Duhovnicul brăilean al Episcopului Melchisedec Ștefănescu: „Un om rar și de model pentru mulți”

Episcopul Melchisedec însumează în propria persoană însă și valențe duhovnicești meritorii și pilduitoare, mai puțin cercetate de cei care s-au aplecat asupra biografiei sale. Aflându-ne în perioada Postului Mare, dorim să ne referim la grija marelui ierarh față de sufletul său și la legătura cu duhovnicul căruia îi încredința, periodic, povara sufletului, prezentând pentru prima dată elemente inedite ale biografiei acestui preot brăilean cu o viață duhovnicească plină de sfințenie.

Ca arhiereu avea duhovnici preoți de mir cărora li se spovedea regulat. Astfel, întrucât petrecea mult timp la București, unde trebuia să participe la ședințele Sfântului Sinod, la Senat și la Academia Română, avea duhovnic pe preotul Filip Pașcanu de la Biserica „Sfântul Dumitru” din str. Carol I, Melchisedec locuind împreună cu fratele său, arhiereul Valerian, în casa din curtea acestei biserici, unde la etaj se țineau ședințele Sfântului Sinod (†Gherontie Nicolau, Episcopul Constanței, Melchisedec zugrăvit de câțiva dintre ucenicii săi, București, 1939, p. 135).

În cealaltă parte a timpului, când era prezent la sediul Episcopiei Du­nă­­rii de Jos de la Ismail și Galați, sau la Roman, duhovnicul său, pe ca­re-l prețuia nespus, a fost preotul Stănică Iulian, slujitor la una din bi­se­ricile importante ale orașului Brăila.

Despre preotul Stănică, duhovnicul Episcopului Melchisedec, oferea un scurt portret, în perioada interbelică, preotul și publicistul Ioan Gotcu (1861-1937), profesor la Seminarul „Veniamin Costachi” din Iași; de fapt acest portret îl reconstituie din amintirile pe care tânărul Gotcu, pe când era seminarist la Roman, le conservase în memoria sa, încredințându-le mai târziu tiparului. Iată relatarea profesorului de la Seminarul din capitala Moldovei:

„În cursul acestei săptămâni (prima săptămână a Postului Mare, n.n.) totdeauna avea musafir pe Părintele Stănică, un bătrân preot octogenar. De loc de prin Brăila, care deși preot de mir, rămas de multă vreme văduv, ducea o viață cu adevărat schivnicească, cum am citit doar prin viețile sfinților cuvioși. Micuț de stat, slab și ușurel la trup ca un copil, alb la păr ca zăpada - pe căpușorul lui mai că s-ar fi putut număra firele de păr, moi ca mătasea, plin de vioiciune și de o inteligen­ță rară, mai ales la o vârstă atât de înaintată. Cu vorba măruntă, repede, dar clară, era armonios și plăcut la auz.

Era un cunoscător adânc al Sfintei Scripturi și al scrierilor Sfinților Părinți, pe care le studiase, desigur, în original, căci cunoștea și vorbea grecește.

Mânuia cu atâta ușurință Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament și reproducea pasaje întregi din ea, dar mai ales din psalmi, pilde și din întreg Noul Testament, cu atâta exactitate și le coordona și concorda cu chestiunea de care era vorba, chiar în convorbiri obișnuite, încât îți făcea impresia că-ți vorbește însuși autorul sfințit pe care-l reproducea. În sfaturile și îndemnurile morale pe care ni le da nouă, tinerilor, nu puteam alege cugetarea sa din textele scripturistice și patristice ce ni le reproducea, căci curgeau ca niște mărgăritare dintr-un izvor nesecat, iar cugetarea sa abia dacă era firul de ibrișin pe care erau înșirate aceste mărgăritare. Acest bătrân era un adevărat fenomen în cunoașterea Sfintei Scripturi. Când începea a ne dezvălui comoara sufletului său, cu greu se oprea; ceasuri întregi te ținea de mână și nu mai sfârșea. Ce păcat că, pe atunci, prea puțin îl simțeam și nu-l înțelegeam mai nici unul dintre cei ce-l înconjuram!

Acest bătrân excepțional era prietenul intim al Episcopului Melchisedec și duhovnicul lui. Toată Săptămâna Mare o petrecea la Roman și el da nota postului celui mai aspru, căci el nu mânca în această săptămână decât pâine și apă. Uneori era musafirul episcopului și în timpul verii.

În Duminica Ortodoxiei, după ce episcopul se spovedea, slujea Sfânta Liturghie cu toată pompa sărbătorilor mari, făcea Tedeum de mulțu­mi­re, cu anatematizarea tuturor ereticilor și Veșnică pomenire! a Sfin­ți­lor Părinți, apărători ai Ortodoxiei, după obiceiul care se păstrează în Biserica Rusească și care producea o foarte puternică impresie asupra celor de față...

