Dragostea și smerenia lui Iair sau despre atitudini neașteptate

Textul evanghelic care ne vorbește despre Învierea fiicei lui Iair ne propune o temă dincolo de ce observăm sau putem înțelege la prima lecturare.

Iair făcea parte din societatea respectată a lumii iudaice din acea vreme, prieten al Sinedriului, conducător al unei sinagogi, care potrivit tradiției poporului nu putea fi de acord cu învățătura mântuitoare adusă de un „Galileean”. Dar au existat excepții chiar și în Sinedriu, cum au fost renumiții Nicodim, Iosif din Arimateea sau Gamaliel, apărători ai Mântuitorului, ai ucenicilor Lui și ai următorilor acestor învățături. Cei de atunci care intrau în contact cu Mântuitorul, care aveau un dialog cu El arătând deschidere și simpatie, deveneau persoane suspecte, atent urmărite și chiar excluse din societatea iudaică. Iair nu s-a gândit la toate acestea când s-a apropiat de Mântuitorul, spunându-I suferința lui, fiica acestuia aflându-se pe moarte în acele clipe.

În acest context, intrând în cetatea Capernaum, Mântuitorul S-a întâlnit cu slujitorul sinagogii. Domnul venea din ţinutul Gadarenilor, unde eliberase pe cel care fusese stăpânit de o legiune de diavoli. Plecase mâhnit de atitudinea oamenilor locului, care, ignorând minunea vindecării semenului lor, L-au rugat să părăsească ţinuturile din cauza pagubei materiale cauzate de înecarea porcilor.

Evanghelistul Luca arată că mulți L-au întâmpinat cu bucurie. Sosirea Mântuitorului era cu atât mai importantă pentru mai-marele sinagogii din Capernaum, Iair. Rabinul nu era încărcat de ani, având o copilă ca de 12 ani. Acesta, copleșit de mâhnirea părintelui care își vede copilul bolnav, cumplit chinuindu-se, a căzut în genunchi înaintea Mântuitorului și L-a numit de față cu mulțimea numeroasă Învățătorule. Această mărturie publică însemna foarte mult pentru un slujitor al Legii și sinagogii. Această atitudine L-a uimit pe Mântuitorul. De aceea, îndată, fără să mai întrebe ceva, a dorit să-l ajute și să-i arate nemărginita Sa milostivire.

Capernaum nu era o cetate foarte mare, dar avea mulți funcționari ai stăpânirii străine, care făceau foarte grea misiunea unui rabin, dar și continuarea tradițiilor poporului iudeu. Garnizoana romană care funcționa acolo cu un număr important de soldați, întretăierea de drumuri care duceau către zone importante, vecinătatea cu Marea Galileei, care însemna o oarecare bunăstare, prezența multor comercianți arătau că locul era râvnit și prețuit, aflându-se într-o zonă bogată în grâne și oferind multe avantaje pentru agricultori, negustori și călători obișnuiți.

Capernaum a fost numit „Cetatea Mântuitorului” (Matei 9, 1). Aici, Hristos-Domnul i-a chemat la apostolat pe primii Săi ucenici, spunân­du-le: „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni”. Cele mai multe minuni au fost săvârșită în Capernaum: tămăduiri de duhuri necurate şi diferite boli, între acestea amintim pe soacra lui Petru, cea cuprinsă de friguri, paraliticul adus prin acoperișul casei și lăsat înaintea Mântuitorului, vindecarea slujitorului unui centurion roman, pentru care Mântuitorul a avut frumoase cuvinte de laudă, de care nu s-a învrednicit nimeni din poporul ales, întrucât nu întâlnise nicăieri o credință ca a acestuia.

