Educația în România, mai mult sau mai puțin gratuită
Avocatul Poporului, Renate Weber, a declarat, recent, că educaţia în România este gratuită strict în sensul în care elevii nu plătesc salariile profesorilor. „(...) Dincolo de asta, nimic nu mai e gratuit, adică toate celelalte aspecte care ţin de accesul la educaţie sunt aspecte care costă”. Pentru ca educaţia să fie gratuită este necesar accesul la transport. „(...) Sunt aşa de mulţi copii care nu ajung la şcoală, adică nu au acces fizic”, a subliniat Weber, citată de Agerpres.
Potrivit ei, costurile nu sunt distribuite cum trebuie, în sensul că exact acolo unde nevoile sunt cele mai mari, în mediul rural, în oraşele mici, în zonele sărace, „părinţii nu dispun de sumele de bani cu care poate şi-ar dori să-şi ajute copiii”. În opinia sa, aspectul cheltuielilor reprezintă o problemă de politici publice. Fie acestea sunt direcționate „într-un mod uniform”, fie „ţintit către zonele unde avem copii în sărăcie şi acolo trebuie, de fapt, noi să contribuim mai mult. Da, categoric, nu alocăm cât ar trebui. (...) Această uniformizare nu ştiu dacă e cea de care avem nevoie”, crede Avocatul Poporului.
Totodată, Renate Weber a menționat că avut o discuţie cu reprezentanţi ai Consiliului Naţional al Elevilor legat de burse, pentru o eventuală coordonare a acţiunilor: „Ne-am gândit dacă apropierea alegerilor locale e un minus sau, dimpotrivă, un plus, să profităm (...) în această perioadă, să-i sensibilizăm (autoritățile - n.r.) şi să înţeleagă că, în comunităţile cărora le cer votul, sunt şi copii care au nevoile lor şi că e absolut firesc să fie acordate burse”.
Avocatul Poporului a conchis că „peste tot, omul sfinţeşte locul. (...) Avem în unele locuri relaţii cu consilii judeţene unde vedem clar oameni interesaţi de comunitate, (..) care au dorinţa de a găsi soluţii. În alte părţi, însă, numai că nu ni s-a spus: «Dar voi altceva nu aveţi de făcut?!»”