Dreptul care ţine în braţe Mântuirea

Un articol de: Pr. Eugeniu Rogoti - 04 Feb 2024

Întâmpinarea de către dreptul Simeon, preot al Templului din Ierusalim, a Pruncului pe care-l aştepta din tinereţile lui, de multă vreme, avea să fie împlinirea prorocirilor din scripturi despre izbăvirea neamului omenesc din robia vrăjmaşului care-l ţinea în păcat. Dreptul Simeon primeşte în braţe de la Maica Domnului pe cel despre care au scris toţi prorocii şi exclamă, constatând: „Acum slobozeşti pe robul Tău, Stăpâne!”. Duhul Sfânt vesteşte despre sosirea Pruncului şi prorociţei Ana, care aclamă împreună cu dreptul Simeon, iar Fecioara se miră şi ţine în inima ei toate acele cuvinte, după cum ne încredinţează Sfântul Evanghelist Luca.

Praznicul Întâmpinării Domnului de către dreptul Simeon la Templul din Ierusalim are legătură cu obligaţia din Legea Vechiului Testament de a închina pruncii de parte bărbătească la trecerea a patruzeci de zile de la naşterea acestora şi a lăsa ofrandă la Templu în loc de prunci. Pruncii de parte bărbătească trebuiau oferiţi în dar Domnului, după cum spune cartea Ieşirii (capitolul 13), în amintirea salvării întâilor născuţi evrei în noaptea în care Dumnezeu a scos pe poporul Său din robia egipteană. Pentru că seminţia lui Levi, una din cele douăsprezece seminţii, născute din Patriarhul Iacov, şi-a asumat slujirea la Cortul Sfânt şi apoi la Templul din Ierusalim, primii născuţi băieţi din celelalte familii evreieşti nu trebuiau să fie daţi la Templu, ci în locul lor se dădea ofrandă, după putere, fie un miel de un an, fie doi pui de porumbei sau de turturea.

Acest lucru îl săvârşeşte Maica Domnului, împreună cu dreptul Iosif. Ei merg la plinirea celor patruzeci de zile de curăţire, în timpul cărora femeia nu ieşea din casă, la Templul din Ierusalim, pentru a împlini prescripţia legală. Dreptul Simeon cunoaşte cu duhul, ca şi prorociţa Ana, de altfel, că în acea zi se va împlini ceea ce aflase prin revelaţie: că va vedea pe Mesia înainte de a muri. Îl ia în braţe pe Prunc şi rosteşte cuvintele care astăzi sunt citite în cadrul slujbei Vecerniei în Biserica Ortodoxă: „Acum slobozeşti pe robul Tău, Stăpâne, în pace după cuvântul Tău. Că au văzut ochii mei mântuirea Ta pe care ai pregătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor. Lumină spre descoperire neamurilor şi slava poporului tău Israel”. Dreptul Simeon spune „Acum slobozeşti/liberezi”, ca o constatare, la prezent, nu la ­imperativ, cum greşit s-a împământenit deja în traducerile ­româneşti. De altfel, chiar şi o lecturare rapidă a cântărilor de la Vecernia sau Utrenia acestui praznic ne va face să înţelegem această constatare a dreptului Simeon şi prorocirile sale despre viitorul Pruncului. Toate acestea sunt descrise la începutul Evangheliei după Luca.

Sărbătoarea Întâmpinării Domnului este desigur strâns legată de cea a Naşterii Sale, fiind stabilită la scurt timp după separarea Naşterii de Botez (aproximativ secolul IV) şi prăznuirea primului eveniment al Teofaniei (Arătarea lui Dumnezeu) în data de 25 decembrie. De aceea praznicul este cu dată fixă, la patruzeci de zile după 25 decembrie, adică pe 2 februarie.

O scurtă descriere a acestui praznic o găsim menţionată pentru prima dată în jurnalul de pelerinaj al Egeriei, care vizitează Locurile Sfinte în veacul al IV-lea. Sigur, acest praznic atunci era legat de Teofanie, cum încă Naşterea nu era despărţită de Botezul Domnului. Astfel, iniţial prăznuirea Teofaniei dura până la acest eveniment, patruzeci de zile, care încheiau sărbătoarea cu amintirea Întâmpinării Domnului de către dreptul Simeon. Praznicul era iniţial, ca alte praznice legate de evenimente din viaţa Maicii Domnului, sărbătorit mai ales în zona Ierusalimului. Din secolele V-VI acesta s-a răspândit în întreg Imperiul Roman care avea de acum capitala la Constantinopol, în timpul împăratului Justinian cel Mare, dar are legătură şi cu unele tradiţii ce vorbesc de izbăvirea de primejdia molimei şi a cutremurului.

