De la inteligența artificială la înțelepciunea lui Dumnezeu

La modul cel mai simplist, dacă așezăm pe două coloane progresele majore făcute de omenire de-a lungul ultimilor 7.000 de ani, în domeniul tehnologiilor și, respectiv, în cel al moralei publice, observăm o ciudată asimetrie.

Pe prima coloană: de la învârtirea roții la zborurile intergalactice, de la silex la siliciu, de la tam-tam la internet sau de la tolba cu săgeți la focoasele nucleare, salturile sunt uriașe. Pe cealaltă coloană, iubirea și grija față de semeni se confruntă cu aceleași pietre de încercare, doar denumirile lor diferă: mândrie, narcisism, lăcomie și poftă de stăpânire, minciună, desfrâu, ucidere, corupție, trădare și ipocrizie mediatizată... Optimiștii vor spune, poate, că și în aceste timpuri zgomotoase și contradictorii trăiesc oameni sfinți, că iubirea creștină se întrupează în așezăminte și acte sublime de creativitate artistică, în sacrificii și generozitate - acoperite în haina smereniei. Totuși, nu putem nici pe departe vorbi de o abundență a virtuților și a nobleții morale la nivel global.

IA, inteligența artificială, a devenit una dintre obsesiile omului modern. Ea pătrunde nu doar în proximitatea noastră domestică, dar și în straturile cele mai profunde ale intimității noastre spirituale. Din instrumente docile și auxiliare confortabile în activitățile curente, artefactele inteligenței artificiale se insinuează în zonele de comandă și decizie ale persoanelor și grupurilor umane.

Demisia recentă din conducerea companiei Google a unuia dintre experţii inteligenţei artificiale a făcut senzație nu doar la Londra sau New York, dar a alertat întregul nostru „sat global” și ridică mari semne de întrebare. Lucrurile se mișcă, dar direcția în care se îndreaptă este cea mai bună? Creșterea rapidă a probabilității ca inteligența artificială să depășească cea mai performantă inteligență umană și să ajungă la o stare de conștiință proprie provoacă fiori în laboratoare de cercetare avansată. Voința de putere se clatină în fața unei noi puteri în ascensiune, care poate prelua ea însăși controlul. Bazele de date asimilate de mașini ar putea amplifica la o scară inimaginabilă nu doar calitățile noastre mintale, ci și părțile întunecate ale civilizației umane.

În cartea Genezei (6, 5-7) citim că, înainte de potop, văzând înmulțirea răutății pe pământ, Creatorului atotputernic i-a părut rău că l-a făcut pe om și a hotărât să primenească lumea. La „plinirea vremii”, Tatăl a dat pe Fiul Său Cel Unul-Născut „ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16). Acum, în fața creațiilor sale superinteligente homo faber experimentează frica de necunoscut, conștient de limitele sale. Va aștepta ca chatboții sau cyborgii să dobândească o înțelepciune artificială sau se va întoarce el însuși, ca un fiu risipitor, la casa Tatălui din ceruri, să refacă legătura dintre inteligență și înțelepciunea cea de sus?

Cunoașterea nu se va opri, conștiințele vor fi mereu în căutare de noi spații ale libertății. Deceniile și veacurile care vor urma ne vor deschide noi și nebănuite căi ale labirintului cunoașterii umane, către infinitatea lui Dumnezeu reflectată în rațiunile creației Sale. Dar o societate a cunoașterii și a conștiinței, proiectată de vizionarii futuriști, nu va putea face joncțiunea reală între înțelepciunea artificială și cea umană fără redescoperirea înțelepciunii lui Dumnezeu, „nu înțelepciunea acestui veac, nici a stăpânitorilor acestui veac” (1 Corinteni 2, 6).