Într-o vreme în care sunt adeseori folosite exemple legate de viața bisericească și puterea politică, de acuzații pripite și greu de înțeles, se cuvine a fi exemplificat cuvântul Mântuitorului atunci când I S-a cerut să plătească dajdia. Fără să critice, deși ar fi avut motive întemeiate, Mântuitorul l-a trimis pe Petru să arunce undița în mare, iar banul pe care îl va găsi în peştele prins să îl ofere ca dajdie pentru sine şi pentru Domnul, nesustrăgându-se în vreun fel obligațiilor vremii (Matei 17, 24-27). Totuși, Mântuitorul a fost mâhnit de atmosfera întâlnită la Capernaum. De aceea a şi spus: „Şi tu, Capernaume, n-ai fost înălțat până la cer? Până la iad te vei coborî, căci de s-ar fi făcut în Sodoma minunile ce s-au făcut în tine, ar fi rămas până astăzi. Dar zic vouă că pământului Sodomei îi va fi mai ușor în ziua judecății decât ție” (Matei 11, 23-24). Așa s-a întâmplat: cetatea nu a rezistat, astăzi acolo ne vorbesc doar ruinele, pietrele. Arheologii nu au identificat exact când a fost întreruptă activitatea acestui ținut, și nici motivul pentru care s-a întâmplat. În unele documente este consemnată posibilitatea existenței unui cutremur ori vreo invazie a perșilor.

După Ierusalim, Capernaum este locul cu cele mai importante activități legate de propovăduire a Evangheliei, paginile Sfintei Scripturi amintind cele mai multe minuni întâmplate aici.

Cu siguranţă, Iair a avut simțăminte curate, a înțeles că Mântuitorul Iisus Hristos nu era o Persoană obișnuită, a crezut în dumnezeirea Lui și, de aceea, s-a apropiat de El, spunându-I suferința grea care-l apăsa. Părăsind rânduielile stricte ale Legii, Mântuitorul S-a dus la casa lui, i-a înviat fiica, redând-o părinților, vorbind tuturor celor de atunci și de acum că El este Domnul vieții veșnice.

Cuvintele Sfintei Evanghelii ne arată că minunea a fost făcută pentru Iair, care s-a rugat Mântuitorului să-i vindece fiica și justifică rânduiala Bisericii și practica de veacuri a credin­cioșilor privind rugăciunile făcute pentru alții, ale celor care se roagă pentru părinții lor, sau ale părinților, care se roagă pentru copii în vremuri de încercare, ale cunoscuților și prietenilor, ­deopotrivă, chiar și ale necunoscuților.

Sfântul Apostol Iacob în capitolul 5, versetul 14 al Epistolei sale îndeamnă: „Rugați-vă unii pentru alții”. Așadar, aceasta este învățătura Bisericii, să ne rugăm pentru cei care sunt în bucurii și necazuri, să ne rugăm pentru cei care au trecut pragul acestei lumi. Să ne rugăm întotdeauna pentru prieteni și neprieteni, pentru că altfel nu vom împlini cuvântul scripturistic, uitat de unii, ignorat de alții...

Învățăm din istorisirea cu rabinul Iair iubirea adevărată a părinților pentru copii. Uneori, din pricina problemelor materiale, unii părinți au plecat departe de casă pentru a trimite bani copiilor pentru a avea cele necesare privind locuința, hrana sau ciclurile de învățământ. Oare este suficientă această iubire sau mai trebuie adăugat ceva la ea? Răspunsul poate fi sugerat de dragostea de acum și de altădată a oamenilor care au înțeles că educația copiilor lor, grija pentru ei, atenția și iubirea rămân lucrul esențial pe care trebuie să-l împlinească în viață și să îl dăruiască generațiilor tinere.

Iair rămâne un exemplu grăitor. Ar fi putut să se comporte ca un indiferent, putea să rămână cu aceleași prejudecăți pe care le aveau și alții față de Mântuitorul, însă dintr-o iubire nemărginită față de copila lui, grav bolnavă, s-a dus la Mântuitorul, a îngenuncheat înaintea Lui și L-a rugat să o tămăduiască. Așadar, învățăturile Sfintei Evanghelii ne îndeamnă și pe noi să ne rugăm unii pentru alții, să fim atenți la cei de aproape, dar și la cei care nu au legătură directă cu noi. Astfel de fapte nu pot fi uitate înaintea lui Dumnezeu. El, Cel Bun, va veni la noi, aducând pace și binecuvântare, cum a adus și casei lui Iair, din cetatea Capernaum, loc al arătării Slavei Sale.