De asemenea, praznicul Întâmpinării, ca şi cel al Tăierii Împrejur a Domnului, a fost accentuat teologic după Sinodul IV Ecumenic, unde a fost condamnat monofizitismul, accentuându-se astfel cele două firi, dumnezeiască şi omenească, pe care le-a avut Mântuitorul Hristos. Ca om, Pruncul a fost tăiat împrejur după Legea Veche şi prezentat la Templu, oferindu-se în schimbul Său darul prescris de lege. Această explicaţie teologică se reia în slujba praznicului, subliniindu-se cele două firi ale lui Hristos şi faptul că Dumnezeu, cel care a creat cerul şi pământul, este născut ca un prunc, înfăşat, tăiat împrejur şi primit în braţe de dreptul Simeon. Spre exemplu, Slava de la Vecernia Mare a praznicului spune aşa: „Cercetaţi scripturile, precum a zis în Evanghelii Hristos Dumnezeul nostru. Că în acestea Îl vom afla pe El născut şi înfăşat, în iesle pus şi cu lapte hrănit şi cum tăiere împrejur a primit şi de Simeon a fost purtat şi nu prin părere sau nălucire, ci prin adevăr lumii S-a arătat. Către care să strigăm: Cela ce eşti mai înainte de veci, Doamne, slavă Ţie!”.

Sfântul Andrei Criteanul scrie, de asemenea, în cântarea interpretată la Slava Litiei de la Vecernia acestui praznic, despre întreaga teologie a acestui eveniment şi despre felul în care trebuie înţelese cele ce s-au întâmplat în a patruzecea zi de la Naşterea lui Hristos: „Cel ce Se poartă pe Heruvimi şi se laudă de Serafimi astăzi în dumnezeiescul templu după lege fiind adus, în braţele bătrânului ca pe un scaun şade. Şi de la Iosif primeşte daruri lui Dumnezeu cuvioase, ca o pereche de turturele biserica cea neîntinată şi poporul cel nou ales dintre păgâni şi doi pui de porumbel ca un începător al Legii celei vechi şi celei noi. Şi sfârşitul făgăduinţei celei către sine Simeon luând, binecuvântând pe ­Maria, Născătoarea de Dumnezeu, semnele pătimirii Celui dintr-însa mai înainte le-a spus şi de la El a cerut slobozire, strigând: Acum mă slobozeşti, Stăpâne, precum mai înainte ai făgăduit mie; că Te-am văzut pe Tine, Lumina cea mai înainte de veci şi Domnul, Mântuitorul poporului celui cu numele Tău numit”.

Din punct de vedere liturgic, praznicul Întâmpinării Domnului de către dreptul Simeon, deşi numărat printre praznicele împărăteşti, închinate Mânuitorului, are aspect, datorită istoriei sale, de praznic închinat Maicii Domnului. Aceasta şi pentru că anume Maica Domnului, la împlinirea zilelor curăţiei, Îl duce pe fiul ei la Templu, împreună cu dreptul Iosif. Acest lucru îl confirmă faptul că praznicul nu anulează cântările duminicale legate de Înviere, dacă acesta pică într-o duminică. De asemenea, la Liturghie acest praznic nu are antifoane speciale, ci se dau indicaţii despre cântarea Fericirilor, cu toate că are verset special la Intrarea cu Sfânta Evanghelie. Astfel, liturgic, praznicul prezintă semne atât pentru slăvirea lui Hristos-Împăratul, dar şi a Maicii Domnului, în pruncie anume ea fiind răspunzătoare de creşterea Fiului lui Dumnezeu Întrupat.

Conform rânduielilor tipiconale, ca toate praznicele mari, acest praznic presupune, de asemenea, Priveghere de toată noaptea, săvârşindu-se două Vecernii, una mică, la ora obişnuită a apusului soarelui, şi una mare, la ora Privegherii, care uneşte slujbele Vecerniei cu Litie şi Utrenia, spre răsăritul soarelui.