Dizabilităţi

În articolul de săptămâna trecută observam că, astăzi, dizabilitate tinde să-l înlocuiască, în limbajul medical şi în cel al discursului public, pe handicap, un nu prea vechi termen de origine engleză numind, iniţial, anumite tipuri de curse de cai, în care celor mai slabi li se crea un avantaj (!), dar care, preluat în terminologia medicală, a devenit un paravan pentru a-l desemna pe infirmul sau invalidul de orice tip. După această fază, a intervenit o manifestare a spiritului primar agresiv, care a transformat eufemismul acceptabil social şi cultural într-un cuvânt depreciativ şi chiar într-o insultă, handicapat fiind resimţit ca şi vechile vocabule ce numesc deficienţe fizice sau de altă natură (surd, orb, şchiop etc.).

Din aceste motive, termenii handicap şi handicapat au început să fie ocoliţi, printre înlocuitori aflându-se dizabilitate (persoană cu dizabilităţi); pe această cale de exemplu, "Ziua Internaţională a Handicapaţilor" a devenit "Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi", recurgându-se la un termen cu o biografie tot atât de interesantă ca şi aceea a lui handicap. Este interesant de observat, mai întâi, un paralelism între cei doi termeni; amândoi, ca eufemisme, adică termeni prin care se evită brutalitatea unei exprimări jignitoare (în cazul de faţă), deveniţi termeni internaţionali, provin din limba engleză, una din cele mai bogate idiomuri din lume şi care posedă deosebite rafinamente ale exprimării. Ca antonim al lui ability "capacitate, aptitudine; talent", disability înseamnă, în general, "neputinţă, incapacitate" şi, apoi, "invaliditate", punctul de plecare fiind, în fond, unul de evaluare a posibilităţilor, şi nu de… scormonire a defectelor! De fapt, pentru spaţiul cultural de limbă engleză, această orientare este şi un efect al folosirii, timp de secole, a limbii latine în textul ştiinţific (în latina savantă habilitas înseamnă "aptitudine, capacitate"). Ca ilustrare de atitudine, de etică, vom relua, în traducere, una din definiţiile sociale ale termenului; disability este "un termen-umbrelă, un paravan pentru a face referiri la deteriorare, diminuare, limitare a activităţii, restricţii în ceea ce priveşte posibilităţile de a participa". Nici că se putea găsi o formulă mai potrivită decât aceea folosită de pragmaticieni pentru a aprecia valoarea denotativă momentană a unui termen care, este de prevăzut, poate căpăta, la rându-i, o întrebuinţare ca depreciativ: dacă ne referim la deficienţe naturale ale oamenilor, folosind cuvântul dizabilitate, ne plasăm pe poziţia celui care îi protejează de agresivitatea cuvântului jignitor, de excluderea de şanse, începând chiar prin terminologie. Împrumutul în limba română, din engleză, relativ recent, este încă una din probele marii receptivităţi a limbii noastre faţă de înnoirea neologistică, în cazul de faţă rezonabilă şi datorită faptului că dizabilitate este lipsit de conotaţiile afective negative ale termenilor mai vechi. În pofida prezenţei acestuia în reglementări sociale din legislaţia comunitară europeană, corespondentul curent pentru disability în franceză şi italiană este mai vechiul anglicism handicap (care în limbile respective nu a devenit un termen de insultă), pe când alte limbi folosesc diverşi termeni transparent eufemistici: spaniola - discapacidad, iar germana - Behinderung, ceea ce înseamnă "împiedicare, stinghereală", ca manifestări, vizibile, ale politicilor lingvistice de evitare a discriminării. Dacă nu ne miră prea mult temerea unui internaut care crede că "nu va mai dura mult până vom auzi copiii strigându-şi "băi dizabilitatule"", ne situăm pe poziţia celor care nutresc speranţa că, după desprinderea de animalitate constituită de ritualurile creştine ale botezului, cununiei şi înmormântării, universalii ale evoluţiei mentalităţilor numite de antropologi "rituri de trecere", socializarea prin vorbire şi observarea efectelor benefice ale comunicării verbale performante vor contribui, treptat, şi la eliberarea de sub teroarea unor asemenea forme ale violenţei şi agresivităţii.