Depresia, o boală cu implicaţii grave la adolescent
Sindromul depresiv al adolescentului atinge cote alarmante în întreaga lume. Între 1-6% dintre adolescenţi pot fi afectaţi, iar debutul precoce anunţă o afecţiune mai severă şi mai persistentă la vârsta de adult.
Identificarea depresiei la adolescent este extrem de importantă, deoarece frecvenţa afecţiunii a crescut foarte brusc după pubertate, mai ales la fete, cu riscuri importante pe termen scurt, dar şi pe termen lung. După diagnosticare depresia afectează şcolarizarea, nivelul educaţional, dar şi sistemul de relaţionare între persoana bolnavă şi colegi, prieteni, părinţi. Pe termen lung, depresia are consecinţe negative asupra sănătăţii fizice şi a activităţii la vârsta adultă. După diagnosticare şi tratament, majoritatea adolescenţilor prezintă remisiune iniţială. Totuşi, 50-70% vor prezenta o revenire a bolii după cinci ani de la diagnosticare. Cel mai important risc al depresiei îl reprezintă sinuciderea, a treia cauză de deces înregistrată la grupa de vârstă 14-19 ani.
Există trei grupuri de adolescenţi cu risc crescut de apariţie a tulburărilor depresive:
- un grup îl reprezintă cei cu nivel crescut al simptomelor depresive;
- al doilea grup îl reprezintă cei ai căror părinţi au istoric de depresie. Aceştia pot să facă boala în proporţie de de trei-patru ori mai mare faţă de cei cu părinţi fără un astfel de istoric;
- al treilea grup îl reprezintă cei care au avut depresie în antecedente, în cazul cărora rata de reapariţie este ridicată.
În diagnosticarea depresiei se va pune accent atât pe simptomele specifice, cât şi pe verificarea alterării activităţii ca urmare a acestei simptomatologii.
Ca prime manifestări ale bolii se pot observa: izolarea (adolescentul refuză întâlnirea cu prietenii), situaţia şcolară se deteriorează (nu-şi mai face temele), iritabilitatea, tulburările de comportament, anxietatea.
Există o serie de criterii utilizate de medici pentru confirmarea episodului depresiv:
- dispoziţie depresivă în cea mai mare parte a zilei şi aproape în fiecare zi;
- pierderea interesului faţă de diverse activităţi sau a plăcerii de a le practica;
- stare de lentoare, energie redusă;
- pierderea încrederii în sine;
- sentimente iraţionale de autoculpabilizare sau de vinovăţie;
- comportament suicidar;
- reducerea capacităţii de gândire şi de concentrare;
- tulburări de somn;
- modificări de apetit, cu urmări directe asupra greutăţii corporale.
La apariţia acestor semne părinţii trebuie să se adreseze medicului de familie sau medicului specialist. Ulterior, acesta va purta o discuţie cu adolescentul şi cu aparţinătorii, încercând să-i afle intenţiile şi gândurile. Încercarea de a preveni şi de a temporiza debutul afecţiunii la copil şi adolescent trebuie să constiuie o prioritate majoră de sănătate publică, deoarece prognosticul este rezervat, iar opţiunile terapeutice disponibile sunt limitate.