Despre spovedirea copiilor
Exemplul părinților de a se împărtăși cu cinstitul Trup și Sânge al Mântuitorului Hristos întărește convingerea copilului că el trebuie să ducă o viață în Hristos și pentru Hristos. Lucrul acesta îl vedem din cuvintele Mântuitorului, Care spune: „Lăsați pruncii să vină la Mine” (Marcu 10, 14). Pentru primirea cu vrednicie a Sfintei Euharistii se cuvine o pregătire potrivit vârstei și înțelegerii copilului pentru că el trebuie să știe de acum că apropierea de Hristos este un lucru sfânt și cele sfinte se primesc în sfințenie. Împărtășirea copiilor fără o pregătire deosebită, ca o tradiție, nu duce la trăirea pentru mai târziu a emoției sfinte de întâlnire cu Hristos.
Forma desăvârșită de pregătire pentru primirea Sfintelor Taine, pe lângă un post ușor, pe lângă rugăciunea făcută cu regularitate dimineața și seara, pe lângă abținerea de la anumite expresii și lucruri care ar aduce o întinare sufletească, este Taina Mărturisirii. Vârsta la care copiii sunt primiți la Taina Sfintei Împărtășanii fără Spovedanie este până la 7 ani. După 7 ani, copiii trebuie să mărturisească și lucrul acesta îl vedem menționat și în Pravila cea Mare, Glava 321, la răspunsul Sfântului Ioan Criteanul. Mai explicit, vedem lucrul acesta la Matei Criteanul, care spune că spovedania pentru copii este obligatorie de la 7 ani - „Nomocanonul 116”. Părintele profesor Ene Braniște în Liturgica Specială spune așa: „Sunt exceptați de la obligația spovedaniei (adică pot fi împărtășiți fără să se spovedească) copiii până la vârsta de 7 ani împliniți”. Se păstrează această rânduială deoarece copiii până la 7 ani nu au conștiința păcatului și nici putința de a face deosebirea dintre bine și rău.
Pidalionul și pravilele mai vechi, datorită condițiilor sociale și a dezvoltării intelectuale a copiilor, socoteau o vârstă mai înaintată de 10 și chiar 12 ani („Canonul 18 al Sfântului Timotei”). Sfântul Ioan Pustnicul, în îndrumările date, atrage atenția duhovnicului ca să ia seama de condițiile familiale în care se dezvoltă copilul, precum și de dezvoltarea lui intelectuală, de agerimea minții lui, pentru că sunt copii care sunt la o vârstă înaintată, chiar de 12-13 ani, și nu au cunoștințe de anumite păcate și stări păcătoase, iar alții, de o vârstă mai mică - de 5-6 ani, care au fost atinși de anumite păcate, mânați de curiozitate, de mediul familial, de persoanele cu care au venit în legătură. Preotul duhovnic este chemat să fie în toate cazurile blând, senin, sfătuitor și nu mustrător. Copiii nu trebuie acum timorați sau speriați, lucru care a început acum să fie exploatat de anumite categorii sociale, care opresc pe copii de la mărturisire.
Copilul trebuie să plece de la Taina Mărturisirii întărit în credință, apropiat de Biserică și încrezător în sfaturile primite de la preot. Este esențial pentru creșterea duhovnicească a copilului ca acesta să dorească a-și deschide sufletul în fața preotului în timpul mărturisirii. Când copilul nu este cu sufletul deschis în timpul mărturisirii, el va repeta mecanic numai „Da, da” sau „Nu, nu”. De aceea, duhovnicul trebuie să țină seamă de psihologia copilului, care trebuie să vină la el ca la un părinte, mărturisindu-i greșelile săvârșite, pe care el nu le-a socotit și nu le socotește ca pe ceva grav, ci ca pe ceva obișnuit, cotidian. Sunt copii care se mândresc cu anumite greșeli pe care le săvârșesc.
Abordarea copilului în cadrul spovedaniei
Ținând seama de specificul copilului și de puterea lui de a înțelege lucrurile duhovnicești, preotul duhovnic trebuie să pună întrebările în așa fel, încât să păstreze importanța Tainei Mărturisirii, să nu pară că este o joacă sau că este ceva neînsemnat, dar totodată, prin întrebările pe care le pune, să creeze starea de comunicare între copil și el. Pentru a arăta importanța Tainei Mărturisirii, preoții - profesori de religie, ca și preoții duhovnici de la parohii, când vin copiii în grup mare și le citesc molitfa pregătitoare pentru Taina Spovedaniei, să nu îi pună să-și rostească ei numele (în timpul rugăciunilor unde se menționează numele penitentului, preoții zic: „Spuneți-vă numele”). În felul acesta, se creează și o rupere a stării de rugăciune, de evlavie, dar se și diminuează importanța Sfintei Spovedanii. Preotul poate să ceară de la învățător și de la profesor o listă și să-i pomenească el.
Preotul duhovnic nu va folosi niciodată repetarea unor păcate („Ai mințit?”; „Ai furat?”; „Ai vorbit urât?”) pentru că răspunsul copilului va fi „nu”, fără să aibă nici un folos de momentul acesta pregătitor pentru Sfânta Împărtășanie. Nu se va întreba niciodată dacă copilul crede în Dumnezeu. Acest adevăr l-a primit de la vârsta fragedă în familie, când părinții și bunicii l-au învățat să se roage și, acum, duhovnicul întărește ceea ce el a primit prin mărturisirea părinților, prin întrebarea: „Îți faci rugăciunea în fiecare dimineață și seară?”. În felul acesta, preotul vine să întărească credința în existența lui Dumnezeu și să arate bunătatea lui Dumnezeu și dragostea Sa, care ne poartă de grijă, care îl ocrotește și îi dă minte ca să poată primi învățăturile folositoare. De asemenea, nu va întreba niciodată: „Asculți părinții?” și de multe ori pe un ton poruncitor și rece, pentru că răspunsul va fi: „Da”, deși în realitate este altfel.
