Dieta recomandată în bolile reumatismale
„Hrana cea de toate zilele“ se poate găsi uşor sau greu, multă sau puţină, calitativ bună sau nu, sănătoasă sau nesănătoasă. De însuşirile acestui „combustibil“ depind sănătatea şi calitatea vieţii noastre.
În cazul reumatismului de tip inflamator, dieta are drept obiectiv efectul antiinflamator desensibilizat, de protejare a organismului în timpul tratamentului cu antireumatice cortizonice şi necortizonice, de protejare a organelor vitale de suprasolicitare. Se recomandă dieta cu limitare a glucidelor şi proteinelor şi de reducere a consumului de sare. Se va urma un regim lacto-vegetarian, în primele zile consumându-se doar 2 l de lapte, cu o linguriţă rasă de zahăr, adăugându-se apoi compoturi, jeleuri, sucuri de fructe, pesmeţi, făinoase. Sunt admise, la o singură masă pe zi, carnea, peştele, ouăle şi brânza. În boli infecţioase cronice sau inflamatorii cronice, cum ar fi poliartrita reumatoidă, se impune susţinerea alimentaţiei cu o cantitate crescută de proteine, până la 150-200 g/zi, bazată pe carne, lapte, brânză, ouă, peşte. Se recomandă legume şi zarzavaturi crude, pentru aportul de săruri şi vitamine. De asemenea, pentru stimularea apetitului se pot folosi condimente neiritante şi, rareori, câte un pahar de vin roşu. Excesul de grăsimi şi de zaharuri concentrate se limitează, ca şi pâinea neagră, la fel şi spanacul, ciocolata care blochează calciul din circulaţia sanguină şi îl elimină. Alimente indicate în reumatismul degenerativ, poliartroză şi spondiloză În aceste cazuri se urmăreşte asigurarea rezervei proteice a ţesutului osos şi remineralizarea osoasă. Se impune o alimentaţie bogată în proteine, uşor asimilabile, în grăsimi bogate în vitaminele A şi D şi în săruri de calciu. Se recomandă carne de peşte, ficat, brânzeturi, gălbenuşuri, migdale, alune, măsline, soia (conţine cantităţi importante de calciu), fasolea uscată, ceapa, varză albă. Dieta indicată bolnavilor de gută Acidul uric este un produs rezultat din procesul de degradare al proteinelor, la care participă întreg tubul digestiv şi care nu este suficient de bine eliminat din sânge, prin filtrarea în rinichi. Cristalele de acid uric neeliminate se concentrează în unele ţesuturi, producând calculi în rinichi sau în bilă, iar în articulaţii irită ţesuturile, inflamându-le. Mecanismul de producere şi de prelucrare a acidului uric este complex, de aceea trebuie să avem mare grijă, întrucât în condiţiile unei degradari a procesului de prelucrare a unor mâncăruri cu carne şi stropite cu alcool, până la neutralizarea produselor de degradare se pot produce perturbări greu de normalizat. Creşterea concentraţiei acidului uric în sânge se întâlneşte în insuficienţa filtrării renale în boli de rinichi, în caz de predispoziţie genetică, în supraalimentaţie. Regimul dietetic urmăreşte scăderea aportului de alimente cu risc şi creşterea eliminării din organism a acidului uric. Prin urmare, alimentaţia va fi hipocalorică (în medie 1.800-2.000 de calorii pe zi), compusă din glucide (orez, paste făinoase), supe de legume, fructe, compoturi, dar fără alcool, grăsimi, proteine. În afara crizei, la gută se exclud: viscerele (rinichi, creier, ficat), vânat, carne de mânzat, mezeluri, supe de carne, leguminoase, cafea, cacao. Regimul alimentar va fi hipoproteic, hipolipidic şi hipoglucidic la obezi sau diabetici. Se recomandă un regim lacto-fructo-vegetarian, cu lapte degresat, pâine albă, paste făinoase, fructe, oţet, lămâie, frunze de dafin, 2-3 l de lichide bicarbonatate.