Clubul Academicienilor al Academiei Române (AR) organizează, în 6 octombrie 2026, conferința „Quo Vadis, energia în era Inteligenței Artificiale”, susținută de conf. dr. Nelu Mihai, CEO și fondator al
Tururi și ateliere gratuite pentru copii
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) va deveni pentru o zi, în 30 mai, Muzeul Național al Copiilor, fiind marcată astfel, în avans, Ziua Internațională a Copilului, 1 iunie. Cu această ocazie, copiii vor putea participa gratuit la trei tururi ghidate organizate în cadrul expozițiilor „Tezaur Istoric”, programate la orele 10:00 și 14:00, și „Copia Columnei lui Traian”, de la ora 12:00. Fiecare tur va fi urmat de un atelier interactiv în cadrul căruia participanții vor colora planșe inspirate din bunurile de patrimoniu expuse și vor descoperi poveștile acestora, potrivit unui comunicat al MNIR. De asemenea, cei interesați vor avea posibilitatea să se îmbrace în replici ale vestimentației războinicilor daci și romani și să realizeze fotografii tematice. Accesul în muzeu va fi gratuit sâmbătă, 30 mai, pentru toți copiii cu vârsta de până la 18 ani.



.jpg)