Va pune întrebarea: „Pe care dintre părinți îl iubești mai mult? Pe tata sau pe mama?”. Desigur, răspunsul va fi ori „pe tata”, ori „pe mama”, iar atunci vine imediat întrebarea: „Înseamnă că numai pe tata sau pe mama asculți și pe celălalt nu?”. Psihologia aceasta a copilului trebuie întotdeauna avută în vedere și preotul trebuie să pătrundă în sufletul copilului prin întrebări care să îl îndemne a-și mărturisi anumite greșeli. Întrebarea rece: „Ai mințit?”, sigur, iarăși va avea un răspuns după felul în care a fost adresată. Dar dacă preotul duhovnic îl va întreba pe copil: „Ai spus întotdeauna adevărul?”, el va spune: „Câteodată da, câteodată nu”. Acum, preotul vine și spune: „Trebuie să spui întotdeauna adevărul, pentru că minciuna este un păcat și Dumnezeu ne va certa pentru acest păcat”. Duhovnicul va întreba dacă învață bine la școală, nu dacă este leneș. Sigur, sfătuindu-l ca să învețe bine, pentru pregătirea lui pe viitor de a avea un serviciu bun, de a fi folositor familiei pe care el o va avea în viitor și căutând să arate că lenea este un păcat și nu trebuie să cadă în acest păcat. Acum preotul îl poate sfătui să citească Viețile Sfinților, povestiri religioase, căutând mai puțin să se uite la desene animate pe calculator sau pe telefon, care sunt cu caracter războinic și agresiv, el căutând să rețină din povestirile religioase, morale cum trebuie să se pregătească, cum să fie viața lui curată și cum să aibă o viață trăită pentru Hristos.
Preotul are acum posibilitatea de a-l întreba despre prieteniile pe care le are, să-l sfătuiască să se ferească de persoane necunoscute, de copiii care au comportamente deviante, care incită la violență, care rostesc cuvinte necuviincioase și niciodată să nu aibă prietenie cu aceștia, pentru că este un lucru care îi aduce și aici certarea părinților, a profesorilor, dar este și un păcat înaintea lui Dumnezeu.
Canonul pe care duhovnicul trebuie să îl dea copilului după mărturisire
În raport cu faptele mărturisite de copil, de dorința lui de a renunța și de a se îndrepta, preotul duhovnic stabilește și pentru copii anumite forme de epitimie. Dacă sunt în clase mai mari (a 3-a, a 4-a), preotul le poate da canonul de a citi din Noul Testament, iar pentru cei mai mici poate să le dea a rosti rugăciunea Tatăl Nostru, pe care o știu de mici, sau alte rugăciuni știute, rostite de un număr de ori și, desigur, îndemnurile ca să învețe bine la școală, să fie ascultători în timpul orelor, să-și respecte părinții, să nu ia nimic din casă fără îngăduința părinților, să nu rostească cuvinte necuviincioase și să frecventeze biserica împreună cu părinții sau bunicii, fiind cuminți și ascultători în timpul Sfintei Liturghii.
Va trebui acum preotul să îndemne pe copil, cel care se pregătește pentru Sfânta Euharistie, ca după ce s-a împărtășit să fie liniștit, să nu se joace jocuri violente, să aibă mai multă pace și liniște, să citească din Noul Testament, să citească o istorioară religioasă, ca el să nu greșească după ce s-a împărtășit, pentru că trebuie să aibă această stare curată, nevinovată după primirea Sfintei Euharistii. Desigur, după Sfânta Euharistie, un rol deosebit îl au părinții în familie, pentru a crea copiilor această stare de liniște sufletească și de a-i opri de la îndeletniciri care i-ar determina să rostească cuvinte necuviincioase sau să se certe cu alți copii, iar în felul acesta copilul să fie conștient de importanța momentului împărtășirii. Menționăm că de acum trebuie să lucrăm pentru a-i determina pe copii să aibă o grijă deosebită pentru Taina Spovedaniei și Taina Sfintei Împărtășanii, ca atunci când vor fi mari să poată fi cu adevărat conștienți de unirea cu Hristos și de pregătirea pe care trebuie să o aibă pentru unirea cu El. Dacă acum se banalizează aceste momente, se vor socoti ca lucruri comune, ca un obicei, așa va fi pentru tot restul vieții și când vor fi în vârstă.
O recomandare pentru părinți: cei mici să postească măcar trei zile înainte de Sfânta Împărtășanie, pentru că grija exagerată a părinților ca nu cumva copiii să devină anemici din cauza nemâncării nu este ziditoare de suflet și ei vor socoti că Sfânta Împărtășanie se poate lua oricum, drept ceva obișnuit. Or, postul pe care ei îl țin îi determină să aibă conștiința aceasta și, cu vârsta, să crească conștiința că se apropie de Taina Sfintei Euharistii și să o primească cu jertfelnicie. În ziua în care se împărtășesc, să vină ajunați, să nu mănânce nimic, iar după Sfânta Împărtășanie ei să mănânce mai puțin.