Ne întrebam însă adesea, nedu­me­riți, cum un episcop poate să fie spovedit, iertat și dezlegat de păcate de către un preot, fie el și oricât de schivnic? Și nu îndrăzneam să întrebăm pe nimeni, căci la început nici nouă nu ne venea a crede că aceasta este realitatea. Abia mai târziu, arhidiaconul Isidor (arhidiaconul Isidor Bușilă, slujitor devotat al Episcopului Melchisedec, autodidact și secretar al învățatului ierarh, n.n.) mi-a confirmat faptul și mi-a spus că părintele Stănică era duhovnicul episcopului încă mai dinainte de a fi arhiereu și că episcopul stima în acest bătrân profunda lui religiozitate și viața sfântă excepțională pe care o ducea și căreia i se închina cu respect” (preot Ioan Gotcu, Amintiri din viața Marelui Episcop Melchisedec, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galați, 2018, pp. 58-60).

Mărturisesc faptul că de când am citit pentru prima dată aceste însemnări - scrise în urmă cu nouă decenii - m-am tot străduit să aflu cine era acest părinte cu viață schimnicească și cunoaștere adâncă a Sfintei Scripturi. Dumnezeu a rânduit să descopăr unele mărturii și date biografice necunoscute despre venerabilul duhovnic al Episcopului Melchisedec, chiar în prima săptămână din Păresimile acestui an 2022. Le încredințez tiparului, prin intermediul cotidianului Patriarhiei Române, cu nestrămutata convingere că o astfel de pildă duhovnicească va rodi simțăminte de creștere spirituală în clericii și creștinii ortodocși, în tot acest răstimp până la Sfintele Paști.

Nu cunoaștem unde s-a născut și nici unde a urmat cursurile Școlii Catihetice (într-o statistică bisericească a Episcopiei Dunării de Jos, din anii 1876-1877, când slujea la Biserica „Sfântul Nicolae” din orașul Brăila, se menționează în dreptul său, la rubrica studiilor, că era „catichet” și că avea 53 de ani); credem că este aceeași persoană cu Stan Ilie Tacciu, înscris în catagrafia localită­ți­lor din Brăila, întocmită în anul 1838. Potrivit acestui însemnat document, Stan Ilie avea, în 1838, vârsta de 22 de ani (deci se născuse pe la 1816/1817); era căsătorit cu Maria, în etate de 20 de ani, și aveau o fiică, Paraschiva, în vârstă de 6 luni. Era țârcovnic (paracliser, n.n.) la biserica din satul Ciocile, județul Brăila (astăzi comună, n.n.) ridicată pe moșia hatmanului Dimitrie Ghica. Beneficia de scutire de bir și de clacă. Poseda doi boi și o vacă (Stanca Bounegru, Alinta Vidis, Gheorghe Iavorschi, Cristian Filip, Județul Brăila în Catagrafia din anul 1838, vol. II, Muzeul Brăilei „Carol I”, Editura Istros, Brăila, p. 607, nr. 5).

Biserica din Parohia Ciocile, unde își desfășura lucrarea de țârcovnic Stan Ilie, avea hramul Adormirea Maicii Domnului, fiind ridicată de membrii celor peste 300 de familii ale satului, între anii 1840-1846, fiind sfințită „de către protopopul Teodor al Protopopiatului Brăila, în 1846, cu binecuvântarea Episcopului Chesarie al Buzăului” (econom- stavrofor Ilie Didicescu, Priviri asupra istoriei Bisericei Române și orașului și județului Brăila, Brăila, 1906, p. 157).

Stan Ilie (numit acum și Ilian) a fost primul învăţător (institutor), din octombrie 1838, în satul Ciocile (Radu I. Perianu, Istoria şcoalelor din oraşul şi judeţul Brăila 1832- 1864, Bucureşti, 1941, p. 145). Istoricul Radu Perianu menționa că acesta „era cel dintâi dascăl trimis în județ, alături de cel din comuna Scorțaru”. După anul 1840 acesta este numit subrevizor pentru şcolile săteşti din Plasa Balta, iar peste patru ani (1844) era şi preot pentru cele 300 de familii câte avea satul (Radu I. Perianu, Istoria şcoalelor din oraşul şi judeţul Brăila 1832- 1864, pp. 63, 145). Dacă luăm în calcul faptul că la vârsta de circa 25 de ani era subrevizor școlar, ne gândim la capacitățile sale intelectuale de excepție și la discernământul didactic de care dădea dovadă acest tânăr. Era un autodidact deosebit.

