Despre fericire
Se ia o zi de vară. Iar din ziua aceasta se ia înserarea.
Din înserare se ia răsăritul lunii, care poate fi înlocuit cu azvârlitul unei felii de pepene galben pe cer, așa cum a fost înlocuit mai devreme soarele, ce sta să apună, cu miezul unui pepene roșu.
Se ia o margine de sat, o margine de cer, o margine de viață și o margine de cântec. Cântecul unor vietăți ale pământului, cum ar fi greierii, sau ale văzduhului, cum ar fi mierlele.
Se ia un pahar, care se umple până la jumătate cu început dulce de noapte. Acesta poate fi înlocuit cu vin negru, cu condiția să aibă același gust.
Se ia jumătate din tot ce însemni tu, aceasta fiind în mod obligatoriu o femeie, dacă ești bărbat, sau un bărbat, dacă ești femeie.
Se mai ia un pumn de lumină de stele și se aruncă peste lume.
Și se iau jumătăți de tăceri, din care se pot face cu ușurință vorbe întregi, și din vorbe, tăceri mai mari decât primele, iar din tăcerile acestea de la urmă, o scară până la cer, pe care te pomenești, dintr-odată, urcând.
Și-n timp ce urci, îți trece prin gând să faci din toate jumătățile de mai-nainte o fericire întreagă. Și fericirea aceasta te ia de mână ca pe un copil și te poartă spre cer.
Urci întruna și deodată îți vine să strigi: Sunt cel mai bogat om din lume!
Și chiar strigi!
Și chiar ești!