Dialogul ca terapie între generaţii

Începând din 2010, Parohia "Naşterea Maicii Domnului" - Zlătari, Protoieria III Capitală, desfăşoară programul social-filantropic permanent, sugestiv intitulat, "Dialogul vârstelor". Iniţiativa constă în organizarea unor vizite, la început săptămânale, în prezent lunare, la Spitalul de boli cronice şi geriatrie "Sfântul Luca" şi la azilul de bătrâni aflat în incinta acestuia. Prezenţa voluntarilor, credincioşi ai parohiei, însoţiţi de pr. Florin-Ovidiu Constantin, lângă patul vârstnicilor şi al suferinzilor este o terapie eficientă, un remediu sufletesc de ambele părţi.

Este zi de marţi, iar preotul Florin-Ovidiu Constantin, slujitor la Biserica "Zlătari", se pregăteşte pentru vizita la Centrul de îngrijiri şi asistenţă "Sfântul Dimitrie" din Şoseaua Berceni nr. 12, sector 4. Nu merge singur. De fiecare dată este însoţit de cei mai activi enoriaşi ai parohiei, care îşi dedică dezinteresat două ore din timpul lor pentru a mângâia cu o vorbă bună şi un zâmbet pe bătrânii internaţi, mulţi dintre ei neputincioşi, singuri sau abandonaţi de familie. Parteneriatul social-filantropic "Dialogul vârstelor" este rezultatul protocolului de cooperare încheiat între Parohia "Naşterea Maicii Domnului" - Zlătari, reprezentată prin pr. paroh Nicolae Dascălu, Protoieria III Capitală, reprezentată prin pr. protoiereu Dinu Pompiliu şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, reprezentată de doamna director Cosmina-Ioana Simiean. Credinţa mărturisită Poate fi greu de înţeles pentru unii, dar chiar şi simpla apariţie a preotului şi a oamenilor lui este aşteptată şi dorită de seniori. Printre voluntarii pe care i-am cunoscut, câţiva sunt la prima vizită, însă cei mai mulţi au creat deja o legătură cu aceşti bătrâni. Îmbucurător este faptul că tinerii sunt o prezenţă activă, constantă în acest proiect, ca răspuns la nepăsarea multora faţă de suferinţa şi singurătatea semenilor. Tânăra Oana Radu remarcă: "Nu e un efort prea mare să oferi din timpul tău pe care, poate, de multe ori nu îl petreci în mod folositor. De mult îmi doream să fac parte dintr-un asemenea proiect. Îmi amintesc spusele părintelui paroh Nicolae Dascălu, într-o predică, că avem de toate, dar ne lipseşte ceva şi nu ştim ce anume. Eu am descoperit că mergând la biserică şi implicându-mă în proiectele parohiei este ceea ce îmi lipsea". Preotul Florin Constantin spune că foarte puţini dintre bătrâni sunt oarecum deznădăjduiţi de situaţia socială în care se află, pentru că mulţi şi-ar fi dorit să fie acasă, dar "am găsit şi foarte multă credinţă, pe care o mărturisesc, în pofida suferinţei". În aceeaşi ordine de idei, Dan Popescu, un tânăr aflat la început de drum în viaţă, a rămas vădit impresionat de credinţa deplină a unora dintre bunici, la care participă şi sufletul, şi trupul, când le-a oferit iconiţe şi ei le-au primit cu "mâinile tremurânde şi trupul aplecat ca la rugăciune", convinşi de existenţa lui Dumnezeu. La întrebarea duhovnicului care este rostul bătrâneţii, cei credincioşi, asemenea doamnei Clemence, răspund că este momentul vieţii în care omul devine înţelept, când lucrurile nu sunt de fapt aşa cum cred oamenii la tinereţe, ci au altă valoare. Pe de altă parte, cei care nu au avut contact cu biserica, dată fiind perioada comunistă în care au crescut şi s-au format, spun că bătrâneţea înseamnă suferinţă, "simt o secătuire sufletească, nu mai au forţa să îndure orice încercare şi se întreabă de ce trăiesc momentele astea", observă părintele Constantin. "Şi pe noi ne aşteaptă vremea bătrâneţii" Schimbarea resimţită de preot şi de credincioşii săi, ca urmare a apropierii de vârstnicii de la Centrul "Sfântul Dimitrie", este la nivelul conştiinţei. "Şi pe noi ne aşteaptă vremea bătrâneţii. Oamenii aceştia nu şi-au programat să vină aici. E bine să ne gândim că putem să ajungem şi în asemenea situaţii de viaţă, când nu ai libertatea de a face ce vrei sau ce-ţi place. Este o experienţă psihologică a ceea ce am putea face când suntem bătrâni", completează preotul. Mirela Găman, unul dintre voluntarii cu experienţă în program, mărturiseşte că întâlnirea cu bătrânii i-a schimbat modul de a privi viaţa. Acum se bucură mai mult de lucrurile simple (de exemplu, acţiunea de a merge) care, spune dânsa, nu i se cuvin, ci i-au fost dăruite şi oricând i se pot lua dacă nu le apreciază adevărata valoare. Experienţa de până acum a voluntarilor le-a arătat faptul că suferinţa celor bătrâni sau bolnavi este şi pentru ei un remediu sufletesc. Au constatat realităţi duhovniceşti pe care nu le întâlnesc în viaţa de zi cu zi. "O bătrânică, Ştefania, de 87 de ani, de o mare bunătate, nu face răni pe corp, pentru că "are piele de sfânt", după cum spunea o infirmieră care o îngrijeşte. Este teologie în cuvântul acestei infirmiere, la fel ca şi în cazul doamnei Viorica, care îi spunea aceleiaşi infirmiere, care o spăla tot timpul: "Cum mă speli tu pe mine, aşa să îţi spele Dumnezeu păcatele". Sunt vorbe atât de simple, dar atât de adânci, pe care doamna Nina, una dintre enoriaşe, le notează într-un carneţel, într-o colecţie de "note de înţelepciune" extrase din experienţe bogate de viaţă din vremea bătrâneţii. "După puterile noastre, încercăm să creăm o punte între generaţii. În zilele noastre a devenit o problemă lipsa dialogului între oameni de aceeaşi vârstă şi de vârstă diferită, dar şi înstrăinarea între generaţii", încheie Eugeniu Căsăndroiu.