Dovezi ale Învierii

Trăim încă bucuria praznicului pascal, perioadă în care Mântuitorul Iisus Hristos S-a arătat ucenicilor şi altor persoane, care astfel au devenit, prin mărturisirile lor, martori ai Învierii Lui.

În decursul istoriei, minţi rătăcite au produs fel de fel de teorii şi ipoteze, uneori de-a dreptul ridicole, pentru a nega cu orice chip Învierea. Lor li se opun însă dovezi de necontestat ale adevărului acestui eveniment crucial din istoria omenirii. În 1994, John Dominic Crossan, un aşa-zis teolog creştin, publica o carte intitulată "Isus: o biografie revoluţionară", în care încerca să convingă ce s-a întâmplat, sub aspect istoric, cu trupul lui Iisus după moarte şi lansa ipoteza ridicolă şi şocantă în acelaşi timp conform căreia "cadavrul" lui Iisus ar fi fost devorat de câini cu mult timp în urmă şi că Apostolii, care-L părăsiseră, ar fi fost cuprinşi de o "psihoză religioasă... prin speranţă şi imaginaţie"! O altă teorie care, chipurile, "rezolvă problema Învierii, nelăsându-L pe Iisus să moară", enumerată de popularul editorialist catolic Mark P. Shea într-un articol pe această temă, zice că în Vinerea Mare nu Iisus ar fi fost răstignit, ci o altă persoană, Iuda Iscarioteanul, spre exemplu, iar Iisus ar fi plecat departe, poate în Japonia, în Franţa sau în altă parte a lumii - cu Maria Magdalena -, punând bazele unei dinastii de Merovingieni! Un alt scenariu susţine că Iisus ar fi fost crucificat, dar n-ar fi murit, ci numai ar fi leşinat, pentru că băuse vin cu narcotice, recăpătându-şi cunoştinţa mai târziu! Alţi "teoreticieni", implicaţi în mişcarea New Age, "rezolvă" şi ei problema, spunând despre Iisus că ar fi doar un fel de "vedenie sfântă", iar problema morţii Sale e doar "o iluzie". Nu lipsesc nici "specialişti" dintre aceia care susţin că ucenicii I-ar fi furat trupul, minţind în ceea ce-L priveşte pe Iisus, pentru a întemeia un cult în folos şi câştig propriu. Alţii vorbesc despre faptul că Învierea ar fi fost adăugată în Noul Testament de generaţiile ulterioare de creştini şi că Noul Testament ar fi fost la origine numai o culegere de amintiri ale Apostolilor despre "Învăţătorul mort şi preceptele Sale înţelepte". Şi ca totul să pară şi mai verosimil, se spune că în spatele "afacerii" s-ar fi aflat însuşi Apostolul Pavel. În acest sens a scris Hyam Maccoby în cartea "Făuritorul de mituri. Pavel şi inventarea creştinismului". Conform acestuia, Pavel L-ar fi transformat pe "acest rabin evreu absolut obişnuit într-o imagine cosmică a lui Cristos". Argumente de bun-simţ în "Afacerea Pavel" Editorialistul romano-catolic Mark P. Shea, pomenit mai sus, analizează aceste teorii şi ipoteze referitoare la "Afacerea Pavel" într-un articol publicat în aprilie 2009 în "Inside Catholic", combătându-le cu argumente de bun-simţ care, fără îndoială, la rândul lor, se constituie în tot atâtea dovezi ale Învierii Mântuitorului. "Dacă "Evanghelia originală" nu a fost decât o colecţie de povestiri despre Iisus care mergea ici şi colo afirmând că "Frumuseţea e frumoasă", atunci se pune întrebarea: ce anume o fi fost atât de interesant la El?", se întreabă retoric editorialistul. Mark P. Shea susţine că dacă de toate acestea de vină este Pavel, "atunci în nici un caz nu este şi vina lui Petru. Dacă cei unsprezece Apostoli sunt hoţi de cadavre, atunci nu pot fi halucinatori de bună credinţă, şi viceversa". El mai remarcă faptul că un sfert din fiecare Evanghelie se concentrează asupra "acelei perioade de 72 de ore din viaţa lui Iisus din Nazaret: Patima şi Învierea Sa", ceea ce dovedeşte realitatea acelor fapte. Un alt argument în susţinerea adevărului că Iisus a murit şi a înviat, şi că nu este o poveste speculată de Pavel, este şi faptul