt mod, în sensul că nu se poate afirma că postim până la o anumită dată, apoi dezlegăm postul, iar după o zi iarăşi începem a posti. Viziunea integrală asupra postului, inclusiv menţiunile legate de „dezlegările la peşte“, îşi au fundamentul în „hotărârile canonice privitoare la posturi, care nu au caracter de dogmă, adică nu trebuie privite ca nişte reguli absolut neschimbate şi eterne, ci fac parte din normele bisericeşti cu caracter moral-disciplinar care au fost formulate de autoritatea bisericească în funcţie de nevoile, împrejurările şi evoluţia vieţii religios-morale a credincioşilor şi care pot fi deci anulate, modificate sau atenuate de aceeaşi autoritate, la nevoie“, potrivit pr. prof. Ene Branişte.
„Mângâierea duhovnicească“ sau măsura desăvârşirii, în spiritualitatea răsăriteană
Un alt aspect fundamental al spiritualităţii răsăritene, care vine să întărească practica Bisericii noastre în ceea ce priveşte atât dezlegarea postirii, cât şi „mângâierea fraţilor“, se referă la faptul că Părinţii pustiei, care trăiau singuri şi care duceau o viaţă foarte aspră, întrerupeau ajunarea atunci când cineva venea la ei, pentru a le arăta dragostea cu care erau datori să îi primească. Toate aceste rânduieli vor reprezenta pentru mănăstirile de obşte, care vor apărea mai târziu, un model, de vreme ce acestă practică oglindea lămurit modul petrecerii Mântuitorului împreună cu ucenicii, după Înviere. Cu alte cuvinte, Părinţii pustiei nu puteau să postească atunci când fraţii veneau să îi cerceteze („Cine vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte“, Mat. 10, 40), dat fiind faptul că nici fiii nunţii nu au postit atâta vreme cât Mirele Hristos a fost cu ei.