Dicţionar teologic

- mânecuţele: ( - epimanikia sau - epimanika; lat. supermanicalia, manipuli, brachialia) numite şi rucavişe (de la slv. ruca â mână), acestea sunt piese vestimentare comune celor trei trepte ierarhice (diacon, preot, episcop), care se pun peste marginea mânecilor stiharului, pentru a le strânge, ca să nu incomodeze mişcările mâinilor. Nu se cunoaşte sigur originea lor. Nu au făcut parte dintre veşmintele preoţilor din Vechiul Testament. Au fost emise mai multe păreri (asupra originii lor), dintre care cea mai apropiată de adevăr ar fi că ele ar proveni din benzile de broderie care ornau în vechime mânecile stiharului la arhierei şi pe care patriarhul Gherman al Constantinopolului le numeşte - ta loria tou stihariou; lat. lora tunicae â benzile stiharului (fâşie, curea) şi zice că ar simboliza legăturile cu care iudeii au legat mâinile lui Iisus, când L-au dus la judecată. Pentru a fi mai uşor curăţate, aceste margini au fost desprinse de mânecile stiharului şi au format o piesă deosebită, în formă de manşetă, care avea şi rolul de a proteja de deteriorare mâneca stiharului. Mânecuţele se confecţionează din acelaşi material din care e confecţionat tot ansamblul vestimentar de slujbă. Preoţii şi arhiereii le poartă la toate slujbele la care se îmbracă toate veşmintele. (pr. asist. dr. Ioan Valentin ISTRATI)