De peste trei decenii este ocrotitorul românilor din Nürnberg

Un articol de: Ioan Dumitru Popoiu - 25 Octombrie 2015

În fiecare an, la 26 octombrie, românii din Nürnberg își sărbătoresc hramul. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie le este de peste trei decenii ocrotitor, iar între timp a vegheat multor persoane la Taina Cununiei sau a încreștinării copiilor lor. Comunitatea românească de aici este una dintre cele mai mari și mai vechi din Germania, iar de 20 de ani tot aici se află și sediul Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord și al unei mici mănăstiri de maici.

Situat la 500 de metri de tribunalul ce făcea istorie acum 70 de ani, locașul nu-și arată silueta de la marea stradă care duce către Fürth. Cu atenție trecătorul va observa la numărul 166 o placă indicând „Rumänische Metropolie“, iar apoi, în capătul coridorului ce se deschide, un medalion gotic înfățișând în stil bizantin pe Domnul Iisus Hristos, intens în culoare și cu privirea adâncă. Însă două clădiri mari din „Sandstein”, piatră rozalie proprie Franconiei, ascund biserica pe singura latură care ar fi făcut-o vizibilă. „Oaza” românească impresionează nu prin mărimea și monumentalitatea construcției, trăsături prezente la tot pasul în vechiul oraș imperial, ci prin culoare și caracter.

150 de ani de rugăciune

Până să devină centrul Ortodoxiei românești din centrul Europei, sediul actual al mitropoliei a făcut parte din istoria trecerii orașului de la reședință imperială la centru industrial. Prin vecinătăți, unii amintesc de terasamentul primei linii ferate din Germania, deschisă în 1834 și care avea o stație în apropiere. Se știe că cele două clădiri ale birourilor administrative mitropolitane și ale Mănăstirii Sfin­ților Brâncoveni de aici s-au ridicat în 1860, fiind mai întâi han, apoi din 1927 centru bisericesc al parohiei luterane „Epiphanias”. Atunci clădirea de la stradă servea ca grădiniță, cea mediană era casă pentru surorile de caritate, iar cea de-a treia, biserică parohială. Locașul a func­ționat fără întrerupere până ce s-a construit altul mai încăpător peste drum, în 1970. Pentru următorii 30 de ani biserica a fost închiriată ortodocșilor greci, în tot acest timp frigul și umezeala deteriorând-o vizibil, încât cu greu se mai putea sluji. În curând însă totul avea să se schimbe.

Parohia românească

Primii români și-au găsit adăpost în Nürnberg alegând exilul în vremea regimului comunist, petrecând câteva luni bune în „lagărul” amenajat pentru est-europeni. Apoi, după cercetări minuțioase, românii fugari erau repartizați în alte orașe, însă majoritatea doreau să rămână aici. Comunitatea românească s-a organizat bisericește sub ocrotirea Sfântului Dimitrie prin 1976, când părintele Mircea Basarab venea ocazional de la München și săvârșea slujbe aici. De Sfântul Dumitru în 1981, comunitatea se organiza ca parohie de sine stătătoare, cu slujbe o dată pe lună, fiind recunoscută canonic de Sfântul Sinod în iunie ‘82. După înființarea mitropoliei, care își avea sediul la Regensburg, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim a hirotonit în 1997 pe teologul Teofil Herineanu, nepotul Arhiepiscopului Teofil al Clujului, ca preot pentru românii de aici, de acum fiecare duminică fiind sărbătorită cu o Sfântă Liturghie în românește în Capela Sfântului Petru, închiriată de mica parohie.
În 1999, pastorul evanghelic Ulrich Kleinhempel de la Epiphaniaskirche, îndrăgostit de Ortodoxie, propunea ca românii să cumpere vechea biserică și complexul din Fürtherstr pe care dorea să-l vadă renăscând din mâinile oamenilor credincioși. Mitropolia avea nevoie de multă vreme de un sediu adecvat, iar stabilirea la Nürnberg era potrivită atât material, fiind propusă o sumă potrivită, cât și geografic, la mijlocul distanței dintre Hamburg și Viena. Așa se face că biserica și anexele ei au fost cumpărate de românii din Nürnberg, cu sprijinul substanțial al Patriarhiei Române, al mitropoliei și al cre­dincioșilor români din Occident, devenind totodată sediu parohial și centru episcopal. Nemții spun, mai în glumă, mai în serios, că orașul lor e în sfârșit „mitropolitan”, fiindcă nu fusese niciodată înainte sediu episcopal. Din 2000 au început dificile lucrări de reamenajare, dat fiind că intrarea îngustă făcea imposibilă munca cu utilaje mari. Practic, fiecare piatră și fiecare găleată de nisip au fost aduse cu mâna. Cei mai vechi credincioși își amintesc de munca de construcție la care au participat toți, „de la vlădică la opincă”, în cel mai propriu sens al cuvântului.

