„Die Tageszeitung“: Două surori care nu se iubeau deloc

Un articol de: Oana Nistor - 28 Iunie 2009

Un taxi? Ospătarul ne priveşte ca şi cum am fi căzuţi de pe lună. „La ora opt seara nu veţi găsi un taxi în toată Gorizia (n.r.- Italia)“, ne răspunde el. „Încercaţi pe partea slovenă, la Nova Gorica, ei lucrează douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru“, continuă el, arătând înspre postul de frontieră, pe care toată lumea de aici îl numeşte „Casa Rossa“. „Vedeţi? Acolo în spate au fost trase primele gloanţe ale războiului din Balcani, în iunie 1991“. În spatele Casei Rossa începe o altă lume. La stânga, o uriaşă staţie service (deschisă 24/24) e în plină activitate, în timp ce, la dreapta, un enorm panou publicitar invită automobiliştii să-şi tenteze şansa la cazinoul Fortuna. Aici toată lumea merge la Perla, cel mai mare cazinou din Nova Gorica şi, se spune, din Europa. Căderea Cortinei de Fier ar fi trebuit să unească cele două oraşe. Dar Gorizia, oraşul Italian, şi Nova Gorica, oraşul sloven, continuă să se ignore reciproc. În timp ce al doilea oraş este în plin boom economic, primul trăieşte în nostalgia timpurilor de altădată.