A fost transferat la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”, probabil în jurul anului 1846, după cum ne lasă să înțelegem iconomul Alexandru
Su­dețeanu, protoiereu al Protopopiei județului Brăila, într-un raport al său către Episcopul Melchisedec din august 1869 (Arhiva Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Fond Dosare generale, dosar nr. 889/1869, f. 1). Într-un Scurt istoric al Bisericii „Sfântul Nicolae” din Brăila, alcă­tuit la 26 noiembrie 1986, de către preotul Marin Postolache (exemplar dactilografiat aflat în posesia semnatarului acestui material) se afirmă: Ctitorii actualei biserici sunt Filip B. Banu, Ioan Ceaușuglu..., iar slujitorii acelui timp: pr. Stănică Iulian și pr. Negoescu Nicolae.

Deocamdată nu suntem în mă­sură să știm când s-a cunoscut ierarhul Dunării de Jos cu părintele său duhovnic, Stănică. Cert este că brăilenii din a doua jumătate a veacului al XIX-lea îl considerau drept un om sfânt pe acest slujitor care între timp rămăsese văduv, iar către sfatul și rugăciunea lui se îndreptau foarte mulți creștini.

La finele lunii august 1869 protoierul de Brăila solicita Episcopului Melchisedec să trimită preotului respectiv o Carte arhierească de mulțu­mi­re, pentru activitatea și conduita sa meritorie. „Preotul Stan Iliean (sic) de la templul cu patronagiul Sf(ântu)lui Nicolae din acest oraș - scria protoiereul Sudețeanu - fiind unul dintre preoții cei mai cu bună conduită și practicând o viață cu totul retrasă, sau mai bine a zice, sin­gu­reatică, a ajuns a fi stimat de cea mai mare parte de oameni/orășeni/, ba încă pe la unii, în cazuri de ex­tre­mități (în situații extreme, n.n.), a fi adus în casele lor spre a se ruga lui Dumnezeu pentru nevoia de care sunt bântuiți.

Apoi, către aceste văzând subsemnatul stăruința ce pune pentru cău­tarea suferinzilor în Spitalul oră­șe­nesc într-un timp de 23 de ani, în care timp, în cei mai mulți ani nu i s-a plătit mai nimic, afară de vreo câțiva ani din urmă, după cum m-a asigurat însăși... iau îndrăz­neala, cu cel mai profund respect, a recomanda Prea Sfinției Voastre frumoasa conduită și sacrificiul pus de acest preot spre căutarea (îngrijirea, n.n.) suferinzilor din Spitalul civil, rugându-vă să binevoiți a-i da cuvenita carte din partea Prea Sfinției Voastre spre încurajarea și altora”.

Episcopul Melchisedec răspunde că a luat act de faptul că preotul Stan Iliean „este unul dintre preoții cei mai cu bună conduită, că este cu mult zel în căutarea suferinzilor din ospitalul (sic) orășănesc și că și-a atras prin aceasta stima orășănilor.

Noi deci - continuă Episcopul de la Ismail - având în vedere cele expuse de protoiereu prin menționatul raport, și încredințându-ne și (Noi) înșine despre buna condui­tă a preotului Stan Iliean, îi ex­primăm prin aceasta a Noastră mulțumire, dându-i totodată și arhiereasca binecuvântare” (Arhiva Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Fond Dosare generale, dosar nr. 889/1869, f. 2).

Această notorietate duhovni­cească, recunoscută și recompensată arhierește, a stârnit invidie. Ca să vedem însă cum lucrează Dumnezeu și cum Își răsplătește aleșii Săi, istorisim mai departe o întâmplare.

La câteva zile după ce s-a trimis preotului Stănică, din partea chiriarhului, Cartea de mulțumire, Epis­copul Melchisedec primește o scrisoare oficială de la primarul Brăi­lei, C. Petrescu, prin care blama pe slujitorul respectiv că nu se îngrijește de bolnavii din spital și solicita ierarhului să-l înlocuiască cu un alt preot din Brăila.

Episcopul intuiește pizma diavo­lească și interesul partizan, răspun­zând primarului cu înțelepciune, dar și cu fermitate, scriindu-i acestuia : „Noi avem cu totul altă convicțiune (convingere, părere, n.n.) despre conduita morală a preotului Stan..., căpătată atât din raportările oficiale ale Protopopiei de acolo, ce ne dă periodicește (sic) relațiune despre conduita clerului, cât și din propria noastră informare de la fața locului, și din recomandațiunile mai multor persoane remarcabile din acel oraș. Anume că preotul Stan este un preot virtuos și, în vocația lui și în trăirea lui, un om rar și de model pentru mulți” (Arhiva Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Fond Dosare generale, dosar nr. 889/1869, ff. 4-5).

Brăilenii pot înscrie acum, în lista personalităților duhovnicești de excepție din acest spațiu românesc, precursor al marelui duhovnic Dometie Manolache, un astfel de slujitor bisericesc - preotul Stan (Stă­nică) Iulian - cu o trăire crești­nească și lucrare pastorală de excepție, pentru care marele Episcop Melchisedec Ștefănescu și l-a ales și păstrat duhovnic toată viața.