Dicționar teologic: vohod

VOHODUL MIC constă în purtarea solemnă a Sfintei Evanghelii prin mijlocul bisericii, ce se face în timpul cântării Antifonului al treilea. Preotul face trei închinăciuni în fața Sfintei Mese, ia cu evlavie Sfânta Evanghelie și pune Sfânta Cruce în locul ei, deasupra Sfântului Antimis închis, ocolește Sfânta Masă prin partea dreaptă, ținând Sfânta Evanghelie în dreptul frunții, și iese pe ușa dinspre miazănoapte a Altarului până în mijlocul naosului, sub policandru, precedat fiind de un purtător de lumină. 

Aici rostește o rugăciune specială, binecuvântează intrarea, sărută Sfânta Evanghelie și se îndreaptă spre Sfântul Altar printre sfeșnicele împărătești. Se oprește înaintea Ușilor Împărătești ale Sfântului Altar și când la strană s-a terminat de cântat Antifonul III, preotul înalță Sfânta Evanghelie zicând „Înțelepciune, drepți!”. Apoi intră în Sfântul Altar și așază Sfânta Evanghelie la locul ei pe Sfânta Masă.

Dacă preoţii vor sluji în sobor cu diacon, Sfânta Evanghelie o poartă diaconul, care o primeşte de la protos. Ieșirea cu Sfânta Evanghelie simbolizează Epifania sau arătarea Domnului Hristos în lume, prin Botezul în Iordan, când a fost mărturisit de glasul Tatălui din ceruri, și prin începutul activității Sale publice sau prin propovăduirea Evangheliei (Marcu 1, 14).

VOHODUL MARE sau ieșirea cu Cinstitele Daruri are loc la începutul Liturghiei credincioșilor (euharistică), după cântarea Heruvicului. După rostirea rugăciunii Heruvicului și cădirea mică a bisericii, urmate de obișnuita închinare a preotului înaintea Sfintei Mese cu sărutarea Sfântului Antimis, a Sfintei Cruci şi a Sfintei Mese, preotul merge la proscomidiar și ia Sfintele Vase. Ținând Sfântul Disc în mâna stângă (în dreptul inimii) și Sfântul Potir în dreapta, merge solemn în mijlocul naosului, însoțit de un purtător de lumină. Aici, stând cu fața spre credincioși, face pomenirile speciale, cuprinse în Liturghier. La finalul lor, preotul îi binecuvântează pe credincioși cu Sfântul Potir și se întoarce în Sfântul Altar prin Ușile Împărătești, așezând Darurile pe Sfânta Masă.

După părerea celor mai mulţi liturgiști, acest act liturgic reprezintă cortegiul funebru de la răstignirea și îngroparea Domnului, adică purtarea Sfântului Său Trup de la locul răstignirii (Golgota) la locul unde era săpat mormântul.

La acest moment al Vohodului Mare, proscomidiarul simbolizează locul răstignirii, iar Sfântul Disc semnifică patul sau năsălia pe care a fost așezat Trupul Domnului. Slujitorii care participă la Vohod închipuie pe Iosif Arimatianul și pe Nicodim, cei care s-au ocupat de coborârea de pe Cruce și îngroparea lui Iisus. Ceilalți preoți care participă la Vohodul Mare poartă în mâini cruci, copia și lingurița, acestea aducând aminte de momentul Pătimirilor și al Răstignirii, ca și când L-ar însoți pe Hristos pe drumul calvarului sau al mormântului.

Pomenirile din mijlocul bisericii aduc aminte de rugămintea tâlharului de pe cruce: „Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru împărăția Ta!” (Luca 23, 42), adresată Mântuitorului Hristos, în urma căreia a primit făgăduința Raiului. Altarul și Sfânta Masă închipuie grădina în care era săpat mormântul, iar Sfântul Antimis reprezintă mormântul Domnului. Așezarea Cinstitelor Daruri pe el înseamnă punerea Domnului în mormânt, simbolism subliniat și prin troparele rostite de liturghisitori în taină: „Iosif cel cu bun chip...”, „În mormânt cu trupul...” și „Ca un purtător de viaţă...”.

Cădirea Darurilor după așezarea lor pe Sfânta Masă aduce aminte de aromatele cu care a fost uns Trupul Domnului și de miresmele aduse de Femeile Mironosițe la îngropare. Steluța, care rămâne pe Sfântul Disc, simbolizează pecetea pusă pe piatra mormântului, iar închiderea Ușilor Împărătești semnifică pogorârea Mântuitorului la iad cu sufletul. Tragerea dverei la încheierea Vohodului aduce aminte de întărirea mormântului cu straja cerută de căpeteniile iudeilor.