„Ecleraj”, o expoziție-poveste despre cum s-a făcut lumină
Până după sărbătoarea Paștilor din acest an, la Muzeul de Istorie a Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” din Iași poate fi vizitată una dintre cele mai sensibile alcătuiri expoziționale din ultimii ani: „Ecleraj. Obiecte şi sisteme de iluminat, din Preistorie până în Epoca Modernă”. Construită ca o sumă de fire epice, după un concept semnat de muzeograful Ioan Iațcu, expoziția invită nu doar la a admira pasiv piesele prezentate, ci la a trece dincolo de imagine, spre un tip de sondare antropologică, având permanent în minte gândul că fiecare obiect are darul de a rememora, de a sugera, de a ne redeschide un orizont al cunoașterii intrat azi într-un soi de amorțire.
Memoria luminii, trecută prin toate filtrele timpului și ale puterii noastre de a o manipula și înțelege. Așa ar suna, pe scurt, o descriere a acestei expoziții, la care muzeograful Ioan Iațcu, alături de colegii de la Muzeul de Istorie a Moldovei, a lucrat aproape jumătate de an. Iar efortul le-a fost pe deplin răsplătit, căci povestea iluminatului artificial, așa cum a fost acesta descoperit și utilizat din timpurile vechi și până acum, se spune fără sincope, într-un demers care integrează obiecte, imagini și mai ales informații din izvoare scrise, documente, mărturii de epocă. Piesele expuse provin din patrimoniul câtorva muzee din structura Complexului Muzeal Național „Moldova” din Iași - Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul Unirii, Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” și Muzeul Etnografic al Moldovei - și se completează reciproc, stimulând imaginația, memoria afectivă, conducând cu discreție privitorul către o concluzie fără echivoc: evoluția omenirii nu poate fi imaginată fără atât de necesara prezență a luminii în viețile noastre.
Într-un prezent acaparat de tehnologie, asaltat de instrumente care fac ca iluminatul să nu mai aibă aproape nimic din semnificația miraculoasă a începuturilor sale, iar actul de „a face lumină” să nu însemne mai mult decât banala apăsare a unui buton, o astfel de expoziție are darul de a te readuce cu picioarele pe pământ, de a rememora rosturi și sensuri uitate, de a înțelege lumina ca pe binele cel mai prețios de care omenirea se bucură. „M-am gândit cât de mult i-a luat luminii să străbată aceste milenii, iar lumea să dețină această magie - iluminatul modern. A fost un drum destul de anevoios, am apelat la date de ordin istoric, arheologic, etnologic și sperăm ca această expoziție să fie și cu rol de învățătură. E o formă de a atrage atenția publicului de orice vârstă, dar mai ales a tinerilor, asupra formelor de evoluție a societății umane. Practic, putem spune că din momentul în care a controlat focul și a reușit să-și creeze un iluminat adecvat în locuințe, omenirea a evoluat într-un ritm alert. Dacă activitățile diurne erau limitate de lăsarea întunericului, odată cu inventarea diverselor instrumente de iluminat, unele, precum morăritul, au fost prelungite dincolo de înserare. Așa a apărut, spre exemplu, expresia «24 de ore din 24»”, explică muzeograful Ioan Iațcu.
Strămoșii iluminatului modern
Cele două săli de expunere îți înlesnesc o călătorie plină de farmec pe firul evoluției iluminatului artificial. Dar nu ca simplu privitor, ci ca parte din poveste. Punctele nodale ale expoziției te îndeamnă, așa cum a subliniat muzeograful Ioan Iațcu, „să ciupești corzile imaginarului”. Numai așa poți înțelege pe deplin rostul obiectelor pe care le privești, rolul lor în epoca din care vin și importanța lor în istorie. Așa că discursul expozițional nu e liniar, ci concentrat pe multiple centre de interes. Dacă poposești în fața opaițelor romane, poți imagina lumea aceea veche în care un simplu pâlpâit de flăcăruie însemna, de fapt, viață. Pe urmă, o întreagă alegorie a focului e construită cu ajutorul lumânărilor, al amnarelor, al fitilelor. „Salonul refuzatelor”, cum le-a numit, într-o notă plină de umor, Ioan Iațcu, e un alt punct nodal, centrat pe vase descoperite în urma săpăturilor arheologice din Iași, unele deteriorate, ciobite, dar care sunt valoroase nu prin formă, ci prin poveștile pe care le-au adus către noi - urcioare impregnate de gaz, sfeșnice îndelung folosite.
