Dicţionar liturgic

Data: 24 Iulie 2009

- fresca (fresco = proaspăt): tehnică de a picta în culori dizolvate în apă cu var, pe un zid cu tencuiala umedă. Prin această tehnică se realizează picturi murale de mari dimensiuni (fresce bisericeşti). Frescă socială este tabloul general al unei societăţi, reflectat într-o operă literară.

Cele mai vechi fresce au fost găsite în Creta şi datează din anii 1500 î.Hr. Mai târziu, găsim fresce de o frumuseţe deosebită în colonia grecească Magna Grecia, din sudul Italiei (sec. al V-lea î.Hr.) şi în Pompei. Însă, gloria absolută a frescelor a fost cunoscută în epoca bizantină, Bisericile creştine fiind pictate în această tehnică. Una dintre cele mai vestite fresce bizantine se află la Biserica Goreme din Capadocia. (pr. asist. dr. Ioan Valentin ISTRATI)