că "Pavel însuşi şi martorii care-l cunoşteau pe Pavel, de exemplu Luca, precum şi martorii care nu erau sub influenţa lui Pavel, ca Matei şi Ioan, se aflau sub impresia că esenţa afirmaţiilor lui Pavel nu era invenţia acestuia", nici unul neobiectând atunci când el afirma că Hristos a înviat. "Dacă numai Pavel ar fi venit cu mitul despre Hristos Cel Înviat, în timp ce restul apostolilor ar fi rătăcit pur şi simplu de ici-colo povestind faptele Prietenului lor, Nazarineanul Martirizat, s-ar fi aflat desigur cineva care să scrie despre acest lucru", mai spune Mark P. Shea. Apostolii nu vorbeau ca lideri religioşi Mai sunt şi alte observaţii şi concluzii susţinute de Mark P. Shea în pledoaria lui pentru adevărul Învierii lui Iisus, pe care doar le vom enumera: nici un Apostol nu a acţionat după modelul vreunui lider de cult cunoscut: ei nu sunt neînfricaţi, fericiţi, plini de curaj apostolic, teologi iluminaţi şi inteligenţi. Ei sunt un grup de oameni ale căror "onestitate şi mâhnire i-au determinat să recunoască în mod public că erau snobi, duşmănoşi, laşi, intriganţi prosteşte, înceţi la înţelegere, ambiţioşi, orbi, egoişti şi că, atunci când a sosit testul suprem, n-au ştiut cum să o rupă mai repede la fugă în ceasul cumplitei încercări pentru Învăţător"; ei au continuat să vestească Învierea timp de decenii, în ciuda despărţirilor, persecuţiilor, sărăciei, ameninţărilor, torturii şi martiriului. Cu excepţia lui Ioan, toţi au fost omorâţi; ei îl prezintă pe Iisus fără atribute divine, înfăţişându-I slăbiciunea, teama, mărturisindu-şi neştiinţa, punând întrebări, incapabil să facă anumite lucruri etc. "Ce mincinoşi şireţi, care ar fi manevrat cu isteţime istoria ca să-L facă pe Iisus să apară drept Domnul Cel Înviat, ar mai fi menţionat asemenea detalii tulburătoare în relatările lor?", se întreabă, întrebându-ne, Mark P. Shea. Imposibila halucinaţie Relatările contemporane Învierii menţionează sute de martori, majoritatea în viaţă, atunci când a fost alcătuită prima scrisoare către Corinteni, care descriu Învierea în mod coerent. Apoi, se cunoaşte că nici un evreu mincinos din primul secol nu ar fi desemnat-o pe Maria Magdalena drept primul martor al Învierii pentru că, în primul rând, era femeie, iar în al doilea rând, pentru că avea o reputaţie incertă şi un profil psihologic dubios, de vreme ce Iisus scosese din ea şapte demoni. De asemenea, nimeni nu ar fi inventat vreodată locul unde a fost îngropat Iisus, mormântul lui Iosif din Arimateea, membru al Sinedriului. Dacă totul ar fi fost doar o poveste, atunci trupul lui Iisus ar fi fost pus în mormântul vreunui discipol devotat, nu în locul de odihnă a unui membru al corpului legislativ, structură administrativă care era cel mai acerb opozant al mesajului lui Iisus. Dacă Mântuitorul nu ar fi murit şi S-ar fi trezit după ce a fost pus în mormânt, cum ar fi putut El să împingă piatra de la intrarea mormântului, epuizat după biciuire, crucificare, pierderea masivă de sânge, şoc şi în plus având şi o rană de suliţă în inimă? Este, de asemenea, imposibil ca 500 de persoane care L-au văzut pe Iisus să fi avut halucinaţii în masă, deoarece acestea sunt extrem de rare, pentru că, dacă ar fi posibile, atunci ar trebui ca ele să fie rezultatul dorinţei intense de împlinire a unor fantezii. Dar ce "halucinaţie" oare poate să fie atinsă şi, în plus, să mănânce peşte, cum a făcut Iisus după Înviere? Ne oprim aici cu enumerarea dovezilor Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, concluzionând odată cu Evanghelistul Pavel: "Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră"… "Iar dacă nădăjduim în Hristos numai în viaţa aceasta, suntem mai de plâns decât toţi oamenii" (1 Corinteni 15, 14 şi 19).