Demnitatea slujirii trece prin răstignire spre Înviere
În lumea de azi, noțiunile de stăpân și slugă sunt folosite, fără încărcătură emoțională, doar în limbajul tehnic, în definirea relațiilor de subordonare strictă, de tipul master-slave, între sisteme și diferite părți componente ale mașinilor inteligente.
Noile sisteme democratice au eliminat din vocabularul uzual cuvinte care ar putea leza libertatea și demnitatea ființei umane, acordând unor persoane drepturi abuzive asupra vieții altora. De fapt, la baza Declarației Universale a Drepturilor Omului, recunoaștem principiul biblic al unității și egalității dintre toți oamenii. Însă în istoria omenirii, luptele aprige pentru dominație și întâietate au lăsat urme adânci: de la Cain și Abel la conflictele dintre clanuri și triburi și până la ciocnirile dintre marile imperii, dintre stăpâni și sclavi, luptele pentru dreptate socială și pentru emanciparea popoarelor, la uriașele conflagrații mondiale din secolul XX, sunt tot atâtea evenimente tragice născute din voința de putere și de stăpânire irațională a unora asupra altora. Firea căzută a omului a făcut, de multe ori, ca intenții umaniste să alunece spre ideologii extremiste și dictaturi de stânga, cu efecte sociale devastatoare.
Pe drumul către Golgota, Mântuitorul Hristos îi pregătește pe ucenici să înțeleagă pătimirea Sa cea de bunăvoie și, totodată, prin răspunsul dat cererii lui Iacov și Ioan, fiii lui Zevedeu, ne adeverește că logica Împărăției lui Dumnezeu este diferită de logica și funcționarea Împărăției Cezarului: „Știți că aceia ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele și cei mai mari ai lor le stăpânesc. Dar între voi nu trebuie să fie așa, ci care va vrea să fie întâi între voi să fie slujitor al vostru. Și care va vrea să fie întâi între voi să fie tuturor slugă” (Marcu 10, 42-44).
Altădată, Hristos poruncește să dăm Cezarului cele ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu (Matei 22, 21). Nu neglijăm obligațiile fiscale, legale, medicale stabilite de autoritățile de ieri și de azi ale acestei lumi, dar în calitate de purtători ai chipului lui Dumnezeu, suntem datori să ne comportăm ca niște fii ai Tatălui ceresc. Modelul nostru desăvârșit este Fiul cel veșnic, venit la noi ca să izbăvească de păcat și de moarte și să ne introducă, prin răstignire și Înviere, în iubirea nesfârșită a Preasfintei Treimi. Viața noastră de slujire în Biserică, trupul tainic al lui Hristos, este icoana Împărăției lui Dumnezeu pe pământ.
Eroii și sfinții au înțeles în modul cel mai deplin că puterea slujirii aduce pace și fericire între oameni, iar idolatria puterii lumești, doar suferință și moarte. Marile împliniri ale umanității se datorează, pe toate meridianele planetei, oamenilor jertfelnici care au dăruit mai mult decât au primit de la semenii lor. Când îi scrie ucenicului său Timotei „slujba ta fă-o deplin” (2 Timotei 4, 5), Sfântul Apostol Pavel îl avertizează că timpurile sunt schimbătoare și lucrarea pentru mântuire nu suferă amânare. Epistola către Filimon este un cald îndemn către stăpân ca să trateze ca pe un frate pe supusul său. Magistrale sunt cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur, care mustră pe stăpânii care nu slujesc lui Dumnezeu și care pretind de la slugile lor mai mult decât oferă ei Stăpânului cerului și pământului.
Creștini fiind, suntem conștienți că pătimirile ce vin pe calea către Sfintele Paști însoțesc timpul slujirii și al lepădării de sine. Să avem așadar în minte mereu faptul că demnitatea slujirii trece, prin răstignire, la Înviere.