Catedrala culorilor

În patru ani, noua casă românească s-a transformat cu totul, căpătând farmecul unei mici mănăstiri, întregul complex fiind sfințit în 2004 de Patriarhul Teoctist. Noua catedrală nu mai amintește defel de arhitectura sobrelor capele luterane. Mărită prin prelungirea Altarului și a pronaosului, adăugarea unui balcon pentru cor și ridicarea unei cupole susținute pe patru piloni, urmând planurile arhitectului Ion Ionescu și ale inginerului Ioan Boghian, biserica apare ca o navă aproximativ dreptunghiulară, cu o mică absidă pentru strană. Turnul adăugat pe cupolă îi dă specificul bisericilor moldovenești, iar sala de confe­rințe cu pridvor, construită în imediata vecinătate, mărește capacitatea de primire la ceremonii mari.
Chiar dacă dimensiunile rămân departe de marile catedrale, fresca-i cu totul unică așază catedrala românească între obiectivele metropolei, alături de secularele domuri ale Sfinților Sebald și Laurențiu. Maestrul Grigore Popescu-Muscel și echipa sa din București au realizat în patru ani o frescă armonioasă, care impresionează puternic trecătorii opriți în grabă sau grupurile organizate de vizitatori, care se bucură să fie ghidați de români în simbolica artei bizantine. Programul iconografic este îmbogățit la Nürnberg cu parti­cularități ce trimit cu gândul „acasă”. Pelerinul nu poate să ignore silueta impozantă a Voievodului Constantin Brâncoveanu și a fiilor săi, costumația de basileu bizantin a Sfântului Ște­fan cel Mare ori figurile cuvioase ale Sfinților Ghelasie și Calinic de la Cernica. Peste toate tronează, blând și protector, Hristos Pantocratorul între îngeri. Cele două fresce mari, adaptate nișe­lor din peretele de apus, una aduce aproape pe Maica Domnului - ce ne apără pe toți sub Sfântul ei Acoperământ -, alta trimite la Arborele Vieții, fructele sale fiind sfinții. Reprezentarea marilor duhovnici români și a mărturisitorilor credinței din secolul XX întregește un colțișor de rai în semiobscurul isihast. Iar din icoana de pe catapeteasma din lemn masiv ce amintește de vechile chinovii românești, Sfântul Dimitrie, înveșmântat în haine de luptă și purtând scut, are grijă de cei peste 10.000 de români din Nürnberg de mai bine de trei decenii.

Zilnic în slujba lui Dumnezeu

Rugăciunea zilnică și porțile deschise de dimineața până noaptea târziu fac regula în Biserica Sfântului Dumitru. Alături de Mitropolitul Serafim slujesc aici părintele paroh Teofil și cei doi părinți călugări, Arsenie și Luca, săvârșind în fiecare zi slujbe de dimineață și de seară. Pe lângă cel puțin patru Sfinte Liturghii pe săptămână pe care le slujesc, ei întâmpină aproape la orice oră pe cei care vin la spovedanie, cer sfat ori binecuvântare, iar maicile întâmpină pelerinii care caută o clipă de liniște. Iar pentru cei care vor să guste și mai mult Ortodoxia, „a doua biserică” este atelierul maicii Marina, care dezvăluie nemților tainele pictării icoanelor.