Despre dependenţa de benzodiazepine

Un articol de: Cristina Mihaela Ghiciuc - 03 Noiembrie 2010

Multe dintre persoanele de peste 40 de ani, cel mai adesea femeile, solicită tratament pentru stările de frică aproape permanentă (stări de anxietate) sau pentru insomnii. Reducerea acestor stări după administrarea de benzodiazepine îndeamnă la repetarea administrării, ceea ce duce, în timp, la crearea dependenţei.

Benzodiazepinele se numără printre medicamentele cele mai prescrise, pe plan mondial, pentru tratamentul stărilor de anxietate sau al tulburărilor de somn. Dintre benzodiazepine fac parte Diazepam, Clordiazepoxid (cu denumirea comercială de Napoton®), Medazepam (cu denumiri comerciale de Rudotel® sau Nobrium®), Bromazepam (cu denumiri comerciale de Calmepam® sau Lexotanil®), Alprazolam (cu denumirile comerciale de Xanax® sau Helex® sau Frontin®). Tratamentul de anxietate sau al tulburărilor de somn trebuie urmat conform indicaţiilor medicului curant. Acesta recomandă un anumit tip de medicament, care, uneori, i se pare pacientului că nu este prea eficient. Reducerea stării de anxietate sau dispariţia disconfortului cauzat de tulburările de somn, după administrarea de benzodiazepine, îndeamnă la repetarea administrării, ceea ce duce, în timp, la crearea dependenţei. Consumul repetat de benzodiazepine produce iniţial toleranţă, apoi dependenţă psihică moderată, iar la doze mari se poate instala dependenţa fizică, la fel ca şi în cazul consumului altor substanţe, cum ar fi alcoolul, morfina. Toleranţa la benzodiazepine se caracterizează prin nevoia de a creşte doza administrată, pentru a se obţine acelaşi efect. Apariţia toleranţei este primul semn de instalare a dependenţei. Ulterior, apare necesitatea ca benzodiazepinele să fie administrate în doze mai mari decât cele recomandate iniţial şi pentru perioade mai lungi de timp. Acesta este un alt criteriu pe baza căruia se stabileşte instalarea dependenţei de benzodiazepine. Persoanele care ajung dependente de benzodiazepine se confruntă, din acest moment, cu dorinţa de a continua administrarea, iar încercările de a întrerupe administrarea eşuează. În cazul persoanelor dependente de benzodiazepine, activităţile zilnice sunt reduse ca intensitate, dar benzodiazepinele sunt administrate cu multă conştiinciozitate. Sindromul de abstinenţă (de sevraj) la benzodiazepine apare prin întreruperea bruscă a administrării acestora, după un tratament îndelungat. Atacurile de panică, starea de anxietate intensă, insomnia, coşmarurile, depresia, starea de agitaţie, tremurăturile, palpitaţiile, tulburările de vedere sunt simptomele caraceristice sindromului de abstinenţă. Severitatea acestor simptome este crescută în cazul în care admnistrarea benzodiazepinelor a fost făcută continuu, timp de mai multe luni, cu doze mari sau în cazul administrării de benzodiazepine cu durată scurtă de acţiune. La fel ca şi în cazul dependenţei de alte substanţe, în cazul dependenţei de benzodiazepine este nevoie, în primul rând, de multă răbdare. Un prim pas pentru a scăpa de această dependenţă constă în reducerea dozei. Pentru o persoană care consumă benzodiazepine de mai mulţi ani se recomandă, la fiecare două săptămâni, reducerea dozei cu 1/10 din doza zilnică. Se va constata că, atunci când doza ajunge la 25% din doza zilnică, vor apărea îmbunătăţiri ale stării de sănătate, ale performanţelor fizice şi psihice. Prevenirea dependenţei de benzodiazepine se realizează doar dacă sunt respectate recomandările medicului cu privire la administrarea acestor medicamente. Tratamentul cu benzodiazepine trebuie să fie intermitent, pe o perioadă de maximum 2-4 săptămâni.