Educaţia copilului la Sfântul Ioan Gură de Aur
S-a discutat şi s-a scris cu destulă aprindere în ultima vreme despre educaţia copilului în general şi mai ales în contextul orei de religie predate în şcoala românească. Prin reprezentanţii Bisericii s-au adus în favoarea orei de religie foarte multe argumente pertinente, clarificatoare, utile. Există chiar intelectuali de seamă care au subliniat, printre altele, însemnătatea cunoştinţelor dobândite în cadrul acestor ore etc. Cu toate acestea, este absolut necesar să fie sesizat faptul că, dincolo de cultura religioasă de care se poate bucura elevul în timpul orei de religie, mult mai importantă pare a fi dimensiunea formatoare a acestei materii, singura în stare să configureze caracterul moral al elevului, viitor tânăr cetăţean. Tot dezvoltarea caracterului moral al copilului a fost şi ţinta Părinţilor Bisericii atunci când au vorbit despre sensul educaţiei, întrucât acesta este mai de seamă decât orice deprindere şi decât orice acumulare de cunoştinţe teoretice. Acest lucru se vede acum în societatea noastră, ca şi totdeauna de altfel unde, pentru bunul mers al lucrurilor, nu-i lipsă de oameni întreprinzători şi pricepuţi, ci de oameni morali şi virtuoşi. Astfel, Sfinţii Părinţi au desluşit nu prin propria lor vrednicie, ci prin harul lui Dumnezeu, că de această dobândire a caracterului moral printr-o educaţie corectă a copilului depind nu numai calitatea vieţii tânărului de mai târziu, ci chiar pacea şi rânduiala întregii lumi.
„Iar pricina tuturor relelor din lume provine din principiul pe care îl punem la temelia educaţiei copiilor noştri“, afirmă Sfântul Ioan Gură de Aur în lucrarea sa intitulată Despre creşterea copiilor. De asemenea, în aceeaşi lucrare Sfântul Ioan Hrisostom spune: „V-am mai spus şi altă dată că răul nu poate fi îndreptat din lume, din pricină că nici un om nu are grijă de copii, nimeni nu le vorbeşte despre feciorie, nimeni nu le spune despre curăţia trupească şi sufletească, nimeni nu-i învaţă să dispreţuiască averile şi măririle, nimeni nu le vorbeşte despre poruncile vestite în Scripturi…“.
Iată cât de importantă se dovedeşte a fi educaţia copilului atunci când este privită din perspectiva formării persoanei şi a sensului ei în societate; iată ce preţ are creşterea copilului pe fundamentul poruncilor veşnice date de Ziditorul firii omeneşti, Care cunoaşte mai bine decât orice pedagog cum trebuie modelat caracterul omului de la naştere şi până la sfârşitul peregrinării sale pământeşti. Iată de ce virtutea fecioriei, curăţia, este punctul de plecare al unei educaţii sănătoase cu un impact benefic universal.
În continuarea acestui mic tratat pe care l-am amintit, Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune şi prin ce mijloace poate fi realizată dobândirea acestei curăţii. Pe scurt, pentru izbândirea acestui scop copilul are nevoie, alături de părinţi responsabili, şi de învăţători care să conlucreze cu cei dintâi pe baza următoarelor principii, în care se distinge o secţiune profilactică, ce-o precedă şi-o condiţionează în mod determinant pe cea formativă: a) selecţia materialului educativ şi b) controlul impresiilor (stimulilor) care intră în suflet prin porţile celor cinci simţuri, aceasta întrucât copilul nu posedă încă discernământul necesar alegerii. Remarcabilă este în acest minitratat pedagogic insistenţa asupra a ceea ce trebuie să vadă şi să audă copilul spre a ajunge la curăţia sufletului. Căci mai ales prin aceste porţi ale simţurilor gândurile corup sau desăvârşesc sufletul copilului. Urmează iniţierea în arta virtuţilor, ce reprezintă un proces complex, al cărui scop este acela de a deveni un copil bineplăcut Domnului, vrednic plinitor al poruncii iubirii de Dumnezeu şi de fraţi.
Acum, aruncând o privire sinoptică asupra paradigmei educaţiei patristice şi a celei actuale, vedem pe de-o parte rânduiala şi sensul, iar pe de alta, haosul lipsit de principii sau chiar îndemnul la păcat sub pretextul facil al aflării de noi cunoştinţe. De aceea, pledoaria esenţială a Sfântului Ioan în favoarea formării copilului pe fundamentul curăţiei trupeşti şi sufleteşti este cu atât mai preţioasă astăzi, în cadrul modern al discuţiilor despre educaţie, dar şi în mijlocul fiecărei familii preocupate de o bună creştere a copiilor. Altfel, în absenţa formării morale a sufletului, omul deviază, aşa cum oricine limpede poate vedea în spaţiul public, şi clachează existenţial, de cele mai multe ori în chip definitiv, sfârşind fie în delincvenţă, fie în plăceri grosiere, stricătoare de trup şi suflet.