Drag de sufletul românesc al satului

Drag de Drăghia (Editura Ceconi, Baia Mare, 2022) este decla­rația de dragoste a tinerei autoare Patricia Săsăran, descendentă a nea­mului Radu, neam atestat, pe aceste locuri, prin diplomele mara­mure­șene, din secolul al XIV-lea, pentru minunatele locuri în care i-a fost dat să vadă lumina zilei. Dragostea o conduce și o orientează în realizarea acestui studiu monografic pentru a așeza informațiile geografice, istorice, religioase, culturale într-o paradigmă, deopotrivă, coerentă și persuasivă.

Tonalitatea ce învăluie narați­unea documentată este dată de ecourile blagiene, resimțite ca vibrații ale sufletului satului, ecouri care ajung la Patricia Săsăran. Din aceste ultrasunete ale sufletului se constituie și poezia evocării sale, în prelungirea nostalgiei lui Lucian Blaga: „E seară, am brațele pline de flori, de flori de câmp, de rugăciune, de recunoștință, de dor, de jale. Cu ele mă îndrept spre cele două biserici din Drăghia, căci Dumnezeu ne-a îngăduit această bucurie; spre țintirim, căci strămoșii ne-au hrănit din jertfa lor, iar, apoi, spre vatră, unde bunicii, părinții și frații ne așteaptă, transfigurați, să deschidem poarta grădinii sfințite de viața lor. Și acolo, pe Vatră, în acest ceas al înserării, ceas cât toate veacurile, să dăm slavă Sfintei Treimi că mai suntem creștini și români”.

Constituit din nouă capitole - Cadrul geografic, Istoricul satului, Școala, Viața bisericească în Țara Lăpușului, Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, 1706, Osul sfânt, Biserica Nouă, Genealogiile familiilor, Viețuire și simțire în viața satului, Povești personale -, studiul monografic al Patriciei Săsăran relevă evenimentele satului drag în diacronie și în sincronie. Autoarea vede evoluția firească a satului, pe care-l situează, prin dragul tuturor oamenilor, între istorie și mit. Referitor la întemeierea satului, Patricia Săsăran notează lapidar: „Nu cu­noaș­tem anul întemeierii satului Drăghia”, încercând să treacă dincolo de document și de a vedea în negura timpului. Documentul și imaginația se armonizează. Între adevărul istoric și adevărul uman, subiectiv, locul satului se precizează prin aproximări realiste, deductive și inductive, în marja acceptată a istoricității. Drăghia și-ar trage numele de la voievodul întemeietor Drag, legendă care are fundament istoric: „...satul Vima Mică, din apropiere de Drăghia, a făcut parte din domeniul Cetății Chioarului, care a fost dăruită voievozilor români Drag, Balc și fratelui lor Ioan, împreună cu satele aparținătoare comitatului Solnoc, printre care cel mai probabil și Drăghia. Donația este legată de momentul plecării lui Bogdan în Moldova în anul 1359, unde înfrânge oștile lui Ludovic I (1342-1382). (....) Așadar, Drăghia ar fi putut fi întemeiată la sfârșit de secol XIV”. Patricia Săsăran folosește ingenios documentul și propria imaginație istorică, menținând echilibrul, căci scopul ei este de a scrie în marginile adevărului istoric. În perspectivă holistică, satul este un fragment de existență pentru a înțelege organismul nației, dăinuirea în timp și istorie, în ciuda vitregiilor.

Sunt urmărite, în acest context, locuitorii și ocupațiile lor, religia - creștin ortodoxă, însemne ale românismului și semne ale rezistenței în condițiile unei istorii tragice. Biserica este reperul fundamental al comu­nității care coagulează întreaga viață a comunității, întreținând cultul pentru valorile morale și naționale. De aici, sentimentul de mândrie pentru cele două biserici, Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, biserica de lemn din 1706, și cea din piatră, din 1936, Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. Văzute empatic, locurile au frumusețea lor nepieritoare, integrate unei viziuni paradisiace, precum Grădina Sfântă, locul binecuvântat legat de osul sfânt, moaște descoperite prin 1850-1860, în partea de răsărit a hotarului satului. Oamenii scriu istoria satului și-i trăiesc mitologia.

O secțiune e acordată genealogiei familiilor, prin care Patricia Săsăran documentează asupra ideii de vie­țuire și simțire în viața satului, completând informarea cu povești personale, prin care coboară din relatarea diacronică a evenimentelor în actualitate, în sincronia prezentului. O mențiune aparte e rezervată familiei Radu, despre a cărei genealogie preotul Mircea Ioan Radu (1952-1999) a scris un documentat studiu - Genealogia Familiei Radu de Bârsana și Cornești, situând ascendența, pe baza diplomelor ma­ramureșene, documente ale familiei, în secolul al XIV-lea. Ascen­dența familiei pledează pentru însăși ascen­dența satului. Preoți de vocație, Mircea Ioan Radu, ca și tatăl său, preotul Radu Petru, și-au pus amprenta asupra locului drag, Drăghia, în rezonanța zicerii populare „omul sfințește locul”.

Mărturia Patriciei Săsăran, inclusă modest între mărturiile altor oameni ai locului, ea însăși nepoată a preotului Radu Petru, fiica Petronelei Radu Tăut, sora preotului Mircea Ioan Radu, menține relatarea între istorie și mit, adevăr istoric și personal. Tema monografistei răzbate din această mărturisire: „Pentru mine, Drăghia va rămâne într-un «a fost odată ca niciodată» continuu. A fost odată ca niciodată un sat cu o bisericuță de lemn, unde sfinții zâmbeau pe pereții zugrăviți și unde timpul a încremenit...”, adăugând documentului plusul de viață sufletească, menit a întreține sufletul cărții.

Din această trăire își trage seva de viață studiul monografic Drag de Drăghia.