Despre „mintea trează şi inima curată“, ca podoabă a tânărului
Fostul Arhiepiscop Hristodoulos al Atenei şi al întregii Elade ne-a împărtăşit binecuvântarea şi dragostea sa de mai multe ori la Bucureşti, la Iaşi, la Craiova. De fiecare dată credincioşii i-au ascultat cuvintele cu bucurie şi le-au preţuit.
A fost un ierarh care s-a aplecat spre problemele contemporane, în toată perioada arhipăstoririi sale afirmând şi demonstrând că Biserica trebuie să fie prezentă şi activă în societate ca manifestare a libertăţii şi vocaţiei sale misionare, izvorâtă din iubirea lui Hristos pentru oameni.
Vorbind despre predicile şi cuvântările Arhiepiscopului Hristodoulos, Dimitris Rizoulis mărturisea: „Când Fericitul a plecat din această viaţă, sentimentul acesta a devenit chiar mai puternic. Am hotărât să parcurg majoritatea omiliilor sale. Şi erau într-adevăr o mulţime... Mulţi l-au judecat pe Hristodoulos că vorbea mult. Nu pe nedrept. Totuşi, mă întreb: câţi oameni pot să vorbească atât de des şi să spună lucruri atât de importante? Câţi au capacitatea să ţină întotdeauna viu interesul auditoriului lor fără să se repete? Câţi au luat poziţie aproape în toate chestiunile importante, chiar şi în cele pe care nu şi-ar fi închipuit că se vor ivi în urmă cu ani?... Am simţit un mare gol. Iar textele sale, deşi sunt atât de multe, mi-au părut atât de puţine... Cuvintele sale au dobândit în sufletul meu o mare greutate. Hristodoulos, desigur, a avut binecuvântarea să fie recunoscut şi iubit în timpul vieţii. Totuşi, oricât l-am cinstit în viaţă, cred că încă nu i-am apreciat dimensiunea operei şi importanţa comorilor pe care ni le-a lăsat“.
Încă de la întronizarea sa ca Arhiepiscop al Atenei în data de 9 mai 1998, Arhiepiscopul Hristodoulos vorbea despre atitudinea şi rolul Bisericii în formarea unui tineret care să cunoască şi să trăiască în valorile morale şi spirituale. În cuvântul de la întronizare afirma: „Suntem obligaţi să ne ocupăm cu interes şi cu curaj de problemele tineretului nostru. Arătând dragoste copiilor noştri, îi apropiem cu smerenie, nu înveşmântându-i, ci vorbindu-le cu sinceritate, cu credinţă, cu convingere, cu claritate şi în cunoştinţă de cauză. Marile probleme ale tineretului nostru, drogurile, SIDA, alcoolismul, parazitismul, şomajul, crima, violenţa, lipsa de afecţiune, lipsa căldurii familiale, necesitatea educaţiei sufleteşti, trebuie rezolvate prin rugăciune, atenţie, înţelegere, iubire şi perseverenţă şi, pe lângă toate acestea, prin educaţia copiilor noştri. Biserica-mamă are mijloacele, divine şi umane, pentru a lua măsuri de a reuşi“.
De multe ori a fost înconjurat de tineri. A vizitat şcoli şi licee şi a avut în permanenţă grijă faţă de tineri, ştiind că societatea care ar trebui să-şi pregătească dăinuirea în istorie prin urmaşi nu le oferă întotdeauna tinerilor o educaţie şi o formare duhovnicească şi civică. Atât de răspândită este alienarea tinerilor în societatea de astăzi, încât aproape nu o băgăm în seamă. Obsedaţi de probleme mondene, de bani sau de scandalurile mediatizate ale clasei politice, trecem prea uşor cu vederea deriva existenţială a unui tineret abandonat la răscrucea unor drumuri care nu duc nicăieri.
„Omul tânăr după vârstă este cel plin de idealuri, afirma arhiepiscopul, cel plin de avânt, de voinţă, revoluţionarul, cel exigent în judecata lui, plin de creativitate. Oricare tânăr care nu este astfel a îmbătrânit înainte de vreme. Tânărul este neprihănit, sincer şi dezinteresat. Noi, adulţii, l-am stricat. Noi vă învăţăm rău, noi vă învăţăm nedreptatea şi faptul că fără mijlocire nu se face nimic, noi vă învăţăm să nu râvniţi la merite, noi vă învăţăm mituirea, lipsa de transparenţă, decăderea morală. Noi vă introducem în rasism, în xenofobie, în discriminare, în lipsa de toleranţă faţă de celălalt şi diferenţierea lui. Noi vă învăţăm duritatea în viaţă, exploatarea, izolarea, plictiseala, lipsa de chef pentru viitor. Noi v-am provocat confuzie în noţiunile de neam şi de lume“, spunea ierarhul grec.
Vorbind despre comunitate şi persoană, despre naţiune şi marea familie europeană, Arhiepiscopul Hristodoulos afirma: „Dacă vedem lucrurile cu această logică, atunci pentru noi lumea nu constituie o treaptă, ci conştientizarea dimensiunilor noastre ca persoane, ca familie, ca neam, conştientizări de dimensiuni care acţionează şi lucrează împreună, în acelaşi timp, în acelaşi om, fără să se anuleze una pe cealaltă, fără să fie una mai presus de cealaltă. Şi mai ales acest fapt ne îngăduie şi ne obligă să ne luptăm pentru conservarea familiei noastre, a tradiţiei noastre locale, a patriei noastre, a neamului nostru, a civilizaţiei noastre şi a comunităţii ei, fără să ne împotrivim deloc ecumenismului.
Noi, copiii mei, fiind creştini, aparţinem lumii locuite, deoarece Domnul nostru pe toţi oamenii îi vrea să se mântuiască şi să vină la cunoştinţa adevărului, dar întâi aparţinem neamului nostru, aparţinem tradiţiei noastre, avem identitatea noastră. Ne place să ducem mozaicul, şi nu zidul alb, chiar de-ar avea el şi inserţii de aur... Fiecare Neam este o preţioasă pietricică în unicitatea ei în Lumea locuită, iar colaborarea neamurilor are ca rezultat creaţia frumoasă a coexistenţei lor, pe baza respectului diferenţei lor“.
Tineretul este diferit de la o ţară la alta, de la o credinţă la alta, şi aceasta datorită faptului că există o educaţie deosebită şi sunt valori spirituale deosebite. În acelaşi timp există şi ceva comun, doar un tânăr în căutare este un tânăr, curiozitatea este o componentă a tinereţii. Biserica a arătat întotdeauna că tinereţea este o vârstă a mărturisirii unei credinţe autentice, a trăirii unei vieţi morale alese şi a unui zel de propovăduire a Evangheliei. Cea mai frumoasă podoabă a unui tânăr este, potrivit spiritualităţii filocalice, mintea trează şi inima curată. Doar astfel, în vremea şi în locul nostru, tinerii pot constitui în lucrarea Bisericii o forţă dinamică a comuniunii dintre popoarele europene, iar Biserica să fie pentru ei locul unde aceştia găsesc sinceritate, siguranţă, înţelegere, dragoste şi răspuns la problemele lor.