Editura Doxologia, prezenţă de excepţie la Librex 2014

Un articol de: Mihai Parfeni - 17 Martie 2014

Sute de poveşti, mii de cărţi, milioane de pagini, miliarde de cuvinte - 22 de ani de istorie este genericul sub care s-a organizat şi anul acesta la Iaşi ediţia a XXII-a a Târgului de Carte, Artă şi Muzică - Librex. 22 de ani de istorie în care se regăseşte şi Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, prezentă cu numeroase noutăţi editoriale şi cu preţuri reduse la cărţi. Mai mult decât atât, în spaţiul de evenimente special amenajat, numit Agora Ex Libris, Editura Doxologia a organizat cinci lansări de carte, iar la finalul Târgului a fost distinsă cu Premiul „Ovidiu - pentru editarea culturii clasice“.

În spaţiul generos din Atriumul de la Palas Mall din Iaşi, între 12-16 martie 2014, cei peste 125 de expozanţi au organizat 300 de evenimente culturale (lansări de carte, teatru de marionete, întâlniri ale cititorilor cu scriitori ieşeni, din ţară sau din afara graniţelor, vizionări de filme, miniconcerte de cameră etc.). Între acestea toate, Editu­ra Doxologia a avut cinci lansări de carte şi a organizat o întâlnire a copiilor cu îndrăgitul scriitor Spiridon Vangheli. Joi, 13 martie, începând cu ora 16:30, a fost pre­zentată publicului cititor car­tea Alexandru Lascarov-Mol­do­vanu - încorsetările unei vieţi, o monografie literară de o rară valoare testimonială în privinţa vieţii şi a operei unei personali­tăţi plurivalente - jurist, politician, scriitor - apreciat mult de contemporanii săi şi ignorat ulterior de istoria şi critica literară din timpul regimului comunist. Monografia rezultată în urma cercetărilor laborioase făcute de prof. Livia Ciupercă în arhivele Sfântului Sinod, ale Bi­bliotecii Academiei Române, ale Mu­zeului Naţional al Literaturii Române şi în multe alte arhive din ţară a fost prezentată de scriitorul Liviu Antonesei, în prezenţa unui public avizat, exigent şi consumator de literatură de calitate, fiind apreciată de per­sonalităţi ale vieţii literare.

Două titluri din domeniulmedicinei naturiste

În aceeaşi zi, la ora 17:15, au fost prezentate cele 10 titluri din 14 câte vor fi în final, din Co­lecţia Cuvioşi Stareţi de la Op­tina. În prezenţa unui public numeros, părintele Dumitru Păduraru a evocat personalitatea traducătorului, părintele Teoctist Caia, un bun cunoscător al limbii ruse cu o extraordinară ex­pe­rienţă a traducerilor din a­ceastă limbă. Apoi, traducătorul a vorbit despre importantul centru de spiritualitate ortodoxă de la Optina Kozelskaia din Rusia, al cărui reviriment duhovnicesc din secolul al XIX-lea s-a datorat în mare parte influenţei peste timp a Sfântului Paisie de la Neamţ şi a ucenicilor acestuia, evocând în acelaşi timp persona­litatea marilor duhovnici (sta­reţi) de la Optina: Ambrozie, Ni­con, Moise, Isaachie al II-lea, Vi­sarion, Ma­carie, Ilarion, Iosif ş.a.m.d.

După aceste două prezentări de carte, au fost lansate alte do­uă titluri, de data aceasta din do­me­niul medicinei naturiste, ti­tluri sem­nate de cunoscutul profesor Constantin Milică, profesor în cadrul Universităţii de Ştiinţe A­gricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ din Iaşi: Medicina natu­ris­tă - tainele sănătăţii, frumu­se­ţii şi tinereţii (două volume) şi Fumatul, inami­cul public al o­me­nirii (primul titlu fiind dintr-o serie de 20, serie care-şi propu­ne să combată principalele cau­ze ale mortalităţii). Vor urma în serie Diabetul zaha­rat, Bolile cardiovasculare etc.

Spiridon Vangheli în mijlocul copiilor

A doua zi, vineri, 14 martie, începând cu ora 10:00, a avut loc o emoţionantă întâlnire a copiilor şi educatorilor de la Grădiniţa cu program prelungit nr. 21 din Iaşi şi de la alte unităţi de învăţământ cu scriitorul Spiridon Vangheli, întâlnire în care s-au purtat discuţii pe marginea îndrăgitei cărţi Isprăvile lui Guguţă, şi s-a prezentat un nou volum al aceluiaşi autor, Copii în cătuşele Siberiei. Cartea a fost prezentată de scriitorul Constantin Bostan, care a subliniat că este o carte ce trebuie citită de copii împreună cu părinţii, în familie. Este o carte care prezintă cutremurătoarea soartă a unei fetiţe, Olguţa, care, împreună cu părinţii şi localnicii din satul ei, a fost deportată în 1941 în Siberia. O carte tulburătoare, al cărei mesaj este acela de a nu repeta erorile fatale făcute de generaţiile de altădată, erori ale căror ecouri şi strigăte dispe­rate nu s-au stins încă -stri­gătele disperate ale victimelor regimului bolşevic. Parte a în­tâlnirii au fost şi armoniile mu­zicale de primăvară în interpretarea Corului Mu­si­ca Viva al Asociaţiei Iubire şi încredere, dirijat de Daniela Doroşincă. Atât joi, 13 martie, cât şi vineri, 14 martie, scriitorul Spiridon Vangheli s-a aflat şi în mijlocul copiilor de la Şcoala ,,B. P. Hasdeu“ din Iaşi şi de la Şcoala ,,M. Kogălni­cea­nu“ din Iaşi - întâlniri emoţionante în care bucuria lecturii a fost dublată de bucuria întâlnirii cu un autor cunoscut şi îndrăgit, pre­zent în manualele de limba şi literatura română pentru clasa a III-a. Tot vineri, 14 martie, a fost lansată o altă carte pentru copii, Pădurea vrăjită (poezii pentru copii), autor fiind cunoscutul scriitor ieşean Dumitru Va­cariu. Pre­zen­tarea cărţii a fost făcută de istoricul şi cri­ti­cul literar Ioan Holban, care de altfel şi prefa­ţează acest volum.

Editura Doxologia a fost prezentă la Librex cu peste 200 de titluri

În cadrul Librex 2014, Edi­tura Doxologia a fost prezentă cu un număr de peste 200 de titluri, dintre care nu au lipsit cele din colecţiile deja cunoscute: Patristica (cu cele două serii ale sale, Traduceri şi Studii), Viaţa în Hristos (cu ce­le două serii de până acum, Pa­gini de Filocalie şi Hagiogra­phi­c­a), Călăuze duhovniceşti, Episteme, Liman duhovnicesc - seria de conferinţe ASCOR sus­ţinute la Iaşi, Amintiri dintr-o viaţă de om etc. Anul acesta, ca semn al recunoaşterii activită­ţii de editare a culturii clasice, Editura Doxologia a fost distinsă cu Premiul „Ovidiu - pentru editarea culturii clasice“.