Dicţionar liturgic: Sărindar

Sărindarul (de la cuvântul neogrec ta sarantaria - grup de patruzeci; în slavonă se numeşte soroc) este rânduiala de pomenire nominală a unui mort (sau a unui pomelnic întreg de morţi) la 40 de Liturghii consecutive, mai ales în primele 40 de zile după moartea cuiva. Această practică se întemeiază pe credinţa populară că în a 40-a zi de la moarte, după ce sufletul a străbătut vămile văzduhului şi a vizitat Raiul şi iadul, se înfăţişează la judecata particulară, pentru a i se hotârî soarta provizorie, până la Judecata de Apoi, soartă care se poate uşura, prin rugăciunile şi milosteniile făcute de cei vii pentru cei adormiţi. La sfârşitul celor 40 de Liturghii, se face Liturghie specială, cu parastas. Un fel de sărindar sunt şi aşa-numitele capete sau căpeţele (se fac mai ales în Muntenia şi Dobrogea), care constau în aducerea la biserică sau direct la mormânt, spre pomenirea mortului, a unei colive, cu un colac sau covrig mai mare (numit căpeţel), vin şi lumânare. Preotul face parastasul pe scurt (trisaghionul) şi stropeşte mormântul cu vin. (Dragoş Mihail Olteanu, realizator Trinitas TV)