O istorie despre „ancorele” pe care omenirea și-a clădit progresul e rostită simplu de mostrele de materii prime folosite pentru iluminat până la apariția luminii electrice: ceara de albine (folosită și în prezent la fabricarea lumânărilor), seul de animale (folosit pentru iluminat până în veacul al 20-lea), uleiul de măsline sau untdelemnul (folosit pentru aprinderea candelelor în biserica creștină). Imposibil de omis din această înșiruire sunt amnarul și cutia pentru iască, obiecte de o mare însemnătate în lumea românească până târziu, la început de secol 20. „Noi astăzi efectiv uităm gestul de a aprinde. Singurul gest care ne mai amintește de aprinderea cu ajutorul amnarului este aprinderea chibritului. O lume a gesturilor derivă de aici. Voi face demonstrații de a aprinde cu amnarul în cadrul unor ateliere pentru public pe care le organizăm sub umbrela acestei expoziții”, a subliniat muzeograful Ioan Iațcu.
Printre obiectele expuse, unul dintre cele mai interesante și cu totul inedite este o lumânare de breaslă, de dimensiuni impresionante, din patrimoniul Muzeului de Istorie a Moldovei.
Pretext pentru a ne întoarce în trecut ca să înțelegem prezentul
Dincolo de concret, de obiectele care pot fi vizualizate, stau micile istorii, în care intri pe neștiute. Fiecare dintre aceste piese sunt potențiale piste către sensuri ignorate, către gesturi uitate, către lumi și oameni care au perceput și folosit lumina în moduri fundamental diferite de cele cunoscute de noi azi: personaje precum fanaragiii (cei care aprindeau și stingeau felinarele de pe străzi, n.r.) din secolul al 19-lea, saloanele „bine eclerate” (luminate, n.r.) ale boierimii locale, lumânările de ceară ca apanaj exclusiv al domniei.
16 panouri cu informații completează expoziția și sunt revelatoare din acest punct de vedere, creând în jurul fiecăruia dintre punctele nodale mai sus amintite o adevărată prelegere de antropologie. Toate provin din izvoare antice, medievale, moderne, izvoare iconografice, fresce datând din epoca romană până în cea medievală. Sunt completate armonios de imagini din iconografia bisericească din nordul Moldovei (Voroneț, Moldovița, Sucevița), în care pot fi identificate obiecte de inventar liturgic (candelabre, cădelnițe, candele, lumânări), dar și de imagini cu instrumente de iluminat de pe altarele pictate din spațiul central-european (Boemia, Saxonia) sau monede din spațiul mediteranean, pe care sunt ilustrate amnare. „O astfel de expoziție ne ajută să ne raportăm la trecut, pentru că astfel putem să înțelegem și prezentul. Astăzi, spre exemplu, pictorii marii arte flamande n-ar mai fi putut picta în clarobscur, pentru că nu mai avem capacitatea de a înțelege, trăim sub un asalt al luminilor. Iar ei pictau în clarobscur așa cum vedeau, cum percepeau obiectele și oamenii din jur, după gradul de lumină pe care sistemele de iluminat îl produceau la acea vreme. Foarte important este să ne raportăm și la partea aceasta de înțelegere a lumii creștine, pentru că toate informațiile pe care noi azi le oferim cu atâta generozitate nu puteau să fie în posesia noastră fără tot ce a însemnat învățătura creștină”, consideră Ioan Iațcu.