Denia din Sfânta și Marea Miercuri la Catedrala Patriarhală

În toate sfintele lăcașuri, astă-seară, 7 aprilie, a fost săvârșită Denia din Sfânta și Marea Miercuri. La Catedrala Patriarhală, această slujbă a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi, cuvântul de învățătură fiind rostit de părintele prof. univ. dr. George Grigoriță, consilier patriarhal la Cancelaria Sfântului Sinod și cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.

În Sfânta și Marea Miercuri, conform Sinaxarului, Sfinții Părinți au rânduit „să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă care a uns cu mir pe Domnul, pentru că lucrul acesta s‑a întâmplat cu puțin înainte de mântuitoarea patimă”.

În cuvântul său de învățătură, părintele profesor George Grigoriță a evidențiat, printre altele, importanța eliberării de egoism pentru a‑I oferi lui Dumnezeu ceea ce este mai de preț: „Frumoasele cântări și lecturi ale Deniei din această seară cuprind mai multe învățături duhovnicești utile fiecăruia dintre noi pentru a reveni ori a rămâne sau a crește în comuniunea cu Hristos. În primul rând, pe fundalul stării de intense priveghere la care toți suntem chemați în aceste zile se conturează clar modelul de pocăință al femeii păcătoase. Una dintre manifestările practice ale acestei stări duhovnicești este însă subliniată în mod special, anume eliberarea omului de modul egoist de a trăi pentru a‑i oferi voluntar lui Dumnezeu ceea ce are el mai de preț. Rezultă deci că relația noastră a fiecăruia cu Hristos implică starea de veghe unită cu pocăința, cu cinstirea lui Dumnezeu și cu dragostea față de El. De‑a lungul timpului, mulți oameni, urmând acest model, au dăruit Bisericii tot ceea ce aveau ei mai de preț, devenind astfel ctitori de lăcașuri de cult, de așezăminte bisericești și de instituții ecleziale. Această atitudine a creat atunci și creează încă multă invidie, neînțelegere și tulburare printre oamenii care nu‑L cunosc pe Hristos și care sunt foarte atașați doar de valorile materiale. La această problematică, răspunsul dat de Hristos ucenicilor Săi este unul clar: nu putem să dobândim mântuirea doar prin acte de generozitate, indiferent de consistența lor, dacă ele sunt lipsite de iubirea față de Dumnezeu și de cinstirea Acestuia, deoarece sensul sau finalitatea omului care este creat după chipul lui Dumnezeu este dobândirea vieții veșnice. Iar viața veșnică nu poate fi dobândită în absența lui Dumnezeu, pentru că numai Dumnezeu are viață veșnică în Sine și numai dacă ne unim cu El, Izvorul vieții veșnice, sufletul nostru se poate mântui și trăi în comuniune eternă de viață și de iubire”.

De asemenea, părintele profesor a subliniat că pocăința sinceră, asemenea celei a femeii păcătoase, oferă oricărui om nădejdea mântuirii, punând în antiteză degradarea sufletească a lui Iuda pricinuită de patima de arginți.

„În primul rând, exemplul de pocăință al femeii păcătoase se constituie ca un sprijin și, totodată, ca o speranță pentru toți oamenii care vor să se mântuiască, indiferent de starea lor de păcătoșenie. Urmând acest model, orice om înțelege că gravitatea păcatelor lui nu se constituie ca un impediment pentru relația sa cu Dumnezeu, atâta timp cât el face primul pas spre mântuire prin pocăință sinceră, continuată apoi de cinstirea lui Dumnezeu și de faptele iubirii milostive față de semeni. În al doilea rând, în puternic contrast însă cu modelul de pocăință al femeii păcătoase, ne sunt prezentate gradual trei cazuri de cădere din har a omului: mai întâi cel al lui Simon cel Lepros, apoi cel al ucenicilor și, în final, situația lui Iuda Iscarioteanul. Dacă Simon și ucenicii înțeleg explicația lui Hristos, Iuda rămâne surd la acestea. Prin urmare, cel mai contrastant este desigur chipul desfigurat de invidie, de avariție și de vicleșug al lui Iuda. Întunecat sufletește și orbit de arghirofilie, Iuda se leapădă de Hristos vânzându‑L fariseilor pentru 30 de arginți”.

Cântările de la strană și răspunsurile liturgice au fost oferite de slujitori și membri ai